La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 6 iulie 2010, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2011 să fie declarat Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română.
În acest sens, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru cu caracter naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2011 a proiectului religios – duhovnicesc, cultural – edito-rialistic şi mediatic intitulat 2011 – Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română.
În anul 2011, Patriarhia Română şi eparhiile din ţară şi străinătate vor organiza conferinţe pastoral-misionare, colocvii teologice, dezbateri şi seri duhovniceşti despre Tainele Sfântului Botez şi Sfintei Cununii (prezentare istorică, semnificaţie teologică şi existenţială, pregătirea în vederea primirii lor, pastoraţia familiei creştine, practici neortodoxe, necanonice şi nelegale privind săvârşirea celor două Sfinte Taine, problema familiilor mixte din punct de vedere interconfesional sau interreligios etc.).
De asemenea, profesori de la instituţiile de învăţământ teologic ortodox vor realiza studii, comentarii, bibliografii cu conţinut biblic, istoric, dogmatic, liturgic, omiletic-catehetic, pastoral-social despre cele două Sfinte Taine, rolul familiei creştine din punct de vedere religios, spiritual, cultural şi social şi apărarea instituţiei sacre a familiei în faţa provocărilor contextului contemporan secularizat. O atenţie specială va fi acordată celor două Sfinte Taine în cateheza ortodoxă, ora de religie şi programul catehetic Hristos împărtăşit copiilor al Patriarhiei Române.
Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2011 se va trata tema 2011 – Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, care va fi aprofundată la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2011 sau la una dintre conferinţele preoţeşti administrative lunare pe care o va stabili fiecare eparhie.
În toamna anului 2011, la Palatul Patriarhiei va avea loc o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2011 – Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română. Cu acest prilej, va fi organizată o expoziţie tematică cuprinzând cele mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri şi vitralii care reflectă Botezul şi familia creştină în arta bisericească ortodoxă.
Manifestările organizate în Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română vor fi susţinute şi mediatizate pe larg de către Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri Basilica, Biroul de Presă), mass-media bisericească eparhială şi presa laică.
Site-ul Patriarhiei Române (www.patriarhia.ro) va avea în anul 2011 o secţiune specială, care va prezenta calendarul evenimentelor, informaţii, ştiri, documentare şi activităţile realizate în Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română.
Învăţătura ortodoxă despre Botez
Botezul este Sfânta Taină care, prin lucrarea văzută a întreitei cufundări în apă şi prin chemarea Sfintei Treimi, împărtăşeşte harul care şterge păcatul strămoşesc şi celelalte păcate şi face pe cel ce o primeşte membru al Bisericii, născut la o viaţă nouă, în Hristos, după cum învaţă Sfântul Apostol Pavel: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne‑am botezat, întru moartea Lui ne‑am botezat? Deci, ne‑am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii“ (Romani 6, 3‑4). Botezul deschide Împărăţia cerurilor celor ce‑l primesc, după cuvântul Mântuitorului: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3, 5). Sfântul Grigorie Teologul arată că Scriptura cunoaşte trei feluri de naşteri: cea trupească, cea din botez şi cea din înviere. Fără naşterea prin Botez, nu e cu putinţă naşterea prin Înviere.
Botezul este Taină, şi nu simbol. Ştim cuvintele Mântuitorului către Nicodim. „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3,5). De aici rezultă că, în lucrarea văzută a cufundării în apă la botez, mai este şi o lucrare nevăzută a Sfântului Duh, prin care are loc o naştere din nou, sau, cum spune Sfântul Apostol Pavel, o „înnoire a vieţii“ (Romani 6, 4; Tit 3, 5). Sfântul Apostol Petru ne arată tot atât de lămurit că botezul se face „spre iertarea păcatelor“ (Fapte 2, 38), iertare care se dă prin curăţarea şi sfinţirea nevăzută a Sfântului Duh.
Trebuinţa de a se boteza toţi oamenii, pentru ca să se mântuiască, rezultă din următoarele:
1. Toţi oamenii sunt întinaţi de păcatul strămoşesc (Iov 14, 4; Psalmul 50, 6; Romani 5,12; Efeseni 2, 3);
2. Cei întinaţi de acest păcat nu pot intra în Împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 15,50; Apocalipsa 21, 27).
3. Numai Botezul creştin, cu apă şi cu Duh, poate şterge acest păcat, făcând din omul vechi făptură nouă, potrivit cuvântului Mântuitorului că-tre Nicodim (Ioan 3, 3‑7).
Deci, orice om are neapărată trebuinţă de Botezul cu apă şi Duh, spre a se putea mântui. Aşa fiind, şi copiii trebuie botezaţi pentru a nu‑i lăsa lipsiţi de unirea cu Hristos şi pentru a nu se întâmpla să moară necurăţaţi şi nemântuiţi.
Sfânta Taină a Botezului a fost întemeiată de Mântuitorul după slăvita Sa Înviere, prin porunca dată Apostolilor şi, prin ei, Bisericii: „Mergând, învăţaţi toate neamurile botezându‑le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28, 19; Marcu 16, 15‑16). Plinătatea harului a fost dată numai după Pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime (Fapte, 2, 1‑5; 19, 6). Deci, de atunci s‑a pus şi Botezul în lucrare.
