Tradiţii de iarnă la Mănăstirea Cârlomăneşti

IMG_7730Pentru toţi creştinii români, sărbătorile de iarnă aduc multă bucurie în suflete, prin bogatele tradiţii, datini şi obiceiuri specifice: de la umblatul cu colinde până la primirea părintelui cu icoana Naşterii Domnului în casele fiecăruia, totul culminează cu participarea la Sfânta Liturghie, din ziua Praznicului venirii Fiului lui Dumnezeu în lume.

Locuitorii localităţilor din preajma Tecuciului, alături de vrednicii lor păstori sufleteşti respectă cu multă conştiinciozitate toate datinile şi obiceiurile moştenite din moşi-strămoşi, bucurându-se din plin de fiecare moment pe care îl aduce iarna.

Astfel, ziua de 27 decembrie 2010, la marea sărbătoare a Sfântului Arhidiacon Ştefan, primul martir al creştinismului  a chemat pe toţi creştinii la biserică, să participe împreună la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

După Sfânta Liturghie, credincioşi, copiii şi tineri din localitatea Lieşti, îmbrăcaţi în costume populare, conduşi de pc. pr. Titi Gabor şi îndrumaţi de pc. pr. protoiereu Gheorghe Joghiu, au mers la Mănăstirea Cârlomâneşti, având în suflete, în mâini şi pe buze bucuria Naşterii Domnului. Acestora li s-au adăugat şi alte cete de colindători de la Liga Tineretului din Tecuci, parohia „Sfântul Ilie”-Tecuci, parohiile Matca IV, Corod IV, Brătuleşti, Blânzi, Cârlomâneşti, îndrumaţi de păstorii lor sufleteşti.

După intonarea tradi-ţionalelor colinde a urmat un concurs de săniuţe pe dealurile Cârlomăneştilor. Programul a continuat cu participarea la slujba Vecerniei, oficiată la biserica mănăstirii.

După agapa frăţească, bucuria sărbătorilor a continuat cu un foc de tabără, de unde nu a lipsit Moş Crăciun, care a împărţit daruri tuturor.

IMG_7689

Această manifestare, aflată la cea de a X-a ediţie consecutivă, doreşte ca prin aceste colinde, datini şi obiceiuri de iarnă să realizeze continuitatea în istorie, să unească momentul apariţiei acestei mănăstiri ştefaniene la anul 1445, cu prezentul, dar, mai ales, şi cu viitorul.

Diac. Marian Pătraşcu