Hramul Mănăstirii Adam, judeţul Galaţi: O, minuni străine…

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Întru naştere fecioria ai păzit,
întru Adormire lumea nu ai părăsit,
de Dumnezeu Născătoare…

Nu, nu ne-a părăsit. A fost şi în acest an cu evlavioşii pelerini, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din codrii Adamului, care îşi aştepta pelerinii ca de obicei, dar acum, în plus, desăvârşită ca restaurare şi bună gospodărire.

Măicuţa Domnlui a fost atât de concret prezentă, încât, în seara Prohodirii Sale, a dat semn de binecuvântare  când, din norii grei şi negri au început să cadă stropi mari, ca nişte lacrimi grele.

Abia aşezată pe analog, în faţa Altarului de vară – atunci sfinţit de ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos – Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni, de la această sfântă mănăstire („Sfânta”- cum o numesc credincioşii din partea locului) a răspuns rugăciunilor fierbinţi ale oamenilor şi ale firii deopotrivă, greu încercaţi anul acesta, vreme îndelungată, de arşiţă şi uscăciune.

Curând, stropii grei s-au transformat într-o ploaie binefăcătoare, de vară.

Stihurile Prohodului Maicii Domnului răsunau din glasurile poporului adunat (înmulţit, parcă, din senin). Nu s-au deschis decât câteva umbrele, dar nimeni nu dădea semne de nelinişte şi grabă să caute adăpost.

Ploaia uda paginile cărţilor ţinute în mâini de credincioşi, uda şi feţele lor, iar vânticelul uşor stingea ici-colo câteva lumânări, reaprinse îndată de la celelalte.

Dacă n-ar fi venit îndemnul părintesc al Arhipăstorului – ÎPS Casian – să-şi caute refugiu sub arcadele clădirilor înconjurătoare, sigur nu s-ar fi clintit nimeni până la sfârşitul slujbei.

Dar ploaia n-a durat mult. Destul însă cât să simţim cu toţii – soborul maicilor în jurul maicii stareţe, stavrofora Anastasia Cimbru şi poporul credincios –  că „Sfânta” e cu noi, ne aude şi ne iubeşte.

Mănăstirea Adam în ziua hramului

Ne-am regrupat în faţa Altarului şi stihurile Prohodului au continuat să răsune, pline de evlavie şi recunoştinţă.

Şi iată că, în zăbranicul neguros al norilor, spre locul unde soarele îşi împlinise scăpătatul spre asfinţit, a apărut o pată de lumină nefiresc de albă, strălucitoare. A stat mult în acelaşi loc, luând doar forme ciudate. Părea când o aripă mare, de înger, când un arc de pod de lumină, iar în cele din urmă a întârziat ca o dâră subţire, ca o cărare pe care gândul, sufletul, cântarea şi rugăciunea să călătorească spre acolo unde stihurile din starea a 3-a slavoslovesc atât de frumos despre ridicarea de pe pământ la Cer a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu:

Soarele cel Mare/Te-a luat la Sine,/ Norule cel uşurel…

La sfârşitul slujbei, cuvântul Arhipăstorului – Înaltpreasfinţitul Părinte Casian – a vibrat cald, părinteşte, vorbind de binecuântarea Maicii Domnului peste seceta care a potopit în acest an întreaga Creaţie, când… „seceta a ucis orice boare de vânt; soarele s-a topit şi-a curs pe pământ; a rămas cerul fierbinte şi gol, ciuturile scot din fântână nămol…” (l-a citat pe Nicolae Labiş), dar apoi a făcut trimitere mai ales la uscăciunea din sufletele  noastre, de unde lipseşte tot mai mult „boarea” de rugăciune…

* * *

Cântări de laudă pentru Maica Domnului

Ca o profundă şi smerită ofrandă de recunoştinţă, la sfârşitul cântărilor Prohodului, s-au înălţat spre cerul, încă plumburiu, cântări pe care numai poporul nostru  le-a izvodit, din marea sa evlavie la Fecioara Maria. Ele sunt cunoscute în Biserica noastră sub numele de pricesne (adresate deopotrivă Mântuitorului şi Sfinţilor) şi se cântau mai ales în Transilvania. Dar în timp, au cuprins toată Grădina Maicii Domnului – toată România.

Cântările închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sunt imne de slavă şi totodată  calde rugăminţi, de la fii la Mamă.

Cântam cu toţii şi nimeni parcă n-ar mai fi plecat acasă. Cântarea era o chemare duioasă, dar şi plină de nădejde:

Nu lăsa, Măicuţă,

Să pierim pe cale,

Că noi suntem fiii

Lacrimilor tale…

Prohodul Maicii Domnului, la Mănăstirea Adam

Sublimă îndreptăţire!… Se va mai fi născut vreun popor din lacrimi…? Oare, nu pe această idee se va fi născut cândva minunatul basm popular: Făt-Frumos din lacrimă?…

Apoi,  profund,  din toate piepturile – rugăciunea:

Vino, Maică, iară,

Nu lăsa să piară

Ţara şi poporul,

Turma şi păstorul…

Va veni sigur! A venit mereu…

Doamne, ajută-ne să nu lipsească nici unul din cei care am fost astă seară aici, încredinţându-ne ajutorului Maicii Tale…!

Lidia Popiţa Stoicescu