Vizită chiriarhală de Paşti la Penitenciarul din Galaţi

IMG_4860
Învierea Domnului - bucurie duhovnicească pentru cei întemniţaţi

Chiar dacă societatea îndepărtează din sânul ei răufăcătorii, plasându-i în penitenciar pentru o vreme, după măsura faptelor lor, totuşi penitenciarul aparţine societăţii.

Această apartenenţă nu se reflectă numai în cheltuială sau numai în frecvenţa familiilor la vorbitor cu deţinuţii. Cea mai consecventă şi vie prezenţă o are în penitenciar Biserica.

Încă din anul 1994, chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop dr. Casian Crăciun, a pus temelia şi a sfinţit pentru prima dată o capelă ortodoxă, având hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în închisoarea gălăţeană, de după răsturnarea totalitarismului ateu.

Aici a fost hărăzit un preot slujitor, pc pr. Ioniţă Obreja, care, în cei 18 ani de slujire, a avut răbdare şi milă faţă de deţinuţi şi totdeauna a fi de folos cu o pildă, o povaţă, o mângâiere, o dojană sau un îndemn la nădejde întru Dumnezeu.

Din acel an, 1994, şi până astăzi, în 2012, sunt nenumărate vizitele pastorale, misionare, cultural-religioase organizate de Biserică sub atenta şi directa implicare a Înaltpreasfinţitului Chiriarh.

Toate clipele însumate ar rezulta că slujitorii Bisericii, în frunte cu Înaltpreasfinţia Sa „au stat în închisoare cu noi”…, deşi nicio instanţă nu le-a găsit vreo vină…!

Anul acesta, după tradiţia deja creată, Înaltpreasfinţia Sa a vizitat capela închisorii, la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi – 19 Februarie – la care s-au demarat lucrările de renovare, reînnoindu-se aproape integral înfăţişarea acesteia.

IMG_4844
Slujba celei de ,,A doua Învieri” la capela penitenciarului din Galaţi

La zi de mare sărbătoare, de Sfintele Paşti, la 15 Aprilie, Înaltpreasfinţitul a revenit la cei din închisoare pentru a le aduce obişnuitul, dar de fiecare dată unic, mesaj de iertare, de credinţă, de lumină, de bucurie pascală, sfinţind cu acest prilej şi capela renovată.

Un grup de deţinuţi, coordonaţi de către domnul profesor Ovidiu Gafton, de Iulian Stroiu şi de pc. preot Ioniţă Obreja, au pregătit un scurt program liric creştin. Întreaga adunare din capela închisorii a trăit emoţia luminii Paştilor Sfinte.

În psalmul 87 (citit frecvent, mai ales la utreniile duminicale din capelă) se regăseşte sufletul fiecărui deţinut, mai ales în expresia ,,închis am fost şi n-am putut ieşi”. Nevoia de iertare, de libertate, de lumină, de o fărâmă de bucurie creştinească a celor închişi, face ca fiecare mare sărbătoare să aibă semnificaţii mult mai profunde decât în multe alte locuri din societate, dincolo de gratii.

Cuvintele Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, rostite direct în mijlocul deţinuţilor, fie în capelă ori în celulele pe care le vizitează şi obiceiul de a ciocni oul roşu cu fiecare deţinut în parte, de a-i privi în ochi şi a-i atinge pe creştet părinteşte sunt ,,hrană sufletească”, îmbărbătare şi lumină pentru deţinuţi.

Până şi – aparent – cei mai fioroşi deţinuţi se roagă înlăuntrul lor şi primesc cu bucurie aceste vizite. Dovada bucuriei se citeşte direct pe chipurile acestora, iar ecoul bucuriei este prelung şi deseori manifestat prin fapte bune, prin gânduri şi intenţii, prin participarea mai numeroasă la slujbele de la capelă.

Multora dintre deţinuţi, mai cu seamă celor cu pedepse foarte grele, nu le-a rămas decât nădejdea la Dumnezeu. Uitaţi de familiile lor, unii vin mai aproape de Biserică decât alţii, „răsfăţaţi” încă de grija familiilor lor! Cei însinguraţi îşi rabdă cu smerenie pedeapsa, rugându-se şi nădăjduind la iertare.

Înaltpreasfinţia Sa, preoţii care vin frecvent în penitenciar, preotul capelan sunt purtătorii de lumină ai Sfintelor Paşti, iar deţinuţii duc ,,lumina din Lumină” în celule şi… adevărata lumină este cea aprinsă în sufletele celor care trăiesc închişi.

Înaltpreasfinţia Sa are un har aparte: de fiecare dată se adresează deţinuţilor cu „fraţilor”, „iubiţii mei fraţi”, „oameni buni”! Cine din societatea civilă le mai spune astfel acestor năpăstuiţi? Niciodată ierarhul nu dojeneşte, ci doar arată prin cuvinte, priviri, gesturi, daruri, milostivirea Domnului şi oferă îndemn curat la iubire creştinească, la pocăinţă mai ales, prin modelul său de smerenie vizibilă în maniera în care îi tratează pe cei căzuţi, bolnavi cu sufletul şi cu conştiinţa, deţinuţii.

IMG_4883
Binecuvântare chiriarhală

Deţinuţii trăiesc mai intens nevoia de trecere (ceea ce însemnează cuvântul ,,Paşti”), nevoia de înviere la credinţă, încă o şansă iertării, deopotrivă şi sărbătorile creştine, care au rezonanţă sufletească puternică.

Se poate spune cu adevărat despre existenţa unei Biserici a celor închişi, formată din şi în sufletele acestora.

Iar în această biserică vie tronează Domnul Iisus Hristos, Care, atunci pe cruce jertfindu-Se, a luat cu Sine în Rai pe întâiul om… un tâlhar.

Apoi, îngrijesc de această construcţie Sfinţii Apostoli Petru şi cu Pavel, care ocrotesc pe cei închişi, împreună cu sfinţii martiri morţi în temniţe pentru adevărul credinţei lor în Hristos.

Prezenţa unei ,,Biserici vii” în penitenciar este dovada că aici vieţuiesc, fie şi vremelnic, oameni: fiii risipitori, oile pierdute, slăbănogii, Lazării, Mariile-Magdalenele, Mariile-Egiptence, orbii, leproşii… vindecaţi de Hristos sau care aşteaptă şi se roagă la Dumnezeu pentru a fi vindecaţi.

În penitenciarul gălăţean Sfinte-le Sărbători de Paşti aduc lumina credinţei. Membrii din conducere, cadrele, deţinuţii, cu toţii trăiesc bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi aceasta se datorează nevoii de lumină a deţinuţilor şi, nu în ultimul rând, se datorează grijii Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, şi prin toţi jertfelnicii ei slujitori.

Speranţa înviază aici odată cu „Hristos a înviat!”.

Credinţa înviază aici odată cu „Adevărat a înviat!”.

Valeriu Barbu