Respirație prin același plămân

Duminica vindecării slăbănogului din Capernaum la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Spiridon“ din Galați a fost realmente una a vindecării. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Părintele Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, un număr de 14 studenți, membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (A.S.C.O.R.) – filiala „ Sf. Ap. Andrei“ Galați, au pătruns în universul serviciului nostru social, mânați de dorința de a aduce un strop de bucurie pe chipurile doamnelor care, cândva, erau parte a unei generații care construia pentru noi, cei de astăzi.

Vizita a fost una mai complexă decât am putea descrie în cuvinte, dar vom încerca să expunem bucuria născută în această zi. După multe zile încețoșate, am primit darul uneia pline de soare, de căldură, de lumină. Decorul natural a fost completat de acești tineri și tinere, care au rupt din timpul lor liber, în dorința lor sinceră de a aduce seninul și pe chipurile doamnelor pe care le avem în cercetare.

Înțelegând rolul proximității față de aproapele, membri A.S.C.O.R. au participat alături de beneficiarele căminului la săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de preotul capelan Cătălin Huciu. Rolul lor a fost unul activ în cadrul serviciului religios, oferind răspunsurile liturgice. Imediat după slujbă, în biserică, tinerii au oferit mici daruri, constând în flori, mărțișoare, iconițe și Acatistul Sfintei Cruci tuturor doamnelor care au putut participa la Sfânta Liturghie.

Apoi, în pas domol, dar hotărât, grupul de tineri a pornit într‑un mic pelerinaj spre cămin, acolo unde se regăsesc multe doamne aflate în suferință trupească, asemeni slăbănogului din Capernaum, motiv pentru care nu au putut fi prezente în biserică, dar pentru care tinerii studenți s‑au rugat împreună cu creștinii aflați în această zi în frumoasa capelă ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Ierarh Spiridon şi Sfântul Ierarh Nicolae. Tinerii au luat locul, în mod simbolic, celor patru oameni care‑l purtau pe slăbănog. Alături de preotul capelan, pelerinajul tinerilor s‑a dovedit a fi medicament pentru doamnele vizitate, dar ce am observat ca martor al evenimentului este faptul că vindecarea a fost bidirecțională. Procesului de vindecare, în componenta sa spirituală, au fost supuse cele două părți care au interacționat nemijlocit. În primul rând, pe chipurile doamnelor vizitate apărea o lumină caldă și calmă cu un puternic efect de întinerire. Personal, din experiență, cunosc faptul că un chip așa cum l‑am descris pe al doamnelor, este rezultatul liniștii interioare, a îndepărtării zbuciumului și zgomotului, a bucuriei de a fi considerat om. Lipsa totală a prejudecăților cu care s‑au înfățișat tinerii studenți la patul bolnavelor a fost sursa înviorării la chip. Iată că putem hrăni pe aproapele nostru și cu lipsuri: lipsa de egoism, lipsa de încrâncenare, lipsa de aroganță, lipsa mândriei disprețuitoare, lipsa de răutate, lipsa de neînțelegere! A fost un schimb intens de zâmbete, de cuvinte calde, luminoase și duioase, de strângeri de mână și îmbrățișări! Deși aveam parte de binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Părintele Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, pentru această frumoasă activitate, am dorit să nu o divulg acest lucru în cămin, în rândul bunicelor noastre, până la momentul cuvenit. Atunci când le băteam cuviincios la ușă și obțineam încuviințarea de a intra în camerele lor, cu toții am văzut cum experiența de viață și înțelepciunea lor a devenit plămădeala creșterii tinerilor.

Parcă de prea multe ori se vorbește în societate despre conflictul dintre generații, este tendința modernă prin care se încearcă a explica „falia“ dintre două lumi aparent total diferite – tineri și vârstnici. De asemenea, catalogarea generațiilor (prin atribuire de litere) mie mi se pare una artificială, chiar dacă este exprimată de sociologi. Oare nevoile oamenilor, așa cum le‑a clasificat Maslow, diferă dacă o raportăm la „tagma“ tinerilor față de cea a seniorilor? Aprecierea mea este că, în cea mai mare parte, nu! Ceea ce cred că se face greșit astăzi este că alimentăm diferențele în mod artificial. Dacă spun doar „eu“, atunci cu certitudine îl omor pe „noi“. În acest „noi“, toți suntem cuprinși, indiferent de etate sau de rang. Tinerii care și‑au întins astăzi brațele milosteniei către doamnele aflate la „a treia tinerețe“, au demonstrat că între generații se pot edifica punți în loc de garduri sau ziduri. Ei au rostit simplu: „noi“! În acest „noi“ a crescut bucuria, pacea și liniștea. La fiecare zâmbet plecat dinspre un tânăr se întorceau  ca răspuns, alte trei! Aceasta este puterea suferindului pe care ne‑o arată și Evanghelia după Marcu (2, 1‑12). Aceasta este puterea de a dărui! Aceasta este puterea de a te dărui! Așa cum știu și cum am mai prezentat odinioară, bătrânii nu doresc daruri materiale. Vor alături de ei suflete din care să izvorască bunătatea, empatia, gândul bun, vor oameni care să ajute, vor oameni pe care să‑i ajute. Zâmbetele au fost în această zi medicamentele pentru care nu se poate scrie o rețetă. Aceasta este deja scrisă în firea omului, doar că de prea puține ori o întrupează.

