Seminariştii gălăţeni au încheiat anul şcolar cu bine

Sfârșit de an școlar pentru micii seminariști

Elevii din clasele primare şi gimnaziale de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“, au desfăşurat în 12 iunie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, la Muzeul Eparhial, serbarea de sfârşit de an şcolar şi festivitatea de premiere a celor mai studioşi copii din clasele primare şi gimnaziale.

Serbarea a fost organizată şi coordonată de domnul prof. Adrian Silivestru, directorul Seminarului Teologic gălăţean şi de arhidiacon Adrian Marin, profesor de muzică în cadrul aceleiaşi instituţii, alături de doamnele învăţătoare.

În deschiderea evenimentului, directorul acestei Școli Teologice gălăţene a transmis cuvântul părintesc de binecuvântare a Chiriarhului Dunării de Jos şi i‑a felicitat pe micii seminarişti şi profesorii acestora pentru frumoasele roade ale activităţii din anul şcolar 2018‑2019.

Programul artistic oferit de elevii Seminarului gălăţean a fost dedicat  satului românesc şi a cuprins momente poetice, scenete, cântece religioase, patriotice şi populare, dar şi suite de dansuri populare româneşti. La final a avut loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia, au fost oferite diplome şi premii, dar şi iconiţe şi dulciuri.

La Seminarul gălăţean, au încheiat cu bine anul şcolar, 260 de elevi din care 50 sunt la ciclul gimnazial.

Emoţii şi bilanţ dătător de speranţă

Momente artistice pe scena Teatrului Muzical din Galați

Și liceenii Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi au încheiat anul şcolar cu emoţii şi cu un bilanţ promiţător. Motiv de serbare, pe care au desfăşurat‑o în după‑amiaza zilei de 13 iunie 2019, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard“ din Galaţi.

De la întâlnirea de bilanţ nu a lipsit Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care s‑a numărat printre spectatorii momentului cultural, prezentat de seminarişti. Tema serbării s‑a intitulat sugestiv „Nuntă în satul românesc“, moment susţinut înainte de festivitatea de premiere.

Programul cultural‑artistic oferit de elevi a cuprins momente poetice, buchete de cântece psaltice şi patriotice, scenete în care s‑au regăsit obiceiurile de la nunta tradiţională din satul de odinioară, cântece şi jocuri populare româneşti.

Frumoasele cântece patriotice, din care răzbate puternic spiritul românesc, au fost interpretate de corul Seminarului gălăţean şi corurile „Ichos“, „Zefir“ şi „Angelis“, conduse de părintele arhidiacon Adrian Marin.

Portul popular românesc a fost evidenţiat prin frumoasele costume purtate de elevii claselor primare şi gimnaziale veniţi la serbarea colegilor lor de liceu pentru a se uni în cânt şi‑n bucurie.

Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a apreciat preocupările de excepţie ale tinerilor seminarişti, atât în interpretarea pieselor muzicale, cât şi în piesele de teatru create special pentru a aduce frumosul şi autenticul românesc în faţa publicului gălăţean, în anul în care omagiem satul românesc. Părintele Arhiepiscop a subliniat importanţa păstrării tradiţiilor autentice româneşti şi aducerea lor în actualitate, mai ales, în rândul tinerilor, prin manifestări şi activităţi, organizate cu prilejul unor momente festive.

Binecuvântare arhierească la încheierea anului școlar

După acest moment de suflet, am fost martorii festivităţii de premiere în cadrul căreia, Chiriarhul Dunării de Jos a oferit cuvenitele diplome şi premii, ca răsplată pentru efortul intelectual depus în cursul anului şcolar 2018‑2019, binecuvântându‑i şi felicitându‑i atât pe elevi, cât şi pe profesorii lor pentru frumoasele roade ale activităţii din anul şcolar ce tocmai s‑a încheiat.

După festivitatea din sala mare a Teatrului gălăţean, elevii au mers în Capela Seminarului Teologic, unde, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian au rostit rugăciunile de seară, mulţumind totodată lui Dumnezeu pentru toate binefacerile arătate, în acest an şcolar.

Pr. Rareş Bucur