Părintele profesor dr. Mircea Păcurariu (30.07.1932 ‑ † 13.01.2021) de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna“ din Sibiu, istoric de vocaţie, s‑a remarcat şi prin interesul faţă de Patrologie. Preocupările sale în acest domeniu s‑au concretizat în trei direcții: în aprofundarea patristicii daco‑romane, în dezvoltarea hagiografiei româneşti şi în calitatea de membru al comisiei de examinare a doctoranzilor de la specializarea Patrologie şi Literatură post‑patristică, din perioada anterioară introducerii în învăţământul teologic universitar a sistemului Bologna.
În privinţa patristicii daco‑romane, părintele profesor a continuat cercetările Pr. Prof. dr. Ioan G. Coman (27.11.1902 –11.03.1987) legate de opera teologică a sfinţilor străromâni. Prin biografiile sfinţilor daco‑romani cu operă teologică din Sfinţi daco‑romani şi români (Editura Trinitas, Iaşi, 1994; Basilica, Bucureşti, 2013) părintele Mircea Păcurariu a completat, din perspectivă istorică, studiile de analiză teologică ale patrologului Ioan G. Coman din cartea Scriitori bisericeşti din epoca străromână (Ed. IBMBOR, București, 1979) şi din capitolele X şi XIV din lucrarea Şi Cuvântul trup S‑a făcut, Timişoara, 1993). Referinţele la teologia străromână din cursul universitar Istoria Bisericii Ortodoxe Române (vol. I, Editura Trinitas, Iaşi, 2004) şi din lucrarea Cultura teologică românească. Scurtă prezentare istorică (Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2011), făcute de părintele profesor Mircea Păcurariu, pun în lumină componenta patristică autohtonă a teologiei româneşti din primul mileniu creştin şi importanţa ei în istoria universală a Bisericii.
Părintele Mircea Păcurariu se înscrie pe linia de cercetare a vieţilor sfinţilor români a profesorului Liviu Stan (11.07.1910 – 1.04.1973), autor al lucrării Sfinţii români (Sibiu, 1945). Cartea Sfinţi daco‑romani şi români este şi o remarcabilă lucrare de hagiografie românească (sec. IV‑XIV), alcătuită după standarde academice, putând fi considerată o contribuţie substanţială la istoria hagiografiei creştin‑ortodoxe. Preocuparea faţă de hagiografia românească se desprinde şi din omiliile părintelui Mircea Păcurariu (Predici, Ed. IBMBOR, 2000), de factură istorică.
Ca membru al comisiei de examinare a doctoranzilor de la secţia Patrologie şi Literatură Postpatristică, părintele profesor a fost o prezență stimulatoare. Participa la examenele periodice, pretinzând doctoranzilor aprofundarea contextelor istorice în care au trăit Sfinţii Părinţi, rigoare în cercetarea surselor şi exprimare clară şi corectă. Era o autoritate intelectuală, iar cuvântul său era respectat. Avea darul evocării, făcând istoria să prindă glas. Te purta prin trecut în mod firesc, introducându‑te în contexte variate, prin imagini şi descrieri, ca un ghid într‑un muzeu virtual al istoriei. Cu un calm olimpian, acest mistagog al istoriei bisericeşti te făcea să‑i simţi ecoul, strecurându‑ţi în suflet pasiunea pentru descoperirea ei. Întrebările referitoare la subiecte proprii Patrologiei, pe care le adresa, ca examinator, exprimau interesul său faţă de acest domeniu vast. Efervescenţa spiritului său se manifesta în setea de cunoaștere și aprofundare continuă, în polemici elegante, pigmentate cu umor, în interesul viu față de proiectele celor examinați. Avea un promunţat simţ al realităţii. Savantul te făcea să simţi deopotrivă prestanța posturii sale de profesor şi căldura de părinte.
A plecat magistrul, dar a rămas magistrul! Prin cărţi, în gând şi‑n rugăciune.
Dr. Luminița Gina Scarlat