În urmă cu un an, la 4 februarie 2025, Biserica Ortodoxă Română sărbătorea 100 de ani de la ridicarea sa la demnitatea de Patriarhie. La acea dată, întreg Sinodul se aduna în vechea Catedrală Patriarhală, martora tăcută a evenimentului istoric, dar și a altor momente deosebit de importante din viața Bisericii. Cu acel prilej, după oficierea Sfintei Liturghii sub protia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc proclamarea canonizării a 16 sfinți părinți duhovnici și mărturisitori ortodocși români din secolul al XX‑lea.
În același an centenar, în ședința din 1‑2 iulie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 femei românce cu viață sfântă: Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu (16 august); Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica (12 aprilie); Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești (19 decembrie); Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea (5 iunie); Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș (26 septembrie); Sfânta Magdalena de la Mălainița (15 octombrie); Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău (4 mai); Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratec (17 august); Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratec (17 august); Sfânta Olimpiada din Fărcașa (4 iulie); Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași (24 mai); Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (17 august); Sfânta Anastasia Șaguna, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna (1 decembrie); Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv (6 iulie); Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana (23 decembrie); Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi (5 mai).
Sfântul Sinod, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh, a rânduit ca proclamarea canonizării acestora să fie făcută în acest an închinat „pastorației familiei creștine“ și „sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)“, tot la aniversarea Patriarhatului.
Ultima slujbă de pomenire…
Așa cum este rânduiala, în ajunul proclamării canonizării lor, în data de 5 februarie 2026, după slujba Vecerniei, a avut loc ultimul lor parastas. La slujba parastasului a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care, în cadrul rânduitei Rugăciuni de seară, a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate aceste daruri cerești: „Bucură, ajută și miluiește, Doamne, mamele din familiile creștinești, mai ales în această seară! Prelungește rugăciunea din Sfânta Catedrală patriarhală pentru 16 sfinte muceniţe, monahii, mame, domnițe și soții, care, mâine, vor îmbrățișa, din icoană, toate mamele ca să urce și ele în icoană! Noi să ne bucurăm de Sfânta Filotimia, care a trăit o jumătate de veac la Târlele Filiului, în Câmpia Brăilei. Ce daruri cerești! Fă, Doamne, din toate mamele, icoane aici, pe pământ și în cer! Amin!“.
Proclamarea canonizării celor 16 Sfinte femei românce
În dimineața zilei de 6 februarie 2026, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu ierarhii prezenți la acest eveniment istoric. După rugăciunea Amvonului, înainte de otpustul Sfintei Liturghii, a avut loc proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinte femei românce, a căror trecere în rândul sfinţilor a fost hotărâtă anul precedent.
În continuare, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal și secretarul Sfântului Sinod a dat citire Tomosului sinodal al proclamării generale a celor 16 sfinte femei de neam român.
După citirea Tomosului sinodal, icoana Soborului Sfintelor Femei Românce și icoanele celor 16 noi sfinte au fost purtate de monahii și prezentate în Catedrala Patriarhală, în timp ce membrii Grupului psaltic „Tronos“ au interpretat troparele lor.
În cuvântul de învățătură intitulat „Sfintele Femei Românce sunt modele de evlavie, dragoste jertfelnică și curaj mărturisitor“, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat importanța așezării acestora în rândul sfinților: „Aceste noi Sfinte Femei Românce ne arată că Biserica Ortodoxă Română a fost totdeauna binecuvântată cu femei credincioase și evlavioase, care au dus lupta cea bună a credinței și au săvârșit în sfințenie călătoria lor pământească (cf. 2 Timotei 4, 7) în multe forme de slujire: mame ai căror copii au devenit sfinți, care și‑au sfințit viața prin dragoste și jertfă în mijlocul familiei, al comunității eclesiale și al societății, mucenițe care au apărat credința ortodoxă cu sângele lor, monahii care s‑au nevoit în smerenie, post și neîncetată rugăciune în mănăstiri și în pustie, femei mărturisitoare care au îndurat persecuțiile pentru numele lui Hristos și soții de voievozi sau domnitori care au sprijinit Biserica și neamul românesc (…) Recunoașterea și cinstirea unor noi sfinți, adevărați prieteni și casnici ai lui Dumnezeu, arată că Biserica lui Hristos este un trup viu și lucrător în care harul Duhului Sfânt rodește neîncetat sfințenie în fiecare generație. Membri deplini ai Împărăției lui Dumnezeu, sfinții, bărbați și femei deopotrivă, sunt cei care se roagă neîncetat alături de noi și pentru noi pentru a deveni, la rândul nostru, «la fel cu îngerii și fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii“ (Luca 20, 36)»“.
