Vechi cimitire şi morminte creştine din Galaţi. Cimitire mănăstireşti

(continuare din numărul 392-393)

O altă mănăstire de călugări din Galați, „Sf. Nicolae“ 1 (str. Ion Creangă, nr. 15), astăzi biserică de mir, avea propriul cimitir în jur.

A fost ridicată, probabil, în prima jumătate a secolului al XVII‑lea şi închinată Mănăstirii Sf. Ecaterina din Muntele Sinai înainte de anul 1660. Biserica actuală este reclădită între anii 1839‑1840 şi refăcută în 1907 (după cutremurul din 1903). Între 1878‑1917 a slujit drept catedrală a Episcopiei Dunării de Jos (cu unele întreruperi). În Mănăstirea Sf. Nicolae a trăit între anii 1642‑1653 Sf. Atanasie Patelarie (1580‑1654), fost patriarh ecumenic (în anii 1634, 1652), înscris în rândul sfinţilor de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2008. Biserica a fost reparată şi pictată între anii 1981‑1988; lucrări de reparaţii s‑au executat şi în intervalul anilor 2004‑2008, fiind resfințită de Preasfințitul Episcop Casian la 2 mai 2009. În incinta mănăstirii a existat un cimitir (necropolă medievală), cercetat pentru prima dată în anul 2013, cu înhumări de rit creștin și reînhumări, datate în secolele XVII‑XX2.

Între cei înmormântați în acest cimitir al Mănăstirii Sf. Nicolae (peste o parte din vechiul cimitir medieval s‑a ridicat, la începutul secolului al XX‑lea sediul Protoieriei județului Galați, existent și astăzi, în partea de N a bisericii)3, amintim pe răposații despre care s‑au păstrat mărturii, unii dintre aceștia, persoane cu ranguri înalte.

Personalitate de prim rang militar, generalul (mareșalul) Alexander Aleksandrovici Prozorovski (1732‑1809), conducător al Armatei Ruse între 1807‑1809 în teritoriul de astăzi al României, a murit în Galați, unde‑și stabilise cartierul general, la 23 august 1809. A fost înmormântat lângă biserica Mănăstirii „Sf. Nicolae“ (la sud de Sfântul locaș), peste o lună (23 septembrie), fiind prohodit, foarte probabil de Mitropolitul Gavriil Bănulescu‑Bodoni, exarh al Bisericii din Principatele Române4. Locașul unde a fost înmormântat generalul respectiv a fost distrus în timpul Eteriei din 1821 și al cutremurului de pământ din ianuarie 1838. În anul 1847 fiicele mareșalului au trimis un rând de acoperăminte pentru sfintele vase la această biserică, procovețe care erau în uzul liturgic al bisericii și în anul 1927, după mărturia prof. Gh. N. Munteanu‑Bârlad5.

Probabil nu mult după înhumarea lui Prozorovski „familia generalului a dăruit 1.000 (de) ruble, capital bisericii, pe care l‑a depus la Banca din Odesa care, din zece în zece ani, trimetea procentele. Cea dintâi trimitere a urmat în timpul arhimandritului grec Zaharia, înainte de secularizarea mănăstirilor zise închinate. Azi nu se știe unde este acest capital“6.

Din însemnările lui Tzigaras după Condica de menziluri a lui Scarlat vodă Callimachi reținem: „La 1816, 5 ianuar a născut Măriorița un fiu, pe care l‑a primit la Sfântul Botez, prealuminata și preabuna mea doamnă, Smaranda Callimachi; și i‑a dat numele de Scarlat. În august 1818 l‑a răpit din brațele mele boala ciumei la Galați, și a fost îngropat în mormântul răposatului meu unchi, Teodor Caracadă, la biserica Sf. Nicolae“7.

În cimitirul mănăstirii de care ne ocupăm a fost înmormântat, în august 1825, „primul staroste consular8 austro‑ungar, Iosif Manzuoli (Manzoli, n. ns.) de Corrolari… pentru motivul că în Galați nu exista atunci biserică romano‑catolică, care s‑a construit tocmai în 1839“9. Lângă biserica Mănăstirii Sf. Nicolae a fost înmormântat Anton Negroponte care, în perioada ianuarie‑aprilie 1857, a girat afacerile Consulatului american din Galați10. Spătarul A. Negroponte a lăsat, prin testament, în 1858, Școlii Publice din Galați un legat de 100 de galbeni11. Anton Negroponte avea în Galați o fabrică de lumânări și săpun, înființată în anul 1841, pentru care adusese utilaje și muncitori din străinătate12. Căminarul Anton Negropopnte, mare comerciant, avea propria corabie, de 74 de tone cu care putea transporta 250 kile de grâu13. Negroponte era, în 1845, președinte al Sfatului și membru al Inspecției școlii din Galați14. Anton Negroponte, alături de Ioan Cuza, s‑a implicat, în august 1838 în ridicarea unui spital în Galați15.

