,,Fericită este calea în care mergi, suflete!…”

Lacrimi şi rugăciune
Lacrimi şi rugăciune

Aproape de începutul unui nou an bisericesc, Dumnezeu, Împăratul Cel fără de moarte a rânduit ca binecredincioasa roaba Sa, Rada Crăciun, mama chiriarhului Dunării de Jos, să îşi afle odihnă ostenelilor sale. Aşa precum se încheie un timp, cu regrete, dar şi cu multă nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, aşa a fost şi trecerea din această viaţă, la vârsta de 78 de ani, a doamnei Rada, în zi de sâmbătă, 31 august 2013, când toată suflarea creştinească o cinstea pe Maica lui Dumnezeu. Putem spune că doamna Rada şi-a încheiat, odată cu vechiul an bisericesc, strădania sa pământească, de muceniţă, dar şi-a început viaţa cea veşnică, odată cu intrarea în noul an bisericesc.

Rugăciune şi compasiune, la Catedrala din Galaţi

Vestea mutării în Împărăţia lui Dumnezeu a doamnei Rada a produs, firesc, multă durere şi tristeţe. Dar mâhnirea a fost preschimbată, tot firesc, în nădejde în mila lui Dumnezeu, care nu ne lasă văduviţi de cei dragi, ci îi mântuieşte prin dragostea Sa, iar pe noi, cei ce rămânem în urmă ne mângâie şi ne întăreşte.

,,Veşnica pomenire!” la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi
,,Veşnica pomenire!” la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Cu aceste gânduri în inimă şi în minte, slujitori şi credincioşi care au cunoscut-o pe doamna Rada au venit către Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde a fost aşezat sicriul cu trupul neînsufleţit.

Într-o firească solidaritate umană şi comuniune frăţească, preoţii din Protopopiatele Galaţi şi Covurlui au înălţat primele rugăciuni de iertare şi de prohodire în catedrală, mângâind sufletul prea întristat al ierarhului lor, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, la această grea încercare.

În aceeaşi zi, spre seară, doamna Rada îşi lua „rămas bun” de la maicile, prietenele şi uceniţele cu care a fost împreună în timplul slujirii sale, asemenea unei monahii, la catedrală şi îşi începea ultimul drum pământesc către „casa cea de lut a strămoşilor săi”. Vecerniile slavosloveau pe Creatorul lumii, iar doamna Rada se pregătea de Duminica Învierii, de vederea personală a lui Hristos, Domnul cel fără de moarte!

Întoarcerea în satul natal

Pomenire la Catedrala arhiepiscopală din Buzău
Pomenire la Catedrala arhiepiscopală din Buzău

Prima oprire a convoiului funerar a fost la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău. Aici, un sobor de preoţi în frunte cu ierarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a rostit o ectenie şi rugăciunea de iertare. Drumul a continuat spre locurile natale, iar seara a ajuns la Lopătari. Suflarea creştinească din această vrednică localitate buzoiană era în priveghere, întâmpinând cu multă căldură pe cea care era „de-a lor”.

Acasă, la Lopătari
Acasă, la Lopătari

La căpătâiul ei s-au perindat rudele, cunoscuţii, vecinii şi prietenii, luându-şi iertare şi încredinţând sufletul răposat în mila lui Dumnezeu. Timp de două nopţi, cât sicriul a rămas în casa natală, privegherea nu s-a oprit, ci s-au înălţat rugăciuni sincere şi neîncetate către Milostivul Dumnezeu.

Aşa s-a întâmplat şi la biserica cea nouă din sat, unde, duminica, la Sfânta Liturghie, doamna Rada a fost prezentă în rugăciunile comunităţii şi ale păstorului lor duhovnicesc.

Biserica cea nouă din Lopătari, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a fost binecuvântată cu agheasmă de Înaltpreasfinţitul Casian la început de An Nou bisericesc, când a fost adus aici sicriul cu trupul neînsufleţit. A fost privegheată de către fiul şi fiicele sale, împreună cu ceilalţi membri ai familiei, consăteni, preoţi şi credincioşi din Galaţi şi Buzău, iar în noaptea de duminică spre luni s-a citit neîntrerupt Psaltirea.

