Peste o sută de copii implicaţi în „Caravana artelor“

Copii implicați în proiectul „Caravana artelor”

Peste o sută de copii talentaţi la desen, proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse din satele judeţului Galaţi, au participat în lunile martie‑aprilie 2019, la Caravana Artelor.

Proiectul este coordonat de Școala Gimnazială nr. 17 din Galaţi care se bucură de  sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos şi a instituţiilor administrative din judeţul Galaţi.

O componentă esenţială a formării unei persoane o reprezintă latura esetică, ce trebuie corelată cu celelalte componente educative, precum cele intelectuale, morale, spirituale, practice, socio‑emoţionale etc. Arta, sub toate aspectele ei bune şi frumoase, poate servi la buna formare a omului, la descoperirea şi promovarea valorilor cultural‑spirituale. Cultura estetică se formează prin acumularea experienţelor de la cele mai fragede vârste, trezind la viaţă posibilităţi şi aptitudini ascunse ale copilului.

Fundamentat pe aceste principii, între 26 martie şi 2 aprilie 2019, în cadrul Eparhiei Dunării de Jos, s‑a desfăşurat prima etapă a proiectului pilot „Caravana artelor“, un concept artistic al doamnei Luiza Ciolac, celebru regizor de film documentar şi manager cultural, dedicate celebrării Anului omagial al satului românesc.

Sub îndrumarea domnului Popa Laurenţiu, pictor recunoscut pe plan internaţional pentru tehnica clar‑obscur rembrandiană, coordonator al acestei iniţiative, copiii participanţi la primul curs din cadrul acestui proiect au primit îndrumări despre modul de realizare al unui tablou, oferind informaţii de calitate, pe înţelesul tuturor şi oferind un cadrul jovial şi interactiv, care a captat cu uşurinţă atenţia tuturor celor prezenţi. Primind noţiuni teoretice despre modul de realizare al unui tablou în tehnica clar‑obscur, copiii au fost încurajaţi să pună în practică această tehnică pentru a dobândi experienţă şi îndemânare.

Această primă etapă a avut rolul de a aduna peste o sută de copii talentaţi la desen, proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse din satele judeţului Galaţi. Au fost patru întâlniri cu tinerii: la Tg. Bujor (26 martie ‑21 copii); Pechea (27 martie ‑ 24 copii; Ghidigeni (28 martie ‑ 23 copii) şi Frumuşiţa (2 aprilei ‑ 35 copii).

În urma acestei etape vor fi selectaţi cei mai talentaţi copii, care vor fi înscrişi în etapa următoare şi care vor participa la tabere de creaţie ale Eparhiei Dunării de Jos, şi nu numai. Lucrările vor constitui o expoziţie în cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, de ziua Internaţională a Copilului din 1 iunie 2019.

Pr. Ionuţ Iordache