Seminarişti în top, la olimpiada naţională de religie

Cu voia Domnului şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian al Dunării de Jos, am participat ca însoţitor al elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, Vlad Blându, Silviu Balaban şi Andrei Alecsă, la Olimpiada Naţională de Religie pentru seminarii şi licee teologice ortodoxe, desfăşurată în cadrul marii lavre paisiene de la Mănăstirea Neamţ. După ce am străbătut un drum destul de lung, dar nu obositor, contemplând frumuseţile ţării noastre, am ajuns la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”, din cadrul Mănăstirii Neamţ. Am fost primiţi cu dragoste frăţească de conducerea seminarului, fiind absorbiţi de frumuseţea locurilor, dar şi de bijuteria arhitecturală care este biserica seminarului.

Seminariştii gălăţeni la Neamţ

Ziua probelor olimpiadei a debutat cu încordare şi emoţii  pentru elevii gălăţeni, încrezători în ei, dar cu mult mai mult în ajutorul Sfântului Apostol Andrei, ai cărui mici următori vor să devină prin viaţa şi activitatea lor. După cel mai important moment al pelerinajului nostru teologico-didactic, proba scrisă, au urmat multe ore pline de uimire duhovnicească, tinerii având şansa umplerii, în suflete, cu crâmpeie de spiritualitare, educaţie, cultură şi artă. Am vizitat mănăstirile Neamţ, Secu, Sihăstria şi schitul Vovidenia, unde ne-am închinat şi am cerut ajutor sfinţilor, rugători pentru neamul românesc în faţa Tronului Celui Preaînalt. După pelerinaj elevii au primit mult aşteptatul rezultat, rod al muncii şi rugăciunilor lor. Elevul Blându Vlad a obţinut premiul I la proba de Noul Testament, iar elevul Alecsă Andrei Premiul special la proba de Istoria Bisericii Române.

Festivitatea de premiere le-a adus elevilor, dar şi tuturor participanţilor o mare bucurie prin prezenţa Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. ÎPS Sa a rostit un cuvânt înălţător, plin de speranţă şi de avânt duhovnicesc, după care a înmânat premiile şi diplomele câştigătorilor acestei olimpiade. Ne-am bucurat pentru această experienţă duhovnicească pe plaiurile nemţene, pentru întâlnirea cu Sfinţii şi părinţii rugători pentru lumea întreagă şi nu în ultimul rând pentru întâlnirea cu ceilalţi elevi şi profesori de la Seminariile Teologice din Patriarhia Română.

Marius Cristea

 

Neamţul, un loc al frumoasei pustietăţi, al naturii ce îndrumă perpetuu făptura omenească sa-şi îndrepte privirea spre cer, ca o floare ce se deschide ca să-l privească pe dăruitorul ei, Soarele.

Ca şi cu o haină, duhovnicia îmbracă această deosebită regiune, o împodobeşte cu mulţimea monahilor si maicilor, care neîncetat aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru plaiurile în care se afla şi îi dăruieşte sacralitatea sfinţilor care, ostenindu-se, au bineplăcut înaintea lui Dumnezeu prin vieţuirea lor înţesată cu puritatetea locurilor.

Olimpiada mi-a dăruit o alta privire asupra acelor meleaguri, a ţinut “morţiş” sa-mi arate iubirea lui Dumnezeu ce cuprinde acel loc, să-mi arate că omul nu este destinat stresului zilnic şi agitaţie orăşeneşti, ci îi este hărăzit să se apropie de dumnezeire prin îndepărtarea de lume, dar nu de aproapele, ci de ceea ce este trecător.

În Vânatori – Neamţ, oamenii sunt cu totul altfel, sunt mult mai liniştiţi. Au o anumită calmitate atât duhovnicească, cât şi fizică, care efectiv te cuprinde. Dar mai mult decât orice altceva, au o dragoste nespusă îndreptată spre aproapele.

Elev Silviu Balaban, clasa a IX-a, Pastorală

 

Amintiri despre o minune

M inunea este ceva ce nu se discută, deoarece nu este supusă cuvintelor. Minunea este o bucurie; minunea este teamă; minunea este iubire. Când trăieşti o minune, ai tocmai aceste sentimente. Nu contează în ce ordine. Oricare dintre ele te conduc la întâlnirea cu minunea, la sesizarea ei ca fapt neaşteptat, însă dorit şi neobişnuit.

Totul a început după luminatul praznic al Învierii şi îmi doream să fie, într-adevăr, o continuare a acestei sărbători. Nu ştiu de ce. Dar gândurile şi emoţiile bineînţeles că nu mi-au dat pace. Este într-adevăr bine să ai sentimentul că nu te-ai pregătit destul, să conştientizezi că doar ,,ai încercat marea cu piciorul”, dar ceea ce simţeam acum era aproape o demoralizare care mă afecta. Totuşi, cu acest sentiment am pornit la un drum care marca, de fapt, finalul unui alt drum început acum aproximativ trei luni. Acest prim drum a fost unul dificil, deoarece a reprezentat pregătirea pentru concurs. Căci olimpiada aceasta este de fapt un concurs nu cu alţii, ci cu tine însuţi, pentru că astfel poţi să ieşi dintr-o comoditate păgubitoare şi să intri în competiţie cu forţele proprii. Tot acest efort nu are însă nici o bază, nici o desfăşurare sigură, nici o finalitate roditoare dacă nu ai ajutorul lui Dumnezeu. El este Singurul Care poate face, Care făptuieşte, Care creează, Care înnobilează.