Slujba de înmormântare

Aducerea sicriului în biserica nouă
Aducerea sicriului în biserica nouă

Luni, 2 septembrie 2013 era rânduită slujba înmormântării. Doamna Rada şi-a luat rămas bun de la toţi, în biserica satului, acolo unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. A fost prima Liturghie arhierească  săvârşită în acest nou locaş de către Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care, împreună cu soborul de preoţi, diaconi şi cântăreţi, prin slujire şi cântare, a înălţat sufletele celor prezenţi şi a aşezat balsam pe rana provocată de pierderea acestei fiice vrednice a Bisericii

Slujba de prohodire a fost oficiată pe esplanada bisericii din localitate, de un sobor de ierarhi din care au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

În biserică, la slujba Sfintei Liturghii
În biserică, la slujba Sfintei Liturghii

Pe lângă ierarhii prezenţi au participat aproximativ 300 de preoţi, membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, slujitori în Cancelarie şi la Catedrala Arhiepiscopală, ppcc protoierei, slujitori din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, foşti profesori şi colegi de seminar ai Înaltpreasfinţitului Casian, precum şi slujitori de la Centrul Eparhial şi Catedrala din Buzău.

De asemenea, au fost prezente autorităţi locale şi judeţene din cele două eparhii şi numeroşi credincioşi.

„O fiică a Bisericii noastre, vrednică de cinstire!”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României a adresat un mesaj de condoleanțe intitulat „O fiică a Bisericii noastre, vrednică de cinstire”, care a fost citit de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, din care spicuim: „Personal, păstrăm în suflet amintiri frumoase ca urmare a întâlnirii cu Doamna Rada Crăciun în timpul vizitelor noastre la Galaţi, când ne-am bucurat de prezenţa ei plină de lumină şi delicateţe, de ospitalitate şi căldură sufletească. Toate aceste calităţi izvorau din rugăciune sfântă şi din multă dăruire pentru Biserică.

Un vechi proverb românesc ne spune că «pomul bun se cunoaşte după roade!». Putem vedea astăzi că Doamna Rada Crăciun, a cultivat darurile primite de la Dumnezeu şi le-a făcut roditoare pentru binele Bisericii noastre.

Slujba de prohodire, pe esplanada bisericii celei noi
Slujba de prohodire, pe esplanada bisericii celei noi

În aceste momente de întristare şi doliu ne aducem aminte de îndemnul Sfântului Apostol Pavel: «Nu vă întristaţi ca cei care nu au nădejde; pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El!» (I Tesaloniceni 4, 13-14).

La ceas de vremelnică despărţire până la Învierea cea de obşte, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească cu drepţii sufletul roabei Sale Rada, în lumina şi pacea Împărăţiei Cerurilor, unde «nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit», iar familiei îndoliate şi tuturor celor care au cunoscut-o şi preţuit-o, să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească.

Veşnica ei pomenire din neam în neam!”

„Rugăciunile mamei întăresc temeliile noastre sufleteşti!”

De asemenea, ierarhii prezenţi au elogiat persoana celei mutate la cer. Mai întâi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic a rostit câteva cuvinte: „Întotdeauna avem faţă de mama noastră o alipire deosebită şi firească, în sensul că ea ne-a născut, ea ne-a îmbrăcat, ea ne-a hrănit, ea ne-a legănat, ea ne-a apărat de toate primejdiile, ea a vegheat să creştem mari, ea a vegheat să învăţăm, ea s-a rugat mereu să nu ni se întâmple nimic rău, încât mamele noastre, orice vârstă am avea, totdeauna, sărmanele, ne poartă de grijă. Iar după ce mamele noastre trec în frumuseţea lumii nevăzute, şi atunci ele veghează, desigur, asupra casei de unde au plecat, asupra vetrei, asupra locului, asupra pruncilor. Şi precum «rugăciunile părinţilor întăresc casele fiilor lor», atunci când sunt în viaţă, cu atât mai mult rugăciunile lor, ale mamei şi ale tatălui nostru, întăresc rugăciunile noastre, întăresc temeliile noastre sufleteşti şi întăresc puterea de a învinge, puterea de a ne împlini îndatoririle noastre, pentru că rugăciunile lor sunt primite la Domnul nostru Iisus Hristos şi la Maica Sa Preasfântă. Atunci, noi primim binecuvântarea de la Dumnezeu şi mângâierea Maicii Domnului, care ne rugăm să fie acum şi asupra Înaltpreasfinţitului Casian, care are această încercare, unică, din viaţa ÎPS Sale şi a familiei adormitei în Domnul, Rada. Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie peste locul unde s-a născut şi a vieţuit ea, pentru dragostea pe care a avut-o adormita în Domnul, Rada, însoţind şi ajutând pe ÎPS Casian, fiul dânsei, în misiunea lui de ierarh, prezenţa mamei alături de Înaltpreasfinţia Sa fiind un mare dar şi o mare mângâiere pentru amândoi.”

