La întâlnirea dedicată poetului şi jurnalistului Mihai Eminescu (1850‑1889) şi Zilei Culturii Naţionale şi organizată în sala „Melchisedec Ștefănescu“ a Centrului Eparhial, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a explicat necesitatea lecturii eminesciene, în Școala Românească. „Academicianul Eugen Simion recomandă ca tinerii de 18 ani să citească Mihai Eminescu. La 40 de ani, trebuie recitită poezia lui Eminescu, iar la vârsta senectuţii trebuie recapitulată opera lui Mihai Eminescu: poezia, proza, publicistica. De exemplu, Mitropolitul Bartolomeu Anania ne spunea că în fiecare toamnă îl citea pe Sadoveanu. Consider că Eminescu trebuie citit pentru a bucura spiritul nostru, în fiecare zi. Profesorul trebuie să fie inteligibil într‑o programă ininteligibilă. Dacă profesorul Gheorghe Tohăneanu spunea că fiecare dintre noi trebuie să fie «o fărâmă din Iisus», consider că şi profesorul trebuie să fie o «fărâmă din Eminescu!», şi să nu abandoneze opera sa din motivele unei programe şcolare care omite marea literatură românească şi universală“, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian.
În acest context, Înaltpreasfinţitul nostru Arhiepiscop a evidenţiat importanţa neobositei munci a editorilor care au publicat şi au făcut cunoscută opera lui Mihai Eminescu. Astfel, de la prima „Ediţie Eminescu“, tipărită de Titu Maiorescu, în 1889, şi până astăzi, opera poetului şi jurnalistului Mihai Eminescu a apărut în 200 de ediţii, însemnând 38 de volume, cu 14. 000 de pagini.
„Nicolae Iorga (1871‑1940) îl văzuse pe Eminescu, undeva la Botoşani. După moartea «poetului nepereche», savantul a spus că «orice cuvânt din Eminescu merită tipărit!» Și cel care a înţeles, în acel timp, acest îndem al lui Iorga este Perpessicius, care a început lucrul la adunarea, transcrierea şi publicarea operei eminesciene“, a adăugat Arhipiscopul Dunării de Jos.
Perpessicius a început să adune, să identifice şi să publice poezia eminesciană antumă, postumă şi de inspiraţie folclorică, în anul 1939, când, cu ocazia comemorării a jumătate de veac de la trecerea la cele veşnice a lui Mihai Eminescu s‑a pus problema publicării operei eminesciene.
Pe numele real Dumitru S. Panaitescu, Perpessicius, a văzut lumina zilei în 21 octombrie 1891, la Brăila, pe strada Cetăţii nr. 46 (acum nr. 70), unde se află azi Casa Memorială. Aici a trăit până în anul 1910, când a plecat la Facultatea de Filologie Modernă a Universităţii Bucureşti.
La propunerea Arhiepiscopului Dunării de Jos, profesorul univ. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei „Carol I“, membru corespondent al Academie Române a povestit auditoriului momentul când l‑a văzut întâia dată pe eminescologul Perpessicius.
„În anul 1969, pe când eram la sala de lectură a Bibliotecii Academiei Române, l‑am văzut pe Perpessicius. La un moment dat s‑a deschis uşa de la sala «Manuscrise» din vechiul corp de clădire. Uşa se deschisese, pentru că, la vremea respectivă, manuscrisele erau aduse de la depozit de o persoană. La masă, l‑am zărit pe cercetătorul Perpessicius cu o lampă foarte veche, cu capul lăsat mult asupra manuscrisului pe care‑l cerceta, cu pletele albe. Era înconjurat de o adevărată instalaţie de lupe, de toate mărimile, pentru cercetare, cunoscut fiind că vederea îi slăbise foarte mult. Pentru mine a fost un moment deosebit. Acest fapt se întâmpla în 1969“, remarca profesorul‑corespondent al Academiei Române, dr. Ionel Cândea.
Câţiva ani mai târziu, în 1975, tânărul profesor‑muzeograf Ionel Cânde a primit, la rându‑i, misiunea de a prelua lucrul la Casa Memorială «Dumitru Panaitescu‑Perpesicius» din municipiul Brăila, locul de naştere al criticului, eseistului, literatului Perpessicius. „Aşa am început să lucrez cu fiul lui Dumitru Panaitescu‑Perpessicius, să amenajez expoziţia de bază cu Biblioteca «Perpessicius» şi, în acelaşi timp, să îmbogăţesc colecţia cu o serie întreagă de obiecte care au aparţinut eminescologului brăilean. Între obiectele care au aparţinut lui Perpessicius sunt acele extraordinare instalaţii pentru ochelarii lui Perpessicius, eminescologul care «şi‑a lăsat mâna dreaptă pe câmpul de luptă, în Războiul de Reîntregire». Din acest motiv, Dumitru Panaitescu-Perspessicius a învăţat să scrie cu stânga, iar apoi şi‑a lăsat vederea pe manuscrisele eminesciene“, a adăugat corespondentul Academiei Române, profesorul univ. dr. Ionel Cândea.
