Cu ani buni în urmă, Mitropolitul Tit Simedrea nota, la o recepție de pictură în Catedrala Dunării de Jos, ca reprezentant al Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, o constatare privitoare la arta sacră românească: „Dacă se va continua așa (cum picta marele Ghiță Popescu, n.n.), Biserica noastră va înscrie o pagină aparte în albumul picturii din lumea ortodoxă“. Este vorba despre inițiativa unică între Bisericile Ortodoxe, încă din timpul păstoririi Patriarhului Nicodim, de a se organiza o Comisie de Pictură a Bisericii.
Astfel, în timpul Patriarhului Justinian, comisia și‑a sporit nu doar potențialul administrativ, dar a reușit să devină o autentică şcoală de pictură ortodoxă, prin cooptarea marilor teologi și pictori, dintre care o parte proveneau de la Școala regală, între timp desființată de regimul comunist, încât se poate aprecia că Biserica a promovat autenticul în pictura ortodoxă bizantină, înnobilat cu un necesar și sacru „veșmânt local“ voievodal, din timp ștefanian, care corespunde și nobleții sufletului bun al credinciosului român din „Grădina Maicii Domnului“, cum ar fi, de exemplu, Bucovina și nu numai.
Dar Biserica a întins o mână creatoare, proteguitoare și izvoditoare de valori sacre și patrimoniale artiștilor prigoniți în comunism, care și‑au continuat lucrarea sub cupola Ortodoxiei românești și astfel, în plin regim ateu, peste 500 de pictori au împodobit biserici și mănăstiri cu picturi care mențin credința vie și cheamă la înfrumusețarea spirituală a omului, urcându‑l, încontinuu, la lumina Împărăției lui Dumnezeu, încă din viață, căci o biserică pictată este, cum a arătat, în secolul al VII‑lea, Patriarhul Gherman al Constantinopolului, „cerul de pe pământ“.
Dar în timpul nostru, prin impulsul teologic al mărturisirii sfintei și dreptei credințe prin icoană, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reușit să retemeluiască lucrarea sacră, liturgică și misionar‑artistică în Biserica noastră prin reorganizarea comisiei, în sensul revenirii la temei, la canonul sacru ortodox bizantin și românesc al picturii bisericești în sens statornic, dar și dinamic, adică și creator. Astfel a evaluat bogata zestre teologică, patristică, liturgică și artistică a românilor, inițiind în anul închinat sfintelor icoane publicarea în trei volume generoase a „Învățăturii despre sfintele icoane reflectată în teologia ortodoxă românească“ (vol. I, vol. II, vol. III, Editura Basilica, 2017). Cu această considerabilă și esențială lucrare s‑a inițiat îmbunătățirea Regulamentului Comisiei de Pictură Bisericească, pe baza căruia se poate lucra mult mai temeinic, în ordine, în normalitate, în disciplină, în solidaritate, cu scopul promovării autenticului și valorii în pictura bisericească.
Deja se poate observa, cu ochiul liber, împlinirea visului Mitropolitului cărturar Tit Simedrea. În actualitate, şcoala de pictură bisericească tradițională și mereu în pas cu misiunea Bisericii în lumea noastră s‑a înnobilat, s‑a înfrumusețat și s‑a întinerit mult.
Pe lângă valoroșii maeștri artiști cunoscuți crește o generație de pictori consacrați încă de tineri și datorită studiului temeinic în facultăți de specialitate, cât și în lucrarea pe șantier, și aceasta datorită spiritului creator și emulației prin simpozioane, concursuri de promovare a valorilor, din inițativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, urmat în eparhii de ierarhii harnici și misionari și de jertfelnica preoțime, tot mai preocupată de frumusețea și sacralitatea culturii bizantine artistice în misiunea creștină, într‑o etapă a secularizării agresive.
Observăm, cu bucurie, reînvierea duhului și tradiției de la „Sfânta Sofia“ la Catedrala Ortodoxiei Românești din Bucureşti, în arta mozaicului, printr‑o mai atentă convertire a acestei tehnici pentru eternitate ‑ mozaicul ‑ la asemănarea cu fresca bizantină, prin darul și vrednicia tinerilor pictori, în frunte cu Daniel Codrescu. O pregustare a frumuseții, care cheamă la îmbunătățirea vieții creștinului, este splendida reprezentare a sfinților români atât în Altarul Catedralei Naţionale, cât şi în mozaicul de la Palatul Patriarhiei.
Dar toate acestea se regăsesc și în inițiativele locale și personale, de la copilărie în comunitățile noastre parohiale. Aș remarca, pentru a nu se trece ușor peste mărturiile la Duminica Ortodoxiei, frumusețea arătată din inimile, din sufletele și din talentul înnăscut al copiilor pentru a reda și altora din lumina lor lăuntrică. Este o reflectare luminoasă a darului credinței întipărit de la Botez în inimile lor! Toți avem acest dar, însă nu la toți este activat, din diferite pricini, mereu personale. Sfântul Irineu al Lyonului (sec. II) ne reamintește în acest sens: „Slava lui Dumnezeu este omul viu“, iar A.D. Heilly spune și el: „Chipul (icoana, s. n.) omului este icoana lui Dumnezeu“. În sensul celor atât de clar remarcate profund, duhovnicesc și mistic se evidențiază remarca Sfântului Grigorie de Nyssa: „Fiecare dintre noi este pictor al propriei sale vieți: sufletul este pânza, virtuțile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să‑l pictăm!“
Icoana din sufletul copilului nu este doar o expresie metaforică pentru o pedagogie creștinească. Este ceva mai mult. Este esențialul din mărturia credinței vii! Copilul este icoana iubirii lui Dumnezeu ca dar pentru mama și tata, pentru familie, pentru școală, pentru Biserică, pentru lume. Altfel cum am înțelege afirmația Domnului: „De nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor“ (Matei 18, 3)?
Aceste adevăruri exprimate pe scurt în acest modest articol le redescoperim la tot pasul, dar mai ales în timp de încercare, de pandemie. Sute de copii, la chemarea Bisericii, au devenit iconari în casele părinților lor și au desenat pe „pânza sufletelor“ lor curate „icoana“ Domnului, așa cum simt ei lăuntric. Văzându‑i chiar și de la distanță, nu se poate să nu trăim o mărturie a icoanei vii! Ei sunt împreună icoane vii pe „iconostasul“ comunităților noastre parohiale, un dar al lui Dumnezeu și o „primăvară“ a credinței, cel puțin așa cum, cu mai bine de un secol în urmă în Piața Obor din București, creștinii cumpărau iconițele lui Grigorescu, deoarece erau pictate de un copil nevinovat în vârstă de doar 12 ani!
Să le oferim și prin acest luminos mesager către sufletele lor, Ziarul Lumina, prețuirea, recunoștința și aprecierea noastră în Biserică, în Școală, în familie, în societate. Avem creștini mărturisitori ai Ortodoxiei, copiii, ei înșiși frumusețea lăuntrică și expresia bucuriei vieții pline de speranță și iubire sacră! Acestea toate se pot mai bine vedea în prezentarea de pe site‑ul Pictăm Catedrala (pictamcatedrala.ro), în chip înțelept, a tainelor picturii în mozaic de la Catedrala Mântuirii Neamului, cum nu se putea mai nimerit, în Duminica Ortodoxiei.
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos