Sfântul Martir Antim Ivireanul, Mitropolit al Ţării Româneşti (1708‑1716), este cinstit şi comemorat în acest an, 2016, în toate eparhiile Patriarhiei Ortodoxe Române, la împlinirea a 300 de ani de la trecerea sa la Domnul, în cadrul „Anului comemorativ al Sfântului Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”.
Cine este Sfântul cinstit în acest an?
Născut în Ivir sau Iviria, în Georgia, la naştere s‑a numit Andrei. Cei mai mulţi biografi ne relatează că a ajuns rob la turci, fiind răscumpărat de la otomani şi chemat în Ţara Românească de însuşi Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu (1688‑1714). Nu se ştie exact data când a ajuns în Ţara Românească, dar venirea sa este posibil să fi fost între 9 noiembrie 1688, data înscăunării Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu şi tipărirea cărţii „Învăţăturile lui Vasile Macedoneanu”, între anii 1689‑16901, susţine istoricul Gabriel Ştrempel.
A primit haina monahală în 1690, fiind consacrat ieromonah2. Tânărul călugăr a urcat treaptă cu treaptă de la simplu tipograf şi călugăr‑ieromonah, până la cea mai înaltă slujire a neamului românesc, fiind considerat cel mai învăţat şi cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti din toate timpurile. Dumnezeu l‑a înzestrat cu multe daruri, între ele, arta de a fi tipograf, caligraf, sculptor, desenator, lucrător în broderie, bibliotecar, cărturar, pedagog, distins orator şi restaurator de suflet românesc.
A fost numit Episcop de Râmnic în 16 martie 1705 şi a slujit până în februarie 1708, vreme în care a înfiinţat şi prima tipografie de la Râmnic. În 21 februarie 1708 a fost ridicat în cel mai înalt scaun vlădicesc, de Mitropolit al Ţării Româneşti. „Trăitor într‑o epocă de strălucitoare cultură şi rafinată artă, cum a fost opera brâncovenească, Antim a izbutit prin talentele sale multiple ‑ şi abilitatea sa neîntrecută ‑ să joace primul rol în viaţa Ţării Româneşti, fără ca vreunul dintre contemporani sau urmaşi să poată gândi în mod serios că n‑a meritat întregul curs al onorurilor prin care a străbătut”3, consideră Gabriel Ştrempel.
Ca slujitor al neamului românesc, „pe calea tiparului”, cum spune părintele profesor Mircea Păcurariu, Sfântul Antim a slujit neamul românesc, limba şi cultura românească, scriind, traducând şi tipărind cărţi oriunde s‑a aflat. A înfiinţat tipografiile de la Snagov, Râmnic şi Târgovişte4, a condus şi reorganizat vechea tipografie din Bucureşti, a făcut din tipar şi tipăritură un mijloc de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu. „El rămâne, alături de Coresi, cel mai mare tipograf al culturii nostre medievale”, afirmă Gabriel Ştrempel.
Ca tipograf a tipărit 64 de cărţi din care treizeci şi opt lucrate de Sfântul Antim Ivireanul; treizeci în limba greacă, douăzeci şi patru în limba română, două în slavonă, opt bilingve: patru slavo‑române, două greco‑arabe, una greco‑română, iar o carte în trei limbi, greco‑slavo‑român. Pe lângă acestea, ca ierarh a fost restaurator şi ctitor de biserici, Biserica „Antim” din Bucureşti fiind o mărturie a dragostei sale pentru Hristos. Prin arta tiparului, Sfântul Mucenic Antim Ivireanul a sprijinit creştinii români, dar şi pe cei de limbă georgiană, greacă, arabă, el fiind pentru noi ctitor de Limbă literară şi de Cultură românească…
Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române l‑a canonizat pe Sfântul Antim Ivireanul la 21 iunie 1992, cu dată de prăznuire pe 27 septembrie. La 300 de ani de la data muceniciei sale, în Patriarhia Ortodoxă Română s‑au organizat mai multe activităţi închinate Sfântului Antim Ivireanul.
În 26 septembrie 2016, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, slujba de priveghere închinată Sfântului Antim Ivireanul a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, prilej cu care a rostit şi un cuvânt de învăţătură din care reţinem acest fragment…
„Opera Sfântului Antim Ivireanul are mereu actualitate, are concizie, este foarte precisă, are adâncime şi profunzime teologică. „Didahiile˝ sale sunt cuvântări de Limbă română cultă. Deşi nu era român de origine, duhovniceşte, cultural şi spiritual el a devenit mai român decât românii, ajutând prin tipar, prin cuvânt şi prin viaţa lui sfântă să se întărească dreapta credinţă, dar totodată şi limba noastră română să prindă contur cultural ca nicioadată în istoria noastră. El a ridicat Limba română la altarul Bisericii lui Hristos. El ne‑a dăruit curajul mărturisirii credinţei, ştiinţa mărturisirii credinţei, ştiinţa propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu, metode pastorale pentru clerici, precum şi nestemate cuvinte pentru popor. El se aseamănă Sfântului Vasile cel Mare prin râvna pentru propovăduirea dreptei credinţe, dar ‑ mai ales ‑ prin dorinţa lui de a ajuta poporul sărac, de a făptui o bogată activitate socială, îndeosebi la Mănăstirea „Antim˝, ctitorită de el. Pentru dragostea sa pentru popor şi Biserică a fost răsplătit cu mazilirea sa, cu izgonirea sa din tronul de mitropolit şi trimiterea sa în surghiun, la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina˝ din Muntele Sinai. Fără să aibă vreo vină, a fost îndepărtat din cler, fiind redus la numele de simplu mirean, „Andrei“. „Andrei“ a plecat, „Andrei“ a venit pe pământ românesc, iar aici a devenit Antim monahul, ieromonahul, stareţul, Episcopul, Mitropolitul, şi de aici a plecat, smerit, înapoi, spre martiriu, pecetluindu‑şi cu sânge viaţa sa dăruită lui Dumnezeu, dăruită Bisericii nostre, dăruită poporului român, şi dăruită popoarelor ortodoxe oprimate din Orient, din ţara sa natală şi din Balcani”.
Maria Stanciu
- Antim Ivireanul, Opere, Gabriel Ştrempel, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, pg. VII.
- Didahiile, ediţie îngrijită de arhimandrit Mihail Stanciu şi profesor dr. Gabriel Ştrempel, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, pg. 43.
- Antim Ivireanul, Opere, Gabriel Ştrempel, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, pg. V.
- Importanţa Sfântului Antim Ivireanul pentru Biserica şi Cultura românească, pr. prof. Mircea Păcurariu, în Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Ctitor de Limbă şi Cultură românească I, Mărturisitor al credinţei prin predică şi tipar, Editura Basilica, Bucureşti, 2016, pg. 17.