Episcopul Chesarie şi Mitropolitul Antonie – Icoane de smerenie, evlavie şi jertfelnicie

În 17 ianuarie, ziua de prăznuire a Sfântului Antonie cel Mare, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, după Sfânta Liturghie, au fost pomeniţi în rugăciune, în semn de recunoştinţă şi aducere aminte, doi mari Ierarhi ai Bisericii noastre Ortodoxe: Vlădica  Chesarie Păunescu, Episcop al Dunării de Jos şi al Tomisului, între 15 martie 1950 şi 1973, de la a cărui naştere s‑au împlinit 131 de ani şi pomenirea Mitropolitului Antonie Plămădeală al Ardealului, Părintele spiritual al actualului Arhiepiscop al Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, ierarh strălucit, cărturar, personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române.

Rugăciunea s‑a făcut lângă mormintele ierarhilor Dunării de Jos care odihnesc cu trupul în Catedrala gălăţeană, între aceştia şi Episcopul Chesarie, cel care şi‑a pus amprenta asupra configuraţiei Eparhiei Dunării de Jos, într‑o vreme în care regimul comunist era preocupat de doborârea întregului fundament cultural şi spiritual al României, prin arestarea clericilor, prin dărâmarea bisericilor, prin fel de fel de mijloace de constrângere a celor care îşi mărturiseau ataşamentul faţă de Biserica lui Hristos.

După slujba de pomenire, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a evocat cele două chipuri aduse în rugăciunea noastră comună,  icoane de smerenie, evlavie şi jertfelnicie ale Bisericii  strămoşeşti. „La sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare pomenim pe fericitul întru adormire Episcopul Chesarie Păunescu, care a păstorit în ţinutul dintre Dunăre şi Mare, în perioada grea a comunismului ateu. Cu toate greutăţile însă, Vlădica Chesarie  pe toate le‑a depăşit prin viaţă sfântă, printr‑o metodă pastorală şi duhovnicească cu totul aparte şi prin multă iubire de rugăciune şi viaţă smerită pe care le‑a imprimat, atât cât a putut, slujitorilor şi credincioşilor care îi păstrează vie şi plină de recunoştinţă moştenirea sa duhovnicească“.

Născut la 17 ianuarie 1888, la Amărăştii de Sus, comuna Dobroteşti, jud. Dolj, cu numele de mirean Cezar, Episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos şi al Tomisului a urcat în ierarhia Bisericii noastre treaptă cu treaptă. După absolvirea seminariilor de la Rm. Vâlcea şi din Bucureşti a urmat, între 1907 şi 1911, Facultatea de Teologie din Bucureşti. A fost preot şi profesor în mai multe instituţii şi a fost călugărit la Mănăstirea Dobrovăţ, lângă Iaşi, în 1914, cu numele de Chesarie; imediat a fost hirotonit ierodiacon, pe seama Catedralei  din Huşi. A fost hirotonit arhimandrit în 1917, fiind arhimandrit de scaun la Huşi între 1923‑1929, urmând apoi, între 1929‑1941, ca profesor şi director  la Seminarul Monahal de la Cernica. Din 1941 şi până în 1944 a fost profesor şi director la Seminarul „Central“ din Bucureşti.

În 10 ianuarie 1944, a fost ales Episcop al Constanţei, instalat în 21 mai, iar în 15 martie 1950, preia episcopatul Dunării de Jos şi al Tomisului¹.

Cu prilejul comemorării, Înalpreasfinţitul Părinte Casian a readus în actualitate nu numai smerenia şi sfinţenia Episcopului Chesarie, ci şi lucrările de referinţă pentru eparhia noastră şi pentru întrega Ortodoxie, pe care le‑a făcut în judeţele Galaţi, Constanţa şi Tulcea.

Blândul Episcop Chesarie a condus, cu braţ de fier, în Episcopia Dunării de Jos şi a Tomisului², în cea mai crâncenă perioadă ateistă, între anii 1950 şi 1973.  Lucrarea sa a îmbrăcat aspecte liturgice, catehetice, cultural‑spirituale, social‑filantropice. A ridicat multe edificii din pulberea cutremurului din 1940 şi din ruinele lăsate de bombardamentele din cel de‑al Doilea Război Mondial. A restaurat catedralele din Galaţi, Constanţa şi Tecuci şi zeci de biserici, a ridicat la Hristos multe suflete şi a ajutat nenumăraţi tineri să‑şi împlinească visul de a învăţa carte, prin acordarea unor burse din propriul venit.

Una dintre lucrările de referinţă pentru noi este restaurarea şi pictarea Catedralei „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Galaţi. La urcarea în scaunul de la Dunărea de Jos, Catedrala noastră era distrusă din temelii, cu turla Pantocrator prăbuşită, cu pictura grav deteriorată. Vreme de şapte ani, Episcopul Chesarie a stăruit şi a vegheat, pentru ca somptuosul edificiu să fie pictat, în tehnica fresco, de pictorul Gheorghe Popescu, profesor la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, unul dintre cei mai inspiraţi iconari ai vremii, a cărui lucrare rezistă şi astăzi. Pictura a fost făcută după un plan iconografic al Episcopului Chesarie şi al amintitului pictor, având drept izvod Catedrala „Sfânta Sofia“ din Constantinopol, cuvântul Evangheliei lui Hristos şi Sfânta noastră Tradiţie. Impunătorul edificiu gălăţean, în care îşi doarme, astăzi, somnul de veci vlădica Chesarie, a fost resfinţit, în 7 iulie 1957³, pictura fiind considerată „model pentru toată pictura ortodoxă“ şi „îndreptar pentru viitorii specialişti“⁴.

Tot Episcopul Chesarie este cel care a resfinţit Catedrala din Constanţa, cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, şi aceasta bombardată,  dar şi cea din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“. La Tecuci, pictorul Gheorghe Răducanu (care a pictat şi Mănăstirea Ţigăneşti, situată în apropiere de Bucureşti) a pictat Catedrala oraşului în plină eră comunistă, împreună cu Iosif Vass, fiind finalizată în 1968. „Să‑I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne‑a dat şansa să sărutăm, cu ochii credinţei, lucrarea sfinţită ‑ la vremuri tulburi, în 1969 ‑, de Prea Sfinţitul Chesarie Păunescu, care ştiu că‑i Sfânt. Într‑o zi va fi trecut în calendar…“, spunea creştinilor Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, cu ocazia resfinţiri din octombrie 2010 a Catedralei din Tecuci⁵.

Între lucrările de referinţă ale Episcopului Chesarie  reţinem descoperirea, în 1971, cu voia lui Dumnezeu, a Moaştelor Sfinţilor Zotic, Atal, Kamasis şi Filip de la Niculiţel, „Martiri întru Hristos“ din veacul al IV‑lea, pe care vlădica Chesarie i‑a aşezat în Mănăstirea „Cocoş“, la loc de cinste şi a susţinut cercetările la faţa locului.

Dar, păstorirea sa nu a fost numai lapte şi miere… A trăit şi multe neîmpliniri, în acei ani ai păstoririi sale fiind dinamitată (în noiembrie 1963) Biserica „Sfânta Sofia“ din Galaţi, iar în 1965, a fost martor neputincios al confiscării, în mod abuziv, a Palatului Episcopal, retrocedat după aproape patru decenii, în 2004, prin grija actualului Arhiereu al Dunării de Jos.

În ultimii doi  ani de viaţă, Episcopul Chesarie s‑a retras din scaunul episcopal şi a dus o viaţă de rugăciune şi asceză, de sfinţenie, departe de tumultul lumii. A trecut la cele veşnice la 30 octombrie 1975.

De asemenea, la comemorarea din 17 ianuarie,  a fost creionat în culorile dreptei‑credinţe, ale iubirii de neam şi de Țară şi portretul Mitropolitului Antonie Plămădeală, alesul Ierarh, care a venit în Țara mamă ‑ România ‑ din Basarabia îndurerată ‑ după ocuparea de sovietici. „Totodată, cinstim astăzi ‑ şi la Dunărea de Jos ca şi în alte părţi ‑ memoria şi lucrarea de excepţie a unui păstor vrednic al Bisericii lui Dumnezeu, atât la Sfânta Patriarhie, cât şi în Eparhia Buzăului şi Vrancei şi în Mitropolia Ardealului, a fericitului întru pomenire Mitropolitul Antonie. Un ierarh cu deosebite preocupări teologice şi pastorale, dar şi un reprezentant de frunte al Bisericii Ortodoxe Române în dialogul cu alte Biserici. De asemenea, a fost şi va rămâne un păstor înţelept care a găsit întotdeauna, în operele Sfinţilor Părinţi, în cultura românească şi în viaţa înaintaşilor, suficiente argumente pentru a îndruma permanent păstorii sufleteşti spre mai multă dragoste faţă de fiii lor duhovniceşti, credincioşii noştri“, a spus Arhiepiscopul  Dunării de Jos.

