Maica Teodosia, cu numele mirean de Zorica Laţcu, s-a născut la 17 martie 1917, în Ardeal. Şi-a desăvârşit studiile liceale la Braşov şi cele superioare la facultatea de filologie la Cluj (1936-1940), secţia filologie clasică şi modernă, cu o licenţă în greacă, latină şi franceză. A fost preparator principal la Institutul Român de Lingvistică, unde a colaborat la întocmirea Dicţionarului Limbii Române, editat de Academia Română, sub coordonarea lui Sextil Puşcariu.
A inceput să scrie poezii, laice la început, încă din perioada studiilor, debutând la Cluj în 1941, în revista „Gândirea”. Odată cu cristalizarea concepţiilor despre lume, poeziile sale au reflectat mai mult convingerile ei religioase, pentru a deveni, cu timpul, unele dintre cele mai frumoase poezii creştine româneşti.
În volum, a debutat în 1944, la Editura Dacia Traiana, Sibiu, cu ciclul de poezii „Insula Albă”. În 1948 publică cel de-al doilea volum de poezii, „Osana Luminii”, la Editura Episcopiei Clujului, iar peste un an al treilea volum, „Poemele Iubirii”, la Editura Ramuri, Craiova, dedicat Ieromonahului Arsenie Boca, stareţul Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus.
Anul 1948 este unul crucial pentru destinul Zoricăi Laţcu, fiind momentul când a intrat în monahism la Mănăstirea Vladimireşti, cu numele de Teodosia. Aici a rămas şi s-a rugat neîncetat până în anul 1956, când mănăstirea a fost închisă şi unele maici au fost obligate sa se întoarcă în lume, iar altele, printre care şi maica Teodosia, au fost aruncate în închisoare. După trei ani de temniţă grea, a fost eliberată în 1959 şi a locuit la Gurguieşti, lângă Brăila, împreună cu maica Mihaela.
Harul Domnului nu a părăsit-o nici când a traversat ani de suferinţă amară. A scris mult – cei care au cunoscut-o spun că gândea în versuri – iar până în 1970 a publicat încă patru volume de poezii creştine: „Icoane pentru paraclis”, „Din pribegie”, „Grădina Doamnei” şi „Alte poezii”.
După acest an, s-a mutat la Braşov, unde a lucrat ca traducător, alături de Pr. Prof. Teodor Bogodae. A fost o perioadă prolifică, în care a tradus din scrierile filocalice ale multor Sfinţi Părinţi, printre care: Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Isaac Sirul, Sf. Simeon Noul Teolog, dar şi Origen.
Multe din manuscrisele sale datând din acea perioadă se află încă la Braşov, necercetate de specialişti, aşteaptând o binecuvântată recunoaştere.
În februarie 1990, când a avut loc redeschiderea Mănăstirii Vladimireşti, maica Teodosia s-a întors acasă. Dar în acelaşi an, peste doar câteva luni, în postul Adormirii Maicii Domnului, Mântuitorul a chemat-o la El.
Şi acest suflet, îmbibat de frumuseţile pământului, dar şi rănit de spinii lui, a părăsit locaşurile pământeşti şi s-a suit la cer.