La Penitenciarul de Minori şi Tineri – Tichileşti, perioada pascală din acest an a fost marcată de activităţi moral-religioase prin care s-a dorit a se răspunde nevoilor duhovniceşti ale tinerilor din acest loc. Ei provin din multe regiuni ale ţării, departe de familie, de prieteni şi de toţi cei dragi ai lor; sunt singuri, într-o lume însingurată de egoism. Se simt dezorientaţi pe „marea cea sărată a acestei vieţi” şi cu fiecare zi trecută se simt tot mai departe de „limanul cel bun”. unde conştiinţa îşi găseşte limpezirea. Chipuri triste de pe care neascultarea a şters zâmbetul nevinovat de copil; copii fără copilărie, în sufletul cărora lumina abia mai pâlpâie.
Astfel, activităţile din perioada prepascală şi pascală s-au dorit a fi călăuze pe căile pocăinţei, spre aflarea credinţei celei adevărate, spre împăcarea cu sine însuşi, cu aproapele şi cu Dumnezeu.
La slujba din Duminica Fiului Risipitor, iar mai apoi din Canonul Sfântului Andrei Criteanul au înţeles despre asemănarea lor cu acel tânăr care a poftit păcatul în locul virtuţii, care a ales neascultarea în locul ascultării. Acela care a lepădat chipul lui Dumnezeu cu care era împodobit, a cheltuit iubirea de oameni ce o avea Dumnezeu pentru el, a ales plăcerea care nu a putut să-i sature pofta şi în locul desfătării a dobândit durerea. Dar au văzut cu ochii minţii şi cum fiul cel risipitor, aproape mort de foame după virtuţi, şi-a venit în fire şi a venit la tatăl său cu pocăiţă şi cu inimă zdrobită, strigând dintru adâncul sufletului: „Din firea mea ieşindu-mi prin nebăgare de seamă, fără socoteală m-am plecat păcatului şi de ruşine m-am făcut. Depărtatu-m-am de la tine, Părinte al meu, necurat vieţuind, viaţa toată în nepăsare mi-am petrecut şi pe Tine te-am întristat. Nu cutez, Părinte, a căuta sus, la înălţime, că Te-am mâniat fără de măsură. Vezi-mi necazul inimii, vezi întoarcerea mea şi nu mă trece cu vederea, ci mă îmbraţişează iarăşi cu milostivire. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă întorc de la răutăţile mele şi care cu nădejde şi cu umilinţă către Tine strig: greşit-am la cer şi înaintea Ta, Părinte, şi nu sunt vrednic să mă chem «fiul tău». Miluieşte-mă!” (stihiră din Triod).
Iar Tatăl îl îmbrăţişează pe fiul care s-a întors de la păcat la casa părintească şi îi dăruieşte cunoaşterea slavei Sale şi iertarea. Îl primeşte pe cel plin de căinţă şi nu-i ţine minte răul; îl îmbrăţişează şi-l strânge la piept, arătându-i îndurările Sale dumnezeieşti. Îl îmbracă în haina Sfântului Botez, îl unge întru putere cu harul Sfântului Duh, punându-i inel şi pecete, ca semn al autorităţii cu care a fost învestit.
Pentru cel întors din ţara cea depărtată a păcatului şi a patimilor, Tatăl, cuprins de mare bucurie, junghie viţelul cel gras, pentru a se veseli toţi de învierea fiului său.
Întru acest duh al venirii întru sine, copiii de la Penitenciarul din Tichileşti au participat la slujbele din perioada Postului Mare. S-au bucurat de „aerul libertăţii” prin ieşirile în pelerinaje la Mănăstirea „Sf. Pantelimon” din Lacu Sărat, la slujbele oficiate în bisericile din localitatea Tichileşti ori în parohiile din municipiul Brăila, precum „Naşterea Domnului”, „Sf. Mc. Brâncoveni” sau „Sf. Arhangheli”, unde au primit cuvânt de învăţătură, precum şi daruri.
Cei mai săraci dintre ei au învăţat de la credincioşii parohiilor din localitatea Tichileşti şi parohia „Naşterea Domnului”, care împreună cu preotul din parohie au cercetat pe cei aflaţi în temniţă, că iubirea lui Dumnezeu nu face diferenţieri şi ea caută să aducă mângâiere tuturor sufletelor celor întristate. S-au mărturisit 120 de copii, iar în noaptea Învierii, 60 dintre ei L-au primit pe Domnul, prin Sfânta euharistie, spre ,,putere şi spre întărire”.
Aşa, luminaţi de Lumina Învierii Domnului au păşit în Săptămâna Luminată, în care au gustat din apa Izvorului Tămăduirii, apă aducătoare de sănătate sufletească şi trupească.
Preot capelan Sorin Pleşca