Efectele sau roadele Sfântului Botez sunt: ştergerea păcatului strămoşesc şi a eventualelor păcate personale, în cazul adulţilor şi al celor maturi (Fapte 2, 38‑39; 22, 16; Coloseni 2, 13‑13; I Petru 3, 21); renaşterea duhovnicească prin primirea harului dumnezeiesc şi o viaţă nouă în Hristos. Sfântul Apostol Pavel zice: „Câţi în Hristos v‑aţi botezat, în Hristos v‑aţi îmbrăcat“ (Galateni 3, 27) şi „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine“ (Galateni 2, 20).Rolul naşilor la Botez. Biserica a rânduit chezăşia duhovnicească a părinţilor sufleteşti, după pilda chezaşilor care vin cu slăbănogul la Mântuitorul, după aceea a sutaşului care dă chezăşie pentru sluga lui şi după aceea a femeii canaanence, care dă chezăşie pentru fiica ei. Aceşti chezaşi se numesc naşi. Ei garantează că vor lua sub ocrotirea lor sufletească pe finii lor, spre a‑i creşte în credinţă.
Condiţii duhovniceşti pentru primirea Sfântului Botez. Cel care se botează trebuie să se pocăiască de toate păcatele săvârşite şi să creadă în Iisus Hristos ca în Dumnezeu şi ca în Mântuitorul lumii, cum îndeamnă Sfântul Petru pe viitorii creştini: „Pocăiţi‑vă, şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Sfântului Duh“ (Fapte 2, 38).
Învăţătură de credinţă ortodoxă,
Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2002, p. 39-42
Învăţătura ortodoxă despre Cununie
Cununia este Sfânta Taină prin care, după făgăduinţa mirelui şi miresei, dată liber în faţa preotului, de a trăi împreună în iubire toată viaţa, pentru a naşte şi a creşte copii şi a se ajuta reciproc, li se împărtăşeşte harul dumnezeiesc care întăreşte şi înalţă însoţirea lor naturală, prefăcând-o într-o desăvârşită şi curată legătură morală, într-o unitate după chipul legăturii dintre Hristos şi Biserică. Cununia este precedată de logodnă.
Logodna este rânduită tocmirii sau aşezării nunţii a doi tineri care s‑au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvântează această veche rânduială printr‑o slujbă scurtă, premergătoare cununiei, săvârşindu‑se imediat înaintea acesteia.
Partea cea mai de seamă a slujbei logodnei este punerea inelelor în degetele logodnicilor de către preot şi apoi schimbarea acestor inele de către naşi. Acestea sunt semnul iubirii, al credincioşiei şi al legăturii trainice pe care o făureşte Taina Căsătoriei între viitorii soţi.
Partea cea mai de seamă din rânduiala Cununiei este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii, cu cununiile, peste feţele mirilor, rostind la fiecare, de trei ori, cuvintele: „Se cunună robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“, apoi le aşază pe capul lor, întâi pe al mirelui şi apoi pe al miresei. Cununiile sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii şi împăraţii. Ele închipuie podoaba, cinstea şi răsplata care se aduc curăţiei şi fecioriei mirilor, pentru care aceştia sunt încununaţi ca nişte împăraţi, înzestraţi cu puterea de a da viaţă, a naşte copii. De aceea se şi cântă pentru dânşii: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează‑i pe dânşii!“.
După punerea cununiilor, urmează Apostolul (de la Efeseni 5, 20‑33), în care Sfântul Apostol Pavel aseamănă nunta cu legătura sfântă dintre Hristos şi Biserică, apoi Evanghelia, în care se istoriseşte minunea înfăptuită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1‑11).
După ce mirii gustă din paharul de obşte, în timp ce se cântă: „Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema“ (Psalmul 115, 4) – ce înseamnă, pe de o parte, bucuria şi veselia nunţii, iar pe de alta, unirea într‑un cuget şi menirea comună a viitorilor soţi pe care ei vor împărtăşi‑o împreună de aici înainte, având parte de aceleaşi bucurii şi aceleaşi necazuri, se face înconjurarea de trei ori a mesei de către alaiul de nuntă, format din slujitori, miri şi naşi. Aceasta închipuie bucuria prilejuită de nuntă. Şi deoarece nunta se face în scopul naşterii de prunci, Biserica ne duce cu gândul la naşterea minunată a dumnezeiescului Prunc din Sfânta Fecioară, naştere pe care a prezis‑o mai ales prorocul Isaia (7, 14). Pe acesta îl îndeamnă acum Biserica, prin cântare, să dănţuiască împreună cu noi, de bucurie că i s‑a împlinit prorocia: „Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece…“ etc. Se cântă, de asemenea, şi celelalte două cântări de la slujba hirotoniei: „Sfinţilor Mucenici..“ – şi „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule…“–, care înseamnă că mirii trebuie să se facă părtaşi ai lui Hristos şi ai sfinţilor Lui, prin viaţa curată pe care o vor duce şi în căsnicie.
Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunţi în următoarele zile şi răstimpuri de peste an:
a) în cele patru posturi de peste an, ca şi în toate zilele de post din cursul anului: miercurea şi vinerea, Ziua Crucii (14 septembrie), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august). Aceasta, pentru că petrecerile şi ospeţele ce însoţesc de obicei nunta nu se potrivesc cu pocăinţa şi înfrânarea pe care ni le impune postul;
b) în Săptămâna brânzei (sau Săptămâna albă), care este socotită ca vreme de pregătire pentru post.
c) în Săptămâna Luminată (dintre Duminica Paştilor şi Duminica Tomei), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciun şi Bobotează, precum şi în ajunul tuturor praznicelor împărăteşti, pentru ca veselia nunţilor să nu întunece sau să ne facă să uităm bucuria duhovnicească a celor mai mari sărbători creştine.
Învăţătură de credinţă ortodoxă,
Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2002, p. 49-51