În data de 6 decembrie 1944, Patriarhul Nicodim Munteanu aniversa opt decenii de viaţă. Contextul politic din ţară a determinat ca acest eveniment să fie sărbătorit fără fast.
În ciuda acestui fapt, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române dar şi colaboratorii apropiaţi ai patriarhului au considerat că acest eveniment nu ar trebui să treacă fără a fi marcat.
Astfel, a fost iniţiată editarea unui volum omagial care să marcheze o întreită sărbătoare: împlinirea a opt decenii de viaţă, a 50 de ani de preoţie şi a şapte ani de păstorire a Bisericii.
Acest volum a văzut lumina tiparului în aprilie 1946, fiind editat în 600 de exemplare.
Printre semnatarii rândurilor acestui volum s‑a numărat şi Episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos (1924‑1947).
Redăm mai jos un veritabil „laudatio“ adresat Patriarhului Nicodim, în care Chiriarhul Dunării de Jos de la acea vreme aminteşte de perioada petrecută de cel de‑al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la Galaţi, ca arhimandrit de scaun şi, mai apoi, ca director al Seminarului Teologic.
A voit Dumnezeu ca, pe urmele sfântului Apostol Andrei, care după unii istorici a propovăduit învăţătura creştină printre Daco‑Geţi, strămoşii noştri dela Dunăre, să continue lucrul misionar vrednice figuri de ierarhi şi preoţi.
Eparhia Dunării de Jos numără mulţi zeloşi propoveduitori cari, prin jertfelnicia lor, au zidit altare vii în inimile credincioşilor pe care, fără întrerupere, se oficiază sublimul cult al dragostei de Dumnezeu şi de oameni.
Dar, dintre toate acestea, figura cea mai proieminentă, personalitatea cea cuprinzătoare, care domină zarea întocmai ca un munte cu piscul înfipt în azur, este a Î.P.S. Patriarh D. D. Nicodim care, între anii 1902‑1908, a ocupat locul de „Arhimandrit de scaun“ pe lângă Eparhia Dunării de Jos.
Admirabil pregătit la cele mai înalte şcoli teologice din ţară şi din străinătate şi discipol şi colaborator al celei mai autentice şi mai reprezentative figuri de ierarh din ţara noastră, Î.P.S. Mitropolitul Iosif Naniescu, P. C. Sa arhimandritul Mitrofor Nicodim Munteanu, în ziua de 1 Octombrie 1902, venea la Galaţi, să pună în slujba Bisericii nepreţuita Sa zestre spirituală.
Calitatea de „Arhimandrit de scaun“ i‑a oferit prilejul să‑şi arate, în timpul cel mai scurt, priceperea şi însuşirea de bun cunoscător al vieţii administrative bisericeşti cum şi dexteritatea de bun îndrumător în cele culturale şi misionare.
Cu drept cuvânt se poate spune că încă din prima zi, P. Cuv. Arhimandrit a devenit „mâna dreaptă“ a P. S. Pimen Georgescu, episcopul locului pe atunci.
Şi urmele acestei „mâini drepte“ se pot vedea şi astăzi, atât în judicioasele rezoluţii de pe hârtiile ce încă se află în arhiva Eparhiei, cât şi în toată prodigioasa sa activitate pe care a desfăşurata aici.
Dar partea operei cu adevărat nemuritoare, pe care Prea Cuvioşia Sa a săvârşit‑o la Galaţi, e acea strict misionară. Nu era Duminică sau sărbătoare în care Prea Cuvioşia Sa să nu slujească cu atâta căldură, cu atâta artă în mişcare şi cu atât fast încât până astăzi credincioşii mai în vârstă, când este vorba să califice, în privinţa slujbei, un slujitor bisericesc, folosesc ca termen de comparaţie şi ca model slujirea Părintelui Arhimandrit de scaun, Nicodim Munteanu.
Graiul părintesc şi convingător al Prea Cuvioşiei Sale a răsunat, tot timpul celor şase ani, cât a stat la Galaţi, în catedrala episcopală şi în majoritatea bisericilor din Eparhie, rostind predici neegalate în erudiţie şi presărate cu citate din Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, ca oarecând ale lui Ioan Hrisostom şi ale marilor părinţi bisericeşti, din epoca de aur a Bisericii Ortodoxe.
Preoţii mai în vârstă din eparhia Noastră povestesc cu toată admiraţia despre strădania ce a depus Prea Cuvioşia Sa, pentru ca să strângă preoţimea într‑o adevărată familie duhovnicească, peste care să plutească duhul a toate plinilor al dragostei creştine. Unde se iveau piedici împotriva acestei arzătoare dorinţi, Părintele Arhimandrit nu‑şi găsea odihnă până ce nu le înlătura. Prin sfătuiri frăţeşti, chiar prin mustrări duhovniceşti – unde era cazul – prin vizite în familiile preoţilor, a reuşit să creeze chiagul care ţine strâns legată preoţimea din Eparhie, fapt care i‑a format şi prestigiul şi puterea în lupta misionară.
Astăzi când Arhimandritul de scaun dela Galaţi, din timpul dela 1902‑ 1908, datorită meritelor ce şi le‑a câştigat prin muncă, disciplina de sine, răbdarea, blândeţea, cumpătarea, curăţia şi suferinţa de fiecare clipă se găseşte pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei bisericeşti, aceea de Patriarh al tuturor Românilor, şi când ajuns în de Dumnezeu binecuvântata vârstă de 80 ani, face sărbătoresc popas, Noi cu tot clerul şi poporul Nostru exclamăm cu toată căldura sufletului: „Întru mulţi ani, Înalt Prea Sfinţite Părinte Patriarh“, şi mulţumitori lui Dumnezeu zicem cu cuvintele marelui apostol Pavel: „Arhiereu ca acesta se cuvenea să fie nouă“ (Evrei VII, 26).
Episcopul Cosma al Dunării de Jos
„Ca un stejar falnic, crescut lângă izvoare cu ape line, în mireasma poienelor de pe creste de dealuri a rodit din belşug viguroasa personalitate a Patriarhului Nicodim, ale cărui daruri şi podoabe au încununat apostolatul său evanghelic. Munca şi rugăciunea au format taina biruinţei lui în viaţă, iar înţelepciunea şi tăcerea inimii au fost chezăşia smeritei cugetări a înaripării sale, căci în orice împrejurare şi în toate cinstirile pe care i le-a hărăzit Dumnezeu nu a uitat chipul cel îngeresc al călugăriei cu care şi-a împodobit întru smerenie viaţa duhului şi a trupului“.
Patriarhul Justinian
* Text publicat original în vol. Prinos închinat Înaltpreasfințitului Nicodim, Patriarhul României, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1946, pp. 3-4. Republicat în vol. Patriarhul Nicodim Munteanu – Un mărturisitor al Luminii în vremuri întunecate, Ed. Basilica, București, 2019, pp. 113-115.