Hora strămoşească parte din istoria noastră

Manifestare cultural-artistică la Muzeul eparhial

Cu prilejul lunii dedicate Sfântului Apostol Andrei și a împlinirii celor 30 de ani de când Sfântul a devenit patronul spiritual al întregului municipiu Galați și Arhiepiscopiei de la Dunărea de Jos, a fost organizat pe lângă deosebitele manifestări, întâlniri culturale și acțiuni filantropice, un concert de muzică populară intitulat „Tinerii și hora din străbuni“.

În ziua de 13 noiembrie, la orele după‑amiezii, poporul s‑a apropiat la pas mărunt și voios, de locația ce a găzduit acest eveniment tradițional, un spațiu de o frumusețe rară, prin multitudinea de culori specifice anotimpului de toamnă și prin adierea ușoară a vântului, iar acest loc nu a putut fi altul decât Mu­zeul Istoriei, Culturii și Spirituali­tății Creștine de la Dunărea de Jos.

Programul cultural‑artistic a început prin expunerea pe scenă a minunatelor costume populare românești, îmbrăcate de către membrii de la Corul Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“ împreună cu Corul „Camerata Juventus“, tineri ce au interpretat cântece patriotice, aducând în sufletele celor prezenți bucuria de a fi români, dar totodată și îndatorirea față de Patrie și Neam.

După acest moment emo­țio­nant, tinerii ambelor coruri, în ropote de aplauze au coborât de pe scena amenajată în grădina Muzeului, lăsând loc dansurilor populare a membrilor din Ansamblul Folcloric Profesionist „Doina Covurluiului“ și din Ansamblul Folcloric „Dor de Tei“, ce a încântat și invitat poporul la hora românească, care prin unirea mâinilor și voia cea bună, a înconjurat întregul Muzeu, în ritmul muzicii populare.

Pe scenă au urmat și alți in­terpreți, ce au „încălzit“ mul­ți­mea prezentă la concert, prin jocul horei, urmând apoi momentul cel mult așteptat, de a avea în mijlocul lor pe interpretul de muzică populară din Republica Moldova, Ion Paladi și instrumentistul Corneliu Botgros, fiul maestrului Nicolae Botgros.

Prin prezența lor și a minutelor ce au urmat, în care cei doi au interpretat împreună diverse cântece populare, întreaga mulțime a rămas copleșită de bucurie, prin jocul tradițional românesc, moment ce nu a fost întrerupt de înserare sau de aerul rece așternut peste oraș.

La întregul program al zilei de 13 noiembrie, a luat parte și ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos,  ce a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare și de apreciere pentru conservarea și promovarea tradițiilor românești, evidențiind faptul că nimeni nu trebuie să uite originea și rădăcinile acestui popor, a bunului cultural‑artistic și punerea în valoare a acestora prin organizarea de evenimente culturale, concerte locale, naționale și internaționale. Prin acest eveniment s‑a pus în valoare tezaurul creației populare și a folclorului autentic românesc, găsindu‑se astfel o cale ce a făcut și face posibilă comuniunea poporului de toate vârstele.

Vicențiu Tacea