„O iubitoare de Dumnezeu şi o fiică răbdătoare a Bisericii!”

Slujitori şi credincioşi prezenţi la slujba de înmormântare
Slujitori şi credincioşi prezenţi la slujba de înmormântare

Cuvinte de elogiere a rostit şi Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, care a zis: „În aceste clipe grele, de tristeţe pentru ÎPS Sa, clipe care despart şi ne lasă doar amintirile ca mângâiere, suntem alături şi ne rugăm ca Dumnezeu, Cel ce dă nădejde celor întristaţi, să-l întărească şi să-i dea puterea de a privi la cele netrecătoare, pentru că cele văzute sunt trecătoare. Şi ne rugăm ca, în bunătatea Lui, Dumnezeu – Izvorul vieţii – s-o aşeze în Împărăţia Sa, împreună cu sfinţii, pentru că această mamă trupească a fost şi iubitoare de Dumnezeu şi o fiică răbdătoare a Bisericii şi un chip bun pe care îl întâlneam ori de câte ori veneam la Arhiepiscopia Dunării de Jos.

În acest sat se adaugă împreună la strămoşii ei şi pământul primeşte un trup pentru a-l păstra pentru ziua cea mare a Învierii, când, la glasul Arhanghelului, se va coborî Însuşi Domnul din ceruri şi toţi cei care au crezut în El vor învia şi se vor bucura de fericire şi de viaţă veşnică. ÎPS Voastră, fiţi încredinţat de rugăciunea de compasiunea şi de dragostea noastră! Dumnezeu să vă dea mângâiere şi să ne dea şi nouă, tuturor, celor ce ne aflăm sau ne vom afla întru despărţirea vremelnică de cei dragi. Iar noi, cei rămaşi, – aşa cum ne învaţă şi Sfântul Ap. Pavel – să ne mângâiem unii pe alţii în întristare şi să credem cu tărie în puterea vieţii şi a iertării Mântuitorului, năzuind spre reîntâlnire, în veşnicia Împărăţiei promise nouă de Hristos Domnul, unde «nu este durere, nici întristare, nici suspin». Amin.”

„Pleacă însoţită de regrete şi rugăciunile noastre!”

La rândul său, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a spus: „Astăzi, doamna Rada pleacă acolo unde «nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit». Pleacă însoţită de regretele şi de rugăciunile noastre şi pleacă, iată, din această biserică pe care a dorit-o atât de mult aici, încât a jertfit din puţinul ei pentru ca zidurile acestui «Sion duhovnicesc» să se înalţe. Nu pleacă departe, pleacă la vechea bisericuţă, la umbra căreia îşi va dormi somnul de veci alături de iubitul său soţ, Vasile.

Spre locul de îngropare
Spre locul de îngropare

ÎPS Voastră, în aceste clipe, iată, am venit din ţinutul frumos şi de legendă al Dobrogei, bătătorit de paşii Sfântului Apostol Andrei şi scăldat de sângele mucenicilor, am venit aici să vă aducem dragostea şi preţuirea noastră, ale clerului şi ale credincioşilor acelei Eparhii. Fiţi sigur că, aşa cum am pomenit-o până acum pe doamna Rada Crăciun, tot aşa şi de astăzi înainte, la altarele bisericilor din Episcopia Tulcii ne vom ruga pentru odihna ei veşnică. În acelaşi timp, Vă încredinţăm, ÎPS Voastră, de dragostea noastră şi rugăm pe Dumnezeu să ajute, să întărească şi să mângâie familia îndurerată de această despărţire.”

„Pe chipul ei se vedea multă lumină, multă bunătate şi multă înţelegere!”

Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului a evocat chipul blând şi smerit al doamnei Rada: „Am întâlnit-o şi am cunoscut-o pe dna Rada în multe rânduri, la Centrul eparhial de la Galaţi, ca o femeie foarte credincioasă, iubitoare de Biserică, foarte discretă, foarte delicată şi foarte iubitoare de oameni. Pe chipul ei se vedea multă lumină, multă bunătate şi multă înţelegere. Aceste gânduri s-au transmis şi fiului ei, Înaltpreasfinţitului Casian, un fiu care a înmulţit virtuţile şi darurile lui Dumnezeu, continuându-le în Biserica slavei Sale. Sigur, jertfa şi viaţa dnei Rada se văd în mulţimea lucrărilor pe care le-a lăsat în urmă. Însă cel mai frumos se văd în rodul dragostei şi al jertfei, care este ÎPS Casian. Dacă ea a născut copii în această lume, iată, ÎPS Casian are fii duhovniceşti în Eparhia Dunării de Jos, fii duhovniceşti, care, la rândul lor, nasc bucurii ale vieţii veşnice.

În aceste momente de întristare, de durere, vă transmit, ÎPS Voastră, şi gândul şi rugăciunea ÎPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, pe care îl preţuiţi şi care vă iubeşte din toată inima. Rugăciunile noastre, ale celor din Arhiepiscopia Râmnicului le îndreptăm către Dumnezeu, rugându-L ca s-o ierte pe dna Rada şi să o aşeze cu sfinţii şi drepţii, în Împărăţia Sa cerească.”

„Moartea – Paştele personal”

Şi Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a rostit un cuvânt de mângâiere: „Suntem aici, într-adevăr, cu sufletele cernite, îndoliate, dar pentru mama Rada este ziua de Paşti – «Paştele» personal al ei! Pentru faptul că «Paşti» înseamnă «trecere». A trecut într-o altă parte a existenţialităţii. Nu mai rămâne în lumea aceasta coruptibilă. (…)

Cortegiul funerar
Cortegiul funerar

Astăzi ne-a adunat mama Rada din nou la Lopătari, pentru a sărbători «Paştele» ei. De aceea a fost aşezată într-un sicriu cu acoperământ alb, pentru faptul că este ziua ei de Paşti. Noi ne îmbrăcăm în negru şi punem veşminte albe pentru faptul că avem nădejdea Învierii. Deci, dacă în fiecare noapte este o pregustare a morţii, evenimentul acesta poate să fie şi o resemnare a fiecăruia dintre noi, căci seara, când ne culcăm, înainte de rugăciunea de seară zicem: «Doamne, oare nu-mi va fi patul acesta groapă?…» şi toate celelalte. Iar dimineaţă, o rugăciune dintr-o altă spiritualitate spune: «Mulţumesc, Dumnezeule, că recreezi lumea în fiecare dimineaţă!». Iată că noi deja participăm la moarte. Viaţa noastră este o moarte şi o înviere. E ultima trecere pe care noi o numim, convenţional, moarte, dar de fapt nu este decât un Paşte şi, deja, Doamna Rada s-a ridicat «recreată». Căci dimineaţa suntem odihniţi sau «recreaţi» într-o altă lume.

Se va aşeza în mormânt şi aşa cum, timp de câteva luni de zile, îi aşezaţi plapuma în fiecare seară, s-o ocrotească în somnul de noapte, ultima plapumă va fi pământul. Îi va închide uşa pentru puţin timp ca să se odihnească, pentru misiunea pe care a avut-o în această viaţă, însă întâlnirea voastră ulterioară va fi de mare bucurie şi veselie. Noi ne rugăm astăzi, împreună, ca Dumnezeu s-o ierte, s-o aşeze cu sfinţii şi să vă mângâie, să vă dea pace şi linişte!”

