Centrul Medico‑Social din localitatea Pechea, judeţul Galaţi: Donaţii pentru asistaţii din Pechea

Taina Sfântului Maslu la Centrul Medico-Social din Pechea

În prima zi a lunii aprilie, cei 85 de pacienţii ai Centrului Medico‑Social din Pechea, aflat în grija Primăriei Galaţi din 2005, au primit oaspeţi‑misionari, mai mulţi slujitori şi creştini care s‑au aflat într‑o frumoasă misiune de suflet.

Cu binecuvântarea Înaltprea­sfinţitului Părinte Casian, beneficiarii centrului au participat la Taina Sfântului Maslu, în capela „Sfântul Mucenic Pantelimon“, unde ‑ alături de asistaţi ‑ au participat şi cadrele medicale şi toţi cei care au în grijă centrul. După rugăciune, participanţii s‑au bucurat de expoziţia de fotografie, organizată de Parohia „Sfântul Mucenic Pantelimon“. Au fost expuse fotografii mai vechi şi mai noi, care ilustrează preocupările ţăranului român din Câmpia Covurluiului, dar şi imagini din amintitul aşezământ din Pechea.

În expoziţie s‑au aflat şi exponate realizate de copiii care participă la Programul Naţional Catehetic „Hristos, sufletul satului meu“.

Rugăciunea a fost însoţită de o activitate filantropică, de ajutorare a semenilor care locuiesc în Centrul Socio‑Medical din Pechea. Au fost donate 30 de dulapuri pentru haine, în completarea celor 60, dăruite în anii trecuţi, 90 de seturi de lenjerii, pături, prosoape şi alte produse, în valoare de 12.000 de lei.

Pentru realizarea acestei misiuni de caritate şi‑au dat mâna credincioşii din toate parohiile  Protopopiatului Covurlui.

Ziua a fost încheiată prin vizitarea  asistaţilor, în camerele lor, preoţii bucurându‑i pe toţi, dar mai ales pe cei nedeplasabili cu cuvântul bun, cu mir şi binecuvântari.

Pr. Cătălin Vătafu