Mitropolitul Antonie Plămădeală s‑a născut la Stolniceni, jud. Lăpuşna, Basarabia, la 17 noiembrie 1926, cu numele de mirean Leonida. A fost tuns în monahism cu numele de Antonie în 1949, la Mănăstirea Prislop şi tot în acelaşi an a fost condamnat, în lipsă, pentru activitate anticomunistă. A fost arestat în 1954 şi a stat în beciurile Securităţii de la Galaţi şi Jilava până în 1956. A făcut doi ani din cei patru, la câţi fusese condamnat. Experienţa este redată în romanul cu note autobiografice „Trei ceasuri în iad“.

În 15 decembrie a fost ales episcop‑vicar patriarhal, cu titlul „Ploieşteanul“, în 9 decembrie 1979, a fost ales Episcop al Buzăului, iar la 10 ianuarie 1982, a fost urcat în scaunul de  Mitropolit al Ardealului, unde a păstorit până în 29 august 2005⁶, când a fost chemat la Ceruri.

A fost membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei din Republica Moldova. Între multele sale lucrări se numără restaurarea Mănăstirii Sâmbăta de Sus. „Mănăstirea Brâncoveanu a fost o zidire pe care am făcut‑o cu ştirea nimănui… A fost o minune dumnezeiască, aşa încât am văzut‑o cum creşte din mâinile noastre împotriva celor care nu aveau Biserica deloc în atenţia lor“7, mărturisea Mitropolitul Antonie despre cea mai importantă „carte“ a nevoinţei sale.

„Fără cărţi viaţa mi se pare fără sens“, afirma Mitropolitul Antonie. A citit enorm, a scris nenumărate studii teologice şi  cărţi ‑ hrană pentru minte şi suflet ‑ a fost un susţinător al culturii şi educaţiei, al dialogului între Biserici, dar a fost şi un colecţionar de poveste, lăsând Bibliotecii de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus o colecţie de carte veche, impresionantă.

Vrednică pomenire înain­ta­şilor noştri care ne‑au învăţat că „zidind iubire“, înalţi suflete la Dumnezeu, „urci în icoană“…     

Maria Stanciu

 

1. Pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002, pp. 357‑358.

2. În 5 februarie 1949, Sfântul Sinod al BOR a desfiinţat unele eparhii, şi în acest context a unit episcopiile Dunării de Jos cu cea din Constanţa ‑ Tomis. Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 722.

3. Arhim. Ieronim Motoc, vicar eparhial, „Resfinţirea Catedralei Episcopale din Galaţi“, în: Biserica Ortodoxă Română, anul LXXV, nr. 10, octombrie 1957, p. 902; Pr. Eugen Drăgoi, arhim. dr. Daniil Oltean, pr. dr. Lucian Petroaia, pr. Gelu Aron, Catedrala Dunării de Jos ‑ Candelă aurită de credinţă şi de neam, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2018, p. 95.

4. Pr. Eugen Drăgoi, arhim. Daniil Oltean, pr. Lucian Petroaia, pr. Gelu Aron, Catedrala Dunării de Jos ‑ Candelă aurită de credinţă şi de neam…, p. 93.

5. Maria Stanciu, „Catedrala din Tecuci, mărturie a trecutului“, în: Viaţa liberă, anul XXXI, nr. 6393, sâmbătă‑duminică, 23‑24 octombrie 2010, p. 7, Credinţă.

6. Pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români…, pp. 366-367.

7. Ion Onuc Nemeş, Zidind iubire, urci în icoană, Editura Imago, Sibiu, 2003, p. 8.