„Un exemplu minunat de umanism creştin şi de dragoste maternă”

Cuvântările calde de îmbărbătare şi mângâiere au fost completate de pcuv. arhim. Daniil Oltean, care, în numele tuturor celor prezenţi, preoţi şi credincioşi, a adresat condoleanţe Înaltpreasfinţitului Părinte Casian şi familiei îndoliate: „Doamna Rada a fost o prezenţă dinamică, jertfelnică şi slujitoare în cadrul Eparhiei noastre, în ultimii ani. Casa ei a fost la Galaţi şi nu doar casa, ci şi locul unde şi-a manifestat dragostea, firea, puterea şi bucuria,  alături de ÎPS Casian, trăind duhovniceşte şi dând un exemplu de mamă creştină şi de credincioasă a Bisericii faţă de preoţii, monahii şi întreaga suflare creştină de la Dunăre. Ne aducem aminte de prezenţa ei discretă, de cuvântul ei reţinut dar echilibrat, de sfatul înţelept, izvorât dintr-o experienţă pe care a dobândit-o aici, la Lopătari şi care s-a manifestat într-un mod superior, duhovnicesc, la Galaţi, alături de fiul său, ÎPS Casian şi la care a adăugat un plus de dragoste pentru Biserică şi pentru sfinţii lui Dumnezeu.

Agapa
Agapa

Mi-aduc aminte că dna Rada începea ziua la capela Reşedinţei Arhiepiscopale, ea urcând prima şi aprinzând candelele şi începând rugăciunile în zori, la trecerea dinspre noapte spre zi şi tot acolo încheia ziua, ea fiind cea care împlinea oarecum parcursul de rugăciuni şi de prezenţă slujitoare în Reşedinţa Arhiepiscopală. Astfel, era alături de ÎPS Casian şi oferea un exemplu minunat de umanism creştin şi de dragoste maternă, cum ne-am dori ca fiecare mamă şi fiecare credincioasă să ofere Bisericii. De asemenea, ne aducem aminte de prezenţa ei în mănăstiri sau în parohiile Eparhiei Dunării de Jos, în rândul femeilor de la Societatea Ortodoxă a Femeilor din Galaţi, cu diferite prilejuri în care s-a manifestat într-un mod activ, ca o creştină adevărată a Bisericii, ca o credincioasă care şi-a pus energia, puterea şi inteligenţa în sprijinul multor acţiuni caritabile, umane, pline de dragoste, cu care a înconjurat pe cei care erau în suferinţă sau în necazuri. Pentru toate acestea noi îi mulţumim şi ne exprimăm această solidaritate frăţească, preoţească şi monahală, chipul său luminos rămânând în memoria tuturor celor din Eparhia noastră, care au cunoscut-o şi îi mulţumim pentru exemplul pe care ni l-a oferit, în toţi aceşti ultimi ani ai vieţii ei.

Suntem prezenţi aici pentru a vă fi alături, ÎPS Voastră, deoarece trecerea în lumea de dincolo a mamei este, întotdeauna, o clipă de despărţire şi o clipă de întristare, la care este firesc să vă fim alături. Aş dori să simţiţi dragostea şi solidaritatea noastră, prin prezenţa noastră de aici. Vă suntem alături la această încercare, exprimându-ne fiecare, aşa cum putem, recunoştinţa şi sprijinul pentru ceea ce ÎPS Voastră aţi făcut pentru mulţi dintre noi, fiindu-ne alături la astfel de încercări sau ajutând şi povăţuind pe toţi cei care, în suferinţă sau întristare, la o astfel de pierdere au avut nevoie de mângâierea şi de cuvântul ÎPS Voastre. De aceea, această formă de solidaritate bisericească, Vă este adresată, Vă este încredinţată şi aş vrea să mă fac exponentul tuturor celor care sunt prezenţi aici, astăzi, care vă sunt alături şi care cred că rugăciunea şi cuvântul nostru, al tuturor, pot uşura şi pot mângâia sufletul întristat al ÎPS Voastre.”

,,Aştept învierea morţilor...”
,,Aştept învierea morţilor...”

