„Icoana este o asemănare, un model, o întipăritură a cuiva, care arată în ea pe cel ce este înfăţişat. În general, însă, icoana nu seamănă întru totul cu originalul, adică cu cel reprezentat. Altceva este icoana, şi altceva este originalul, şi, în general, se observă o deosebire între ele, pentru că acesta nu este cealaltă, şi cealaltă nu este acesta. Spre exemplu: icoana omului, cu toate că întipăreşte figura corpului, totuşi, nu are facultăţile sufleteşti, căci nici nu trăieşte, nici nu cugetă, nici nu vorbeşte, nici nu simte, nici nu se mişcă. Tot astfel fiul, cu toate că este icoana naturală a tatălui, totuşi are ceva deosebitor faţă de el, căci este fiu, şi nu tată.
Orice icoană scoate la iveală şi arată ceea ce este ascuns. Spre exemplu: pentru că omul nu are o cunoştinţă completă despre ceea ce este nevăzut, deoarece sufletul este acoperit cu corpul, nici despre cele ce vor fi după el, şi nici despre cele distanţate şi depărtate în spaţiu, ca unul ce este circumscris în spaţiu şi timp, a fost născocită icoana pentru conducerea cunoştinţei şi pentru arătarea şi punerea la iveală a celor ascunse. În general icoana a fost făcută spre folos, binefacere şi mântuire, pentru ca, prin faptul că sunt scoase la iveală şi vădite lucrurile, să cunoaştem cele ascunse şi astfel pe cele bune să le dorim şi să le râvnim, iar pe cele contrare, adică pe cele rele, să le evităm şi să le urâm. (…)
Însuşi Dumnezeu, cel dintâi, a născut pe Fiul Său, Unul‑Născut şi Cuvântul Lui, icoana Lui cea vie, naturală şi chip cu totul asemenea al veşniciei Lui. Dumnezeu a făcut apoi pe om, după chipul şi după asemănarea Sa. În paradis, Adam a văzut pe Dumnezeu şi a auzit sunetul paşilor Săi, umblând după‑amiază şi s‑a ascuns; Iacov a văzut pe Dumnezeu şi s‑a luptat cu El. Este clar însă că Dumnezeu S‑a arătat lui ca om. Moise a văzut ceva ca spatele omului, Isaia L‑a văzut ca pe un om şezând pe tron; Daniil a văzut asemănare de om şi ca fiu al omului, venind spre Cel Vechi de zile. Nimeni însă n‑a văzut firea lui Dumnezeu, ci chipul şi icoana Celui Care avea să fie, deoarece Fiul şi Cuvântul cel nevăzut al lui Dumnezeu avea să Se facă om cu adevărat pentru ca să Se unească cu firea noastră şi să se arate pe pământ. Toţi cei care au văzut chipul şi icoana Celui Care avea să vină, I s‑au închinat, după cum spune Apostolul Pavel în Epistola către Evrei: «În credinţă au murit toţi aceştia neprimind făgăduinţele, ci privindu‑le de departe şi salutându‑le». (…)“
Sf. Ioan Damaschin,
Cele trei tratate contra iconoclaştilor, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1998, pp. 137-138