Despre A. Negroponte citim în ziarul gălățean Poșta16 următoarea notiță: „Suntem informați că nu este exactă scirea (sic) dată de unele ziare locale cum că săpându‑se mormântul reposatului Negroponte din jurul bisericii Sf. Nicolai, nu s‑au găsit în el decât papucii și scufia, ceea ce dădea bănuială că osemintele mortului ar fi dispărut împreună cu juvaerurile cu care fusese înmor­mântat.

Adevărul e că răposatul Negroponte a fost dezgropat cu toate regulele obicinuite de către familia sa și transportat la Constantinopol, unde se află cripta mortuară a familiei“.

La intrarea în pronaosul bisericii fostei mănăstiri, de‑a dreapta și de‑a stânga se află două plăci tombale, montate în zid, pe verticală, având incizate următoarele epitafuri (în limba greacă). Redăm aici traducerea în limba română a acestora:

În partea de sud: „Făcând abia un pas pe poarta vieții, a plecat la veșnicie, părăsind viața înainte de vreme, Lukas, fiul lui Constantin Scutas și al mamei Ekaterina; m‑am născut în Bizanț, în luna februarie, ziua de 24 (a) anului 1852, părinții fiind plini de nădejdi și de bucurie de viitor, și, după puțin timp, la 4 decembrie, ca prunc ce nu împlinise nici două stadii de viață, am odihnit întru Domnul, iar sufletul descătușat veghează sălașul trupului meu și țărâna oaselor mele. La Galați, pe 4 decembrie 1854“.

În partea de nord: „Aici odihnesc robii lui Dumnezeu: Elefterie Kaloudas, Malamatenia, Marioara, Ioannis, Katerina, Atanasia (?), Luxandra, Vasile, Elenko (Ilinca), Hrisafi, Dimitraki, Marioara, Katinco, Vasile și Io(a)na. 1837 septembrie… Galați, [10 ?]“.

Probabil că ce‑a de‑a doua placă acoperea osemintele reînhumate ale celor menționați, în (sau lângă) biserica ce a fost distrusă de cutremurul din ianuarie 1838.

În nava centrală a bisericii mănăstirești, în dreptul soleei, este un mormânt, marcat în paviment, la ultimele reparații de dinainte de anul 2009, cu plăci de marmură neagră. De asemenea, în cele două nave laterale, înspre nord‑vest și sud‑vest, se află marcate în același chip alte două morminte datând din prima jumătate a secolului al XIX‑lea. Nu știm cine au fost înhumați (sau reînhumați) în aceste cripte de sub pavimentul bisericii.

Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae din Galați a avut, de‑a lungul timpului, un important cimitir în jurul său, după cum am arătat mai sus.

*

Cenotaful episcopului Cosma Petrovici
de la biserica Movromol, Galaţi

Mănăstirea Mavromol 17 (Aleea Mavromol), după secularizarea averilor bisericești biserică parohială cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este ctitorită de domnitorul Moldovei Constantin Duca, în 170218. Iniţial închinată Mănăstirii Mavromol de lângă Constantinopol, este reînchinată, la 1735, Mitropoliei Moldovei. A fost mănăstire de călugări până după 1860, când devine biserică de enorie. Catapeteasma actuală este adusă de la Mănăstirea Sf. Sava din Bucureşti, în 1871. Biserica a suferit reparaţii mai importante în anii 1910‑1912, 1937, 1967‑1975 (când se repictează de către pictorul Gheorghe Răducanu), 2000‑2004 (biserica este restaurată la exterior, se construieşte un paraclis cu destinaţie de capelă mortuară şi o casă de prăznuire). În casele mănăstirii s‑a deschis în 1765 o şcoală elinească (la care predau un dascăl grec şi unul moldovean), reînfiinţată în 1803 (întrucât se închisese din cauza războiului din 1787‑1792). Biserica are în patrimoniul său sacru o icoană a Maicii Domnului („Mavromolitisa“), făcătoare de minuni.

În jurul bisericii mănăstirii, ctitorie a lui Constantin Duca din Moldova, a existat un cimitir, în care s‑au făcut multe înhumări, în secolele XVIII‑XIX.

Însemnările cu iz de cronică familială, care se găsesc pe o Psaltire, tipărită la Râmnic, în anul 1751 (nu se precizează fila), ce a aparţinut bisericii din Lărgăşeni, fostul ţinut Tecuci şi a fost semnalată pentru prima dată de Constantin Solomon19, consemnează câteva înmormântări în cimitirul mănăstirii, la cumpăna dintre veacurile XVIII‑XIX. Însemnările s‑au făcut de Ioniţă Manole, persoană importantă în aparatul administrativ al târgului Galaţi de la sfârşitul secolului al XVIII‑lea. Avea gradul militar de polcovnic (corespunzător colonelului) şi deţinea funcţia de şătrar. Şătrarul era un dregător cu atribuţii militare însărcinat cu paza corturilor domnului în timp de război şi de organizarea cantonamentelor20.