Pentru migăloasa muncă de adunare, identificare, transcriere şi publicare a liricii eminesciene, Perpessicius a lucrat folosindu‑se de mâna stângă şi fiind chinuit de o vedere slabă care încet‑încet l‑a orbit, la propriu. Eminescologul brăilean îşi dorea să publice întreaga operă Mihai Eminescu, însă munca enormă şi neputinţele fizice nu i‑au permis. A tipărit toată poezia antumă, postumă şi cea de inspiraţie folclorică. Dezamăgit că nu şi‑a împlinit visul, Perpessicius a lăsat posterităţii un sumbru „Testament“, în care spunea că opera eminesciană „nu va fi publicată la anul 2000“, ne relata eminescologul Dimitrie Vatamaniuc, în cadrul unui interviu acordat nouă în anul 2012.
Criticul literar şi eminescologul Perpessicius a reuşit să aşeze pe baze ştiinţifice „Opera Integrală Eminescu“, ne spunea în acel context Dimitrie Vatamaniuc, însă misiunea de a publica „Opera Integrală Eminescu“ a fost dusă la bun sfârşit, începând cu anul 1972, de un alt colegiu de redacţie. Cercetarea lui Perpessicius a fost preluată şi finalizătă de Petre Creţia, care s‑a ocupat de poezia eminesciană, şi „mucenicul istoriografiei româneşti“1, eminescologul Dimitrie Vatamaniuc (1920‑2018).
De asemenea, Constantin Noica îşi propusese să publice manuscrisele eminesciene, dar acest înalt ideal, de a publica tot ce a scris şi atins condeiul lui Eminescu, a fost împlinit de academicianul Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, preşedinte al Înaltului For de Știinţă şi Cultură, între 1998‑2006.
„Personal, mă bucur că am în biblioteca mea această colecţie de volume. Aminteam, de Ziua Culturii, chiar la Casa Memorială «Perpessicius», că volumul I din ediţia eminesciană a lui Perspessicius, care era extraordinar de mult adnotată, cu tot felul de intervenţii pe care eminescologul dorea să le facă într‑o viitoare ediţie, s‑a pierdut. Din nefericire, acest volum a fost sustras la moartea fiului lui Perpessicius, Dumitru D. Panaitescu, şi nu se ştie unde mai este. Să‑l ai pe Eminescu în orice bibliotecă, nu e puţin lucru. Noi avem la Muzeul de Istorie «Carol I» din Brăila şi Manuscrisele eminesciene şi de câte ori avem o expoziţie legată de Eminescu, le expunem. Manuscrisele eminesciene sunt copiate cu mare precizie, ceea ce e un mare câştig pentru cultura şi spiritualitatea românească, astfel încât, oricine poate să lucreze şi poate să le verifice“, a spus profesorul Ionel Cândea.
Interlocutorul a mărturisit că Muzeul Naţional al Literaturii Române ar trebui să se numească „Dumitru Panaitescu‑Perpessicius“, pentru că acest eminescolog brăilean este cel care a întemeiat Muzeul Literaturii Române, cum i se spunea atunci.
Prezent la întâlnirea cu tinerii seminarişti gălăţeni, domnul Viorel Coman, profesor la Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci“ din Brăila, a vorbit despre sentimentul de dragoste de ţară şi de neam, în marea poezie eminesciană.
Maria Stanciu
-
Academicianul Eugen Simion spune despre eminescologul Dimitrie Vatamaniuc că a ales a fi cercetător literar „într‑un domeniu pe care mulți îl ocolesc acum din pricina aridității și, horribile dictu, a lipsei de profit imediat… Eminescologul a intrat cu peste șaptezeci de ani în urmă în această aventură și n‑a părăsit‑o, în fapt, nici azi… Dimitrie Vatamaniuc este un personaj pe care nu știu cum să‑l numesc mai bine: un mucenic sau un gentilom al istoriografiei românești“ – vezi prefața academicianului Eugen Simion la volumul „Convorbiri sub scara cu îngeri“, semnat Dimitrie Vatamaniuc și Constantin Hrehor, apărut la Academia Română, Institutul „Bucovina“ Rădăuți, 2010, p. 57.