La ieșirea spre Reședința Patriarhală, ierarhii prezenți au ținut pe brațe icoanele sfintelor nou canonizate.
Ca o continuitate firească, dar plină de profunde semnificații duhovnicești și istorice, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, după ce anul trecut a ținut în mâini icoana Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Mănăstirea Râmeț, anul acesta a purtat pe brațe icoana mamei sfântului, Sfânta Cuvioasă Filotimia.
Cine sunt cele 16 Sfinte femei românce recent canonizate?
Prezentăm în câteva rânduri repere din viața și trăirea sfintelor recent canonizate1:
Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu. Căsătorită la o vârstă fragedă, Doamna Maria a fost sprijin statornic al domnitorului Constantin Brâncoveanu și mamă a 11 copii. A administrat averile familiei, a ocrotit biserici, s‑a implicat în viața culturală a epocii, dar s‑a ocupat direct și de gospodărie, precum și de educația copiilor. Viața i‑a fost marcată de o grea suferință: martiriul soțului și al celor patru fii, în 1714. Rămasă văduvă, a purtat cu demnitate crucea exilului, trăind în rugăciune și discreție.
Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Originară din București, Floarea s‑a născut într‑o familie credincioasă. După căsătoria cu Antonie, a avut patru fii, dintre care primul a devenit preot și mai târziu monah cu numele Acachie, iar al doilea, Constantin, a intrat în monahism la Mănăstirea Cernica, primind numele Calinic. Rămasă văduvă, la sfatul fiului său Calinic, a intrat în Schitul Pasărea și a fost tunsă în schima mare, primind numele Filofteia. A trecut la Domnul la 8 noiembrie 1833.
Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești s‑a născut în 1908, într‑o familie aromână din Macedonia. După o copilărie marcată de suferințe și o vindecare miraculoasă, a venit în România. Încă din tinerețe s‑a dedicat activităților misionare, distribuind cărți și iconițe. În 1942, a fost tunsă în monahism la Mănăstirea Ciorogârla, unde a trăit în rugăciune neîncetată. Viața sa pământească s‑a încheiat mucenicește în 19 decembrie 1949, după ce a fost bătută cu cruzime în localitatea Ulmeni.
Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea. Născută Rodica Lazăr în comuna Moldova Sulița, județul Suceava, a intrat în viața monahală la vârsta de 15 ani, în 1985, și a fost tunsă în monahism în 1988, primind numele Teodora. În 2003, s‑a retras ca pustnică pe Muntele Giumalău, trăind în rugăciune, iar în 2007 a primit schima cea mare și numele Elisabeta. A trecut la Domnul în 5 iunie 2014.
Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș. Monahia Platonida, cunoscută în lume ca Doamna Despina, a fost soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Provenea din familia Brancovici, fiind nepoata Mitropolitului Maxim Brancovici. S‑a căsătorit cu Neagoe Basarab în 1505 și au avut șase copii, dintre care trei au murit de timpuriu. După moartea voievodului în 1521 și a fiului lor, s‑a refugiat la Sibiu împreună cu fiicele sale. A sprijinit activ ctitorii religioase și culturale, între care Mănăstirea Curtea de Argeș, Schitul Ostrov și Mănăstirea Krušedol. În 1545, s‑a călugărit cu numele de Platonida și a trăit la Sibiu până la moartea sa, în 30 ianuarie 1554.