La let 1795 săpt(emvrie) 9, s‑au născut fiica noastră Marghioala şi a patra ză  s‑au botezat di dumnealui Manolachi Conachi biv vel vornic di aprozi şi în zăoa botezului au şi răposat şi s‑au îngropat la Mănăstire(a) Mavromolul lângă oltariu di(n)spre răsărit.

La let 1798 ghinari 20, miercuri, la trii pol ciasuri din ză, în care să prăznuieşti Sfântul Eftimie, au răposat soţie me Sultana şi a doa zi, gioi, au răposat şi fiiul meu Iordachi şi s‑au îngropat vineri la Mavromol lângă oltariu din driapta, lângă maică‑sa, Sultana, vecinica lor pomeniri. Într‑acia vremi eu mă aflam la Craiova, în Ţara Rumăniască cu dumn(e)alui spăt(ar) Dumitrachi Hangerliul, dumnialui caimacam Craiovii, şi eu polcovnic. Manoli şăt(rar).

La let 1800 avgust 11 au născut soţul (sic!) meu Păuna pe fiica noastră Mărioara şi la avgust 30 s‑au botizat de dumneii soacră‑me Chiraca sărdăriasa, la săpt(emvrie) 1 au răposat, îngropându‑să la Mavromol, unde sunt şi ceilalţi morţi.

La let 1801 săpt(emvrie) 12, s‑au născut fiica noastră Fotini şi la 6 zăli s‑au botizat di părintile Chirilu arhimandritul di la Sfânta Vineri, şi la oct(om)v(rie) 25 au răposat, îngropându‑să la Mavromol, unde sunt şi ceilalţi copii ai mei, vecinica lor pominiri21.

Două din mormintele aflate în curtea Mănăstirii Mavromol sunt menționate de istoricul N. Iorga (după comunicarea profesorului și istoricului gălățean N. Velichi)22:

Mormânt al lui Theologos Hagi Ilios din Mesembria, cu soția, Zoița din Anhial, cu fetele Eugenia și Catinca;

Pe altul (cu inscripția în grecește; noi redăm doar traducerea): Aici zace robul lui Dumnezeu Lalu, închinător, abagiu Șiștovean; odihnească întru Domnul; în anul 1831, iulie 20.

Episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos (1925‑1947) și‑a dat obștescul sfârșit la 16 decembrie 1948, fiind înmormântat lângă biserica fostei Mănăstiri Mavromol (în partea de Sud). După 46 de ani, la 4 iunie 1994 osemintele sale au fost strămutate și reînhumate în Catedrala Eparhială din Galați23.

Din păcate, de‑a lungul vremii și până în timpul nostru, peste cimitir s‑au construit clădiri comerciale, profanându‑se spaţiul sacru al mormintelor şi odihna înaintaşilor şi încălcându‑se legile referitoare la statutul monumentelor istorice din România! De curând, prin eforturile remarcabile ale preotului paroh Mihai Gherghe, terenul cu pricina a reintrat în patrimoniul bisericii, pe o parte din acesta, situat la răsărit de biserică, amenajându‑se un parc.

Pr. Eugen Drăgoi

 

  1. Pentru referințe bibliografice despre Mănăstirea „Sf. Nicolae“ din Galați a se vedea: Paul Păltănea, Vechi locașuri de cult și viața bisericească în sudul Moldovei până în anul 1864, pp. 208‑211; Corneliu Stoica, Monumente religioase din municipiul Galați, Editura Alma, Galați, 2001, pp. 63‑72; † Casian, Episcopul Dunării de Jos, pr. Eugen Drăgoi, Un patriarh ecumenic la Galați. Sfântul Atanasie Patelarie, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2009, pp. 135‑139; Arhim. Daniil Oltean, „Biserica Sfântul Nicolae – Galați“, în: vol. Domnitorii și ierarhii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor, pp. 980‑982; Pr. Eugen Drăgoi, La izvoarele Covurluiului, vol. I, pp. 86‑89.

  2. Costel Ilie, „Raport de cercetare arheologică, Biserica „Sf. Nicolae“, mun. Galați, jud. Galați“, în: Cronica Cercetărilor arheologice din România‑campania 2013, cIMeC, 2014, pp. 182‑183.

