Anul Sfinţilor Împăraţi în Patriarhia Română a prilejuit editarea multor lucrări, la temă, în toate eparhiile. Fără îndoială, cea mai densă, din punct de vedere istoric – ştiinţific este cartea de faţă.
Cartea este structurată în trei părţi, în care se prezintă devenirea familiei şi a lui Constantin, personal, în contextul lumii romane decadente a timpului (I), se adună, sintetic, lăsămintele constantiniene şi modul în care personalitatea şi lucrarea Sfântului Împărat au fost receptate de cei de după el, până astăzi (II) şi se lămuresc unele semne de întrebare care ar plana asupra chipului iconic al celui evocat şi venerat (III). Autorii folosesc atât sursele clasice (Eusebiu, Lactanţiu, Eutropiu, Filostorgiu, Rufin, Socrate, Sozomen, Teodoret, Kedrenos), nu evită unele opinii care aduc umbre asupra chipului împăratului (Zosima), dar şi aduc bibliografia la zi (p. 287-299), prin lucrările în limbile franceză, germană, engleză italiană folosite.
Capitol după capitol, cuprinsul cărţii atrage, fascinează. Chipul lui Constantin nu este prezentat metaforic, ci este „sculptat” în cuvinte din mărturii istorice, imaginile de pe monedele bătute de împărat şi din analiza trăsăturilor pe care le prezintă busturile lui, care s-au păstrat până astăzi. Venirea sa la cârma Imperiului este socotită, deopotrivă, rezultat al sinergiei dintre geniul militar şi diplomatic al noului împărat şi lucrarea Providenţei, percepută ca intervenţie directă a lui Dumnezeu în viaţa lui Constantin, de la momentul Pons Milvius, până la botezul lui de pe patul de moarte. Sunt bine subliniate şi prezentate reformele lui Constantin: religioase (Rescriptul de la Milan, înlesnirile acordate creştinilor, dar şi altor religii, convocarea şi patronarea Sinodului I Ecumenic, construirea de biserici reprezentative în locurile cele mai însemnate, legate de viaţa Mântuitorului), politice (zidirea noii capitale – Constantinopolul şi mutarea centrului administrativ de la Roma, aici), militare, economice şi administrative.
Un loc aparte în volum îl ocupă capitolele care „atacă” anumite detalii sau nuanţe controversate, legate de Împăratul Constantin: menţinerea titlurilor de „Pontifex Maximus” şi „Sol invictus”, executarea lui Crispus şi a Faustei sau acuza că el ar fi responsabilul indirect pentru decăderea şi destrămarea Romei (p. 49, 174, 236)
Cu toate acestea, Constantin este mai presus de critici şi răutăţi sau micimi omeneşti, de ieri şi de azi. El este sfântul care a cucerit cerul şi a dobândit mântuirea prin faptul că a adus la picioarele Domnului Hristos un continent întreg şi, prin acesta, o lume întreagă. Din păcate, noi, cei de astăzi nu ştim ce să facem cu istoria bimilenară şi cultura creştină profundă ale bătrânului continent. Deşi în unele locuri numele său este scos din manuale sau şters din conştiinţa oamenilor, în alte locuri (iată, în Patriarhia Română) Constantin este cinstit ca sfânt, aşa cum l-a socotit Biserica încă de timpuriu şi ca singurul împăratul creştin numit „întocmai cu Apostolii”.
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, în cadrul conferinţelor preoţeşti semestriale de toamnă, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a prezentat această carte preoţimii, recomandându-o ca pe un adevărat ,,manual al epocii constantiniene” şi ca o şansă preţioasă pentru înţelegerea corectă şi completă a lucrării providenţiale a Sfântului Împărat evocat, pentru întreaga Biserică.
Mulţumiri traducătorilor şi editorilor care ne-au oferit un astfel de minunat dar de suflet!
Pr. Lucian Petroaia