Sfânta Magdalena de la Mălainița s‑a născut în 22 noiembrie 1895 într‑o familie credincioasă din Șciubic. Căsătorită la 19 ani, a rămas văduvă devreme. În timpul prigoanelor și ocupațiilor, a păstrat flacăra credinței aprinsă, mergând kilometri întregi pentru a citi la biserică și pentru a‑i sprijini pe credincioși. A trăit ca o monahie în lume, postind, rugându‑se și călăuzind oamenii cu blândețe. A trecut la Domnul în 15 octombrie 1962.
Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău a trăit la sfârșitul secolului al XVII‑lea și în prima jumătate a secolului al XVIII‑lea. Potrivit tradiției, s‑a născut pe Valea Bistriței și a primit la botez numele Maria, alegând de tânără viața monahală. După tunderea în monahism, a viețuit în ascultare și nevoință, iar mai târziu s‑a retras într‑o chilie izolată. Ulterior, împreună cu câteva ucenice, s‑a așezat în Poiana Ponoare, la poalele Ceahlăului, unde a fost ridicată o bisericuță cu hramul Schimbarea la Față și mai multe chilii, loc cunoscut astăzi ca Poiana Maicilor. Cuvioasa Mavra a viețuit acolo până la moarte.
Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratec. Originară din Brașov, schimonahia Nazaria a cunoscut încă din tinerețe pierderea. Rămasă văduvă și fără copii, a ales viața monahală, fiind tunsă rasoforă cu numele Natalia la Schitul Scânteia din Vrancea. Mai târziu, a primit marea schimă la Schitul Bonțești, luând numele de Nazaria. S‑a retras în ținutul Neamțului, la Schitul Pârâul Carpenului, apoi la Schitul Durău, la poalele Ceahlăului. În anul 1788, s‑a mutat la Mănăstire Văratec, fiind prima stareță și conducând obștea timp de 26 de ani.
Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratec este fondatoarea Mănăstirii Văratec. Născută într‑o familie de preot din Iași, a ales viața monahală după moartea soțului. Urmând îndrumările Cuviosului Paisie de la Neamț și ale schimonahiei Nazaria, a ales pădurile Văratecului, unde, în 1785, a început construirea unui schit și a bisericii de lemn. Pe măsură ce obștea creștea, Olimpiada a strâns fonduri pentru construirea bisericii mari, finalizată în 1808, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Deși a refuzat inițial funcția de stareță, a acceptat în 1822. A trecut la Domnul în 1842.
Sfânta Olimpiada din Fărcașa, mama Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu, s‑a născut în 8 septembrie 1880. Deși neștiutoare de carte, cunoștea rugăciuni, tropare și psalmi pe de rost. A crescut opt copii în frică de Dumnezeu și respect față de semeni. Milostenia a marcat întreaga ei viață, primind cu dragoste pe cei nevoiași și aprinzând lumânări pentru sufletele adormiților. Chiar și la bătrânețe, nu lipsea de la biserică și își împărțea toate resursele pentru fapte bune. A trecut la Domnul în 4 iulie 1967, la 87 de ani.
Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași s‑a născut în 24 februarie 1906 în Basarabia, într‑o familie de preot. A devenit învățătoare și s‑a căsătorit cu inginerul Gheorghe Gobjilă, cu care a avut un fiu. Ocupația sovietică din 1940 a dus la deportarea familiei în Siberia, unde a trecut prin foamete, muncă silnică și suferințe îndelungate. Revenită în România în 1957, și‑a dedicat viața rugăciunii, ajutorului aproapelui și transcrierii de acatiste. A trecut la Domnul în 24 mai 1971.
Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu s‑a născut în familia boierească Balș. A primit o educație aleasă, remarcându‑se prin cunoașterea limbilor străine. În 1793, s‑a căsătorit cu banul Grigore Brâncoveanu. Neavând copii, cei doi au adoptat‑o în 1824 pe Zoe Mavrocordat. Soții Brâncoveanu au sprijinit numeroase ctitorii, între care biserica „Domnița Bălașa“. După moartea soțului în 1832, Safta a inițiat construirea Spitalului Brâncovenesc pentru nevoiași. În jurul anului 1840, a intrat în monahism la Mănăstirea Văratec, devenind schimonahia Elisabeta, unde a trăit până în 1857.
Sfânta Anastasia Șaguna, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, a primit o educație aleasă, în duhul fricii de Dumnezeu. S‑a căsătorit de tânără și a avut trei copii, printre care și viitorul mitropolit Andrei Șaguna. Când soțul ei a trecut la catolicism, Anastasia a luptat cu curaj pentru păstrarea copiilor în credința ortodoxă, implicându‑se activ în educația lor și chiar adresând memorii autorităților. În ciuda presiunilor autorităților catolice, a continuat să le insufle copiilor valorile și învățătura ortodoxă. A trecut la Domnul în ianuarie 1836.
Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv, împreună cu soțul ei, Ion Manolache, a avut doisprezece copii, pe care i‑au crescut în frica lui Dumnezeu. S‑a retras la bătrânețe la mănăstire, unde a fost tunsă în monahism chiar de fiul ei, părintele Dometie Manolache. Cu puțin timp înainte de adormirea sa în Domnul, petrecută în anul 1989, maica Filotimia și‑a anunțat ucenica de chilie că Sfântul Dometie i s‑a arătat și i‑a vestit că va pleca la Domnul. Este înmormântată la Mănăstirea Râmeț, locul unde și‑a trăit ultimii ani ai vieții.
Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana a intrat în viața monahală la vârsta de 26 de ani, primind ascultarea la porci, pe care a împlinit‑o vreme de 40 de ani. Avea o evlavie deosebită față de Maica Domnului și Sfântul Nicodim de la Tismana, se ruga frecvent în pădure și participa cu sârguință la Sfânta Liturghie. Deși viața ei duhovnicească era privită ca „nebunie pentru Hristos“ și nu căuta recunoaștere, maica Antonina a fost remarcată de părinți din Sfântul Munte pentru trăirea sa.
Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi s‑a născut în Sibiu, tatăl ei intrând mai târziu în monahism pe Muntele Athos, cu numele de Nicodim. Crescută de la vârsta de cinci ani la Mănăstirea Sărăcinești‑Vâlcea și tunsă în monahism în 1868, a fost trimisă la Mănăstirea Horezu, unde și‑a continuat nevoința și, în 1922, a fost aleasă stareță. După ce s‑a îmbolnăvit grav în 1926, a fost vindecată prin rugăciune către Maica Domnului. În vara anului 1935, simțindu‑și sfârșitul apropiat, și‑a chemat ucenicele pentru a le îndemna la iubire, smerenie și ascultare, iar a doua zi, în timp ce recita acatistul Bunei Vestiri, și‑a dat duhul cu chip senin.
„Pe femeile sfinte, pe vlăstarele Evangheliei, ale României podoabe, să le cinstim, credincioșilor, osârdia virtuții lor urmând și luptele cele duhovnicești, pe mucenițe, cuvioase și mlădițele domnești să le lăudăm, strigând: Slavă Celui ce v‑a încununat! Slavă Celui ce v‑a sfințit! Slavă Celui ce pe pământ și în cer S‑a preaslăvit prin voi!“ (Troparul Soborului Sfintelor Femei românce).
Grupaj realizat de Pr. Alexandru Bulgaru,
după informațiile preluate de la Centrul de Presă Basilica
și din Ziarul Lumina ale Patriarhiei Române
- Realizat după broșura Soborul Sfintelor Femei Românce, realizată la Centrul de Presă „Basilica“ al Patriarhiei Române.