Familia constă îndeobște din mai multe generații. Mulți dintre noi am întâlnit cazuri de familii în care există chiar și patru generații (de la străbunici la strănepoți). Nu este oare familia leagănul creșterii noastre în armonie, în cadrul schimburilor informaționale între generații? Nu acest process îl susține familia tradițională? Iată de ce, întâlnirea dintre tineri și vârstnici care a avut loc astăzi se poate circumscrie, cel puțin în subsidiar, Anului omagial al pastorației familiei creștine. Ad‑hoc, dar în chip fericit, o nouă „familie“ s‑a născut la Galați, chiar dacă legătura de sânge nu există.

Revenind la subiectul nostru, fac următoarea remarcă: observarea unei astfel de întâlniri relevă o dinamică aparte. Cel care ajută, este cel mai ajutat! Nu este slogan, este adevăr văzut! Dincolo de suferința pe care au văzut‑o cu ochii lor, tinerii au plecat împăcați în gând că au fost acolo unde trebuie, unde cineva tăcut nu strigă după ajutor, dar se roagă pentru el. Tinerii au fost azi cea de-a doua Liturghie a Duminicii! Au sosit slabi, au plecat puternici. Da! Atât de puternici, încât mi‑au cerut să mai fie primiți să se întâlnească cu seniorii! Iată cuvintele lor, scrise aici fără a fi schimbate: „Și sperăm să ne mai primiți să organizăm astfel de activități! Bătrânii ar fi tare fericiți!“ Fără să mă gândesc le‑am răspuns: „Oricând“!

Astăzi, la Căminul pentru Per­soane Vârstnice „Sfântul Spiridon“, comuniunea a fost elementul cheie care s‑a pus în operă. Ceea ce cunoaștem pe jumătate ne înșală. Este un flagel al vremurilor pe care le trăim. Nu am spus‑o eu. Cuvintele aparțin Sfântului Luca al Crimeii¹. Cunoașterea relațiilor interumane este necesar a izvorî din trăire, din observație directă. Martor fiind la întâlnirea tinerilor și tinerelor cu doamnele a căror medie de vârstă se situează la peste 80 de ani, pot să afirm că, deși nu a fost necesară o eșantionare pentru a verifica științific evenimentul, rezultatul concret constă în binefacerea reciprocă, fiind dificil de exprimat care parte, tineri sau vârstnice, au fost mai câștigate. Dar, cu siguranță, având în vedere cerința exprimată fără echivoc de tineri de a reveni la cămin, la bătrâni, mă obligă să spun că toată lumea implicată va avea parte de lucruri bune pe viitor. Nu am mers pe eșantion, ci pe întreaga comunitate de femei vârstnice. Nimeni nu a fost lăsat pe dinafară.

Frumusețea zilei de astăzi a fost fericit completată de faptul că ostenitoarele prezente la programul de lucru, vârstnicii bărbați și vizitatoarele au fost interesanți pentru tinerii şi tinerele care au oferit cu generozitate mărțișoare, iconițe, cărți de rugăciuni şi flori doamnelor, iar pentru domnii seniori iconițe și cărți de rugăciuni.

În viața noastră trebuie să rămânem în stare de continuă trezvie! Aceasta ne propune Mântuitorul nostru Isus Hristos, când ne spune: „Că am flâmânzit și Mi‑ați dat să mânânc; am însetat și Mi‑ați dat să beau; străin am fost și M‑ați primit; gol și M‑ați îmbrăcat; bolnav și M‑ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine; Adevăr vă spun, întrucât ați făcut unuia dintr‑acești foarte mici frați ai Mei, Mie Mi‑ați făcut“ (Matei 25, 35‑36; 40).

Ierarhul locului unde viețuim, Înalt­preasfințitul  Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos ne povățuiește ca, atunci când vorbim de oameni, să începem a număra de la trei în sus. Așa se naște comuniunea, ajutorul și sănătatea noastră. Altfel, ne creem doar iluzia că ajutăm pe aproapele. Dacă nu ne pasă de cei în nevoie, de cei bătrâni, de cei singuri, de cei bolnavi, de cei triști, atunci nu ne pasă de noi înșine. Cei care l‑au ajutat pe slăbănog erau patru la număr!

În corolar, în această zi, la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Spiridon“ de pe Strada Domnească a Galaților, toți am devenit un singur „trup,“ respirând același aer, cu același plămân. Astfel, am ieșit din risipiri și gânduri deșarte. O adevărată catezehă pe care trebuie să o pătrundem și să ne‑o însușim.

Adrian‑Daniel Subașu

 

1. Sfântul Luca al Crimeii, Știința și religia, Editura Doxologia, Iași, 2018.