  3. Costel Ilie, Tudor Mandache, Adrian‑Ionuț Adamescu, „Situl arheologic biserica „Sf. Nicolae“, Galați. Crecetare arheologică preventivă în punctul «Protoierie»“, în: Danubius, XXXV, Galați, 2017, partea I, p. 100. Într‑unul din mormintele cercetate în anul 2017 (M38) s‑a descoperit „un fragment ceramic cu însemne creștine“ (din păcate, mormântul respectiv nu este datat), iar într‑unul de reînhumare (R18) un fragment de țiglă pe care au fost scrijelite însemne creștine. Idem, pp. 111, 116. Câteva piese din inventarul funerar descoperit în această campanie au fost restaurate. A se vedea: Corneliu Moraru, „Restaurarea unor piese provenind din șantierul Biserica «Sf. Nicolae», Galați“, în: Danubius, XXXVII, Galați, 2019, pp. 459‑469.

  4. Pr. Eugen Drăgoi, Mitropolitul Gavriil Bănulescu‑Bodoni, generalul Prozorovski și Galații“, în: vol. La frontierele civilizațiilor. Basarabia în context geopolitic, economic, cultural și religios, Editura Partener, Galati University Press, Galați, 2011, pp. 16‑25.

  5. Galații, Galați, 1927, p. 62. Despre această donație a se vedea și Moise N. Pacu, Cartea județului Covurlui, partea I și II, București, 1891, p. 124.

  6. Moise N. Pacu, Cartea județului Covurlui, partea I și II, p. 124; preluat întocmai de Econ. Gh. Popescu, Dare de seamă despre afacerile bisericești. Protopopia Județului Covurlui, p. 52.

  7. N. Iorga, Studii și documente cu privire la istoria românilor, vol. XIX, București, 1910, p. 126. Teodor Caracadă era prieten cu tatăl lui Tzigaras, ambii cumpărând vămile din Galați. Idem, p. 124. Este vorba de perioada celei de‑a treia domnii a lui Scarlat Callimachi (27 august 1812‑20 iunie 1819).

  8. În fapt, viceconsul al Austriei la Galați. A se vedea Paul Păltănea, Istoria orașului Galați de la origini până la 1918, ed. a II‑a, 1, p. 172, n. 7.

  9. Econ. Gh. Popescu, Dare de seamă despre afacerile bisericești. Protopopia Județului Covurlui, p. 52. Despre Manzoli, care după Moise N. Pacu (Cartea județului Covurlui, partea I și II, Galați, p. 390) și‑a început activitatea la Galați, în octombrie 1798, vezi și N. G. Munteanu‑Bârlad, „Interese străine în negoțul Galaților“, în: Convorbiri literare, an. XXXIX, nr. 7‑8, iulie‑august 1915, p. 813.

  10. Paul Păltănea, Istoria orașului Galați de la origini până la 1918, ed. a II‑a, 2, pp. 28‑29.

  11. Paul Păltănea, Istoria orașului Galați de la origini până la 1918, ed. a II‑a, 2, p. 273.

  12. Paul Păltănea, Istoria orașului Galați de la origini până la 1918, ed. a II‑a, 1, p. 283.

  13. Paul Păltănea, Istoria orașului Galați de la origini până la 1918, ed. a II‑a, 1, p. 326.

  14. Paul Păltănea, Istoria orașului Galați de la origini până la 1918, ed. a II‑a, 1, p. 398.

  15. Paul Păltănea, Istoria orașului Galați de la origini până la 1918, ed. a II‑a, 1, p. 447.

  16. An. V, nr. 11, 28 iulie 1884, p. 2.

  17. Pentru bibliografia principalelor lucrări referitoare la Mănăstirea Mavromol din Galați a se vedea pr. Eugen Drăgoi, La izvoarele Covurluiului. Studii de istorie ecleziastică, vol. I, p. 184.

  18. Mariana‑Delia Pohrib, Doctorul Aristide Serfioti (1828‑1905). Un destin în slujba comunității gălățene, Editura Muzeului de Istorie Galați, Galați, 2012, p. 126, doc. 8.

  19. „Biserica şi moşia Conăcheştilor de la Lărgăşeni – Tecuci“, în: Analele Moldovei, vol. II, fasc. 1‑2, 1942, pp. 45‑46.

  20. Tudor Voinea, în: Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar <coordonatori Ovid Sachelarie, Nicolae Stoicescu >, Bucureşti, 1988, p. 463.

  21. Pr. Eugen Drăgoi, La izvoarele Covurluiului. Studii de istorie ecleziastică, vol. I, pp. 107‑108.

  22. N. Iorga, Inscripţii din bisericile României, vol. II, p. 344, nr. 990/1, 2.

  23. † Casian, Episcopul Dunării de Jos, „Se întorc arhiereii în Catedrală“, în: Anuar, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996, pp. 98-102; Catedrala Dunării de Jos, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2018, pp. 243-245 (material semnat de pr. dr. Lucian Petroaia, pr. Gelu Aron).