Am simţit din plin ajutorul lui Dumnezeu. El nu caută la greşelile omului, la abaterile lui de la calea cea dreaptă, ci la ceea ce el doreşte în bine, la ceea ce el este dispus să facă şi la scopul lui în această lume. Dumnezeu Se gândeşte că noi putem, dacă vrem să primim ajutorul Lui în viaţa noastră, să rămânem în comuniune cu El şi nu intervine imediat cu pedepse, ci aşteaptă şi doreşte să câştige pe fiecare dintre noi, nu în sens autoritar sau egoist, ci în sensul Iubirii care vrea să le cuprindă pe toate. De aceea, am simţit acest ajutor plin de iubire părintească, ajutor nesperat, pe care nu îl poţi aştepta de la oameni.

Întreaga pregătire, precum şi desfăşurarea olimpiadei în sine, sunt şi vor rămâne pentru mine o minune. Mereu am simţit mâna lui Dumnezeu asupra mea, lucrând alături de mine şi dându-mi voinţa necesară pentru a continua, căci fără Dumnezeu nu poţi nici începe, cu atât mai mult continua o faptă. Mărturisesc că adesea am uitat de faptul că mă pregătesc pentru o olimpiadă teologică şi am tratat-o ca pe o olimpiadă oarecare. Olimpiada teologică nu are nici un folos dacă nu are o aplicabilitate în viaţa duhovnicească, în legătura cu Dumnezeu. Andrei Pleşu afirmă că a face este o specie a cunoaşterii, iar a cunoaşte este o specie a făptuirii. Dar când eu am uitat de El, El a avut grijă să-Și aducă aminte de mine. Această minune săvârşită de Dumnezeu cu mine este una care m-a făcut să mă înscriu la o altă olimpiadă: aceea a faptei. Pentru această olimpiadă, câştigătorii pot fi văzuţi în fiecare zi în calendar, căci toţi Sfinţii au primit locul I de la Hristos, Judecătorul desăvârşit. Acestea trebuie să fie modelele noastre de zi cu zi, cei la care să privim ca la veşnicii câştigători.

Locul unde s-a desfăşurat concursul a fost unul mirific, ocrotit de Maica Domnului, alături de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ şi de Sfântul Necunoscut de la aceeaşi mănăstire. Natura se reflectă însă mai ales în oamenii acelor locuri, care sunt deosebit de buni şi de ospitalieri. Astfel, omul şi natura sunt atât de legaţi, încât devin asemănători. Armonia dintre ei este un model de revenire la starea paradisiacă, când toate erau ,,bune foarte”. De aceea, acolo putem vizita Parcul Natural Vânători-Neamţ şi alte locuri de acelaşi fel în această zonă. Legătura cu natura este realizată mai ales prin mănăstiri, ca oaze de credinţă, cultură, jertfelnicie, frumuseţe, sfinţenie şi bucurie. Nume precum Secu, Sihăstria, Pocrov, Vovidenia sunt cuvinte şi locuri-cheie ale Ortodoxiei româneşti, leagăne ale rugăciunii, ale duhovniciei şi ale românităţii. Părinţii acestor mănăstiri sunt oameni în adevăratul sens al cuvântului, având întotdeauna pentru orice călător un cuvânt bun, un pahar de apă şi multe mărturii ale sfinţeniei.

Bucuria roadelor a fost simţită doar în parte la aflarea rezultatului, căci acest rezultat aduce cu el o responsabilitate greu de cuantificat. O notă nu este relevantă pentru toată viaţa unui om, deoarece faptele omului nu pot fi relative: nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Fie eşti, fie nu eşti; fie vrei, fie nu vrei; îţi doreşti fie bucurie, fie deznădejde. Olimpiada, în final, acest lucru mi-a arătat că viaţa este o luptă cu tine însuţi, în care, dacă învingi, nu doar vei câştiga, ci mai mult: te vei câştiga pentru Dumnezeu, te vei afierosi, ca ,,premiu” lui Dumnezeu, Cel ce luptă necontenit şi flămânzeşte de mântuirea noastră. Rezultatul nu este o notă, ci veşnicia; nu un premiu, ci firescul; nu slavă şi laude, ci viaţa. Bucuria acelei vieţi va fi veşnică, pe când bucuria acestui succes cere un progres continuu şi constant, de care depind poate una sau mai multe vieţi de oameni…

Au consemnat

prof. Gheorghiţă Butuc şi elev Vlad Blându