De asemenea, preacuvioşia sa a vorbit şi în numele Înaltpreasfinţitului Părinte Casian mulţumind pentru solidaritatea umană cu care a fost înconjurat în aceste zile: „Îmi revine îndatorirea acum, spre sfârşitul slujbei de prohodire, ca din partea ÎPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos să vă transmit tuturor celor care, într-un fel sau altul, văzut sau nevăzut, ştiut sau neştiut, prin rugăciuni sau prin fapte concrete, aţi fost alături de doamna Rada Crăciun, în ultima parte a vieţii ei, în dificilele momente de încercare. ÎPS Casian mulţumeşte, în primul rând, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru rugăciunea Sa şi pentru prezenţa Sa binecuvântătoare, de atâtea ori, în Eparhia Dunării de Jos, cât şi pentru cuvântul cu putere multă transmis la acest trist moment. De asemenea, mulţumeşte Înaltpreasfinţiilor Voastre pentru prezenţa rugătoare de astăzi, la această slujbă de prohodire, adevărat dar duhovnicesc pe care ÎPS Arhiepiscop l-a primit cu bucurie şi cu nădejde de a-i fi mai uşoară despărţirea vremelnică de mama ÎPS Sale. De asemenea, ÎPS Părinte Casian mulţumeşte întregului corp preoţesc şi cinului monahal din Eparhia Dunării de Jos care, prin rugăciune, i-a fost atât de aproape, fiind susţinători, în ultimele luni ale vieţii doamnei Rada. Iată că şi acum, la această clipă de despărţire, toţi sunt alături, rugători pentru odihna sufletului doamnei Rada Crăciun şi îşi manifestă astfel solidaritatea faţă de păstorul lor, pentru această grea pierdere.

În chip special ÎPS Părinte Casian mulţumeşte corpului medical al Spitalului Clinic de Urgenţă – Galaţi, dlui. prof. dr. Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, dlui prof. dr. Aurel Nechita, în chip special dlui prof. dr. Dorel Firescu, dnei dr. Florenţa-Maria Călăraşu şi întregului personal al Secţiei de Terapie Intensivă şi tuturor celor care, în ultimele luni şi mai ales în ultimele două săptămâni, au dovedit dragoste, compasiune şi o jertfelnicie extraordinară, încercând să sprijine şi să dăruiască putere şi forţă trupului dnei Rada Crăciun, al cărei suflet trece astăzi în lumea de dincolo. Tuturor celor care prin vizite, prin rugăciune, prin prezenţă, în această ultimă perioadă şi-au manifestat compasiunea şi dragostea creştină pentru cea care a fost – multă vreme –, în ultimii 10 ani, o prezenţă plină de speranţă şi de bucurie, în Eparhia noastră.”

„Fericită este calea în care mergi astăzi, suflete!…”

După slujba de prohodire, săvărşită în cântările înălţătoare ale diaconilor şi în armoniile de suflet mângâietoare ale Coralei „Ortodoxia”, a venit o ploaie binecuvântată de vară, de parcă şi cerul a dorit să plângă pe cea care era petrecută pe ultimul drum. Cei şase ierarhi slujitori laolaltă cu preoţii au dat dovadă de un entuziasm apostolic, căci deşi precipitaţiile deveniseră puternice, au mers până la mormântul de lângă vechea biserică a satului. La locul de îngropare, străjuit de crucea măreaţă, sculptată în piatră şi care are încrustat unul dintre cele mai vechi simboluri creştine (pelicanul ce se jertfeşte pentru puii săi – paradigmă pentru orice persoană care se dăruieşte pentru semenii săi), sicriul a fost aşezat pe un covor de flori pregătit de fiul ei, ÎPS Casian…

Lumina curcubeului după aşezarea în mormânt
Lumina curcubeului după aşezarea în mormânt

După agapa ce a avut loc pentru toţi cei prezenţi, slujitori şi credincioşi, s-a ivit un frumos curcubeu între vatra satului şi mormântul împodobit cu jerbe şi coroane.

Întreaga rânduială a prohodirii şi a înmormântării s-a petrecut în duhul sănătos al satului de la munte: chipul iconic al defunctei, cu marama tradiţională, se oglindea, astfel, în frumuseţea odihnitoare a tradiţiilor ţărăneşti de odinioară, legate de ritualul înmormântării.

* * *

Odată cu „Veşnica pomenire”, sufletul răposatei roabe a lui Dumnezeu Rada Crăciun a urcat la ceruri, iar trupul său a fost aşezat în mormânt, în dangăt lin de clopot şi în murmurul rugăciunilor celor prezenţi, chiar dacă ploaia cernea picături reci.

A rămas neuitarea vredniciei faptelor sale, care nu trebuiesc îngropate, căci aşa precum mărturiseşte înţelepciunea românească: „În moarte nu toţi murim, aşa precum în viaţă nu toţi trăim!”

Participant