Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a apărut, în decembrie 2018, la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos o carte emblematică pentru eparhia noastră, aşteptată de ceva timp ‑ „Catedrala Dunării de Jos ‑ Candelă aurită de credinţă şi de neam“, edificiu care însumează 100 de ani de existenţă a celui mai important locaş de cult creştin‑ortodox al zonei noastre.
Orice casă are memoria ei, cu atât mai mult o Casă a Domnului, o biserică, şi mai mult, o catedrală care însumează în ea întreaga viaţă spirituală a zonei pe care o reprezintă. Și dacă această memorie, care se întinde pe parcursul a o sută de ani, este consemnată într‑o carte, ea împrumută ceva din valoarea acelui loc.
Am deschis această carte cu evlavia şi emoţia cu care aş deschide uşa Catedralei din Galaţi. Atât de strâns legată de istoria noastră, istoria acestui sfânt locaş ne este mai apropiată decât credem. Și totuşi, citind evenimentele prin care a trecut, de la punerea pietrei de temelie, în 1906, de către Episcopul de vrednică amintire Pimen Georgescu, împreună cu familia princiară, pe atunci, Ferdinand şi Maria, şi până la proiectarea, construirea şi sfinţirea ei în 1917, în sunete de „clopote şi tunuri“, apoi de la marile evenimente istorice şi religioase pe care le‑a găzduit până la cutremurul din 1940, care a ruinat‑o, de la demersurile insistente, repetate şi uneori disperate ale ierarhilor de a fi reconstruită şi până la noua înfăţişare şi măreţie redată de vrednicul Arhiepiscop de astăzi, dr. Casian Crăciun, care şi‑a pus, încă din tinereţe, o părticică din inima sa între zidurile ei, ne dăm seama că ceea ce ştim este încă foarte puţin şi ce nu ştim… e necuprinsul.
Cartea aminteşte nu numai evenimentele existenţei sale, printre care şi aducerea unor Sfinte moaşte care au fost expuse spre închinare, unele chiar rămânând în patrimoniul catedralei, prin dania unor generoşi ierarhi. Prin autorii săi, volumul aminteşte şi pe toţi slujitorii care au înălţat aici rugăciuni pentru Patrie şi poporul dreptcredincios de la Dunărea de Jos, şi de pretutindeni. Sunt consemnate şi personalităţile marcante care i‑au trecut pragul, patrimoniul spiritual şi material al catedralei, precum şi documentele care au stat la baza ceremoniilor de sfinţire şi resfinţire a edificiului şi a picturii ei monumentale – actul de sfinţire a pietrei fundamentale, din 1906, este redat chiar pe caperta IV‑a cărţii.
Aflând sursele bibliografice, din arhive, biblioteci şi presa vremii, realizăm ce muncă imensă a fost adunarea acestui material, pentru a reconstitui file de istorie la Dunărea de Jos, cale de un veac. Iar la final, o galerie de fotografii de epocă şi din anii de după 1990, completează în mod fericit această „carte de vizită“ a celui mai important locaş de cult creştin‑ortodox al Eparhiei noastre de la Dunărea de Jos.
V‑am spus ce are această carte. Vă voi spune acum şi ce nu are. Nu are rugăciunile, zecile de mii, ale ierarhilor, preoţilor, diaconilor şi credincioşilor care s‑au înălţat de aici la Domnul Dumnezeul nostru şi pentru care Galaţiul – toată zona noastră – a fost apărat în vremurile de restrişte; nu are vocile corului, muzica divină care a însoţit Sfânta Liturghie şi marile sărbători; nu are trăirile, emoţiile, bucuria ori suferinţa care s‑au simţit aici; nu are „lumina lină“ a vecerniilor; nici atmosfera unică a Canonului cel Mare… Pentru că toate acestea sunt taine cuprinse în Sfânta Liturghie, pe care o catedrală le poate avea, dar o carte, oricât de fidel ar povesti, nu le‑ar putea reda nicicând la adevărata lor strălucire.
Monografia „Catedrala Dunării de Jos“ a apărut sub îngrijirea unui comitet de redacţie format din: Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop dr. Casian Crăciun al Dunării de Jos, arhimandrit Daniil Oltean, pr. dr. Lucian Petroaia, pr. Gelu Aron, pr. Eugen Drăgoi, pr. drd. Alexandru Bulgaru, arhid. Ionuţ Furtună. Un colectiv căruia îi adresăm mulţumiri pentru munca de cercetare şi aplecare către consemnarea adevărului istoric al acestui sfânt locaş de cult şi pentru că stârneşte amintiri – ale noastre, cei de azi, dar şi ale părinţilor şi bunicilor noştri.
Nu trebuie uitată nici strădania tipografilor, deoarece imprimarea, în condiţii grafice deosebite, a fost executată la Tipografia eparhială „Candela cuvântului“.
Violeta Ionescu