Sub aspectul tradiţiei populare, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor dedicate Naşterii Domnului, fiind o sărbătoare a sfinţirii apelor şi a alungării forţelor răului.
Credinţele păgâne au funcţionat ca o bază pentru credinţa creştină care a umplut de sens, sau a corectat pe alocuri, ritualurile, obiceiurile şi întregul sistem mitologic existent în arealul de formare a poporului român.
Exista credinţa populară că Mântuitorul, atunci când a intrat în apa Iordanului, a călcat pe piatra ce conţinea „zapisul de greşeală“ a lui Adam1, de aceea se obişnuia să se tragă focuri de armă atunci când preoţii ieşeau din biserică pentru a face sfinţirea agheasmei celei mari. Piatra aceasta s‑a sfărâmat cu zgomot mare şi zapisul robirii neamului omenesc a fost anulat prin venirea lui Hristos.
O altă credinţă populară spune că: „Diavolii, când s‑a botezat Domnul Hristos, au venit câtă frunză şi iarbă, trăsnind şi pocnind pe apa Iordanului, că se auzea cine ştie de unde huitul, să nu lese să se boteze Dumnezeu. Dar Dumnezeu a poruncit la preoţi să citească şi să sfinţească apa, şi când au început oamenii a împuşca şi‑a striga Chiraleisa, gheaţa s‑a rupt sub diavoli şi cu toţii au căzut în apă şi s-au înecat; de aceea amu nu sunt aşa de mulţi, s‑a curăţit lumea de dânşii. Pe cei cari au mai rămas îi omoară Sf. Ilie cu tunul, dar ei la om nu au ce căta!“2
„Gerul Bobotezei“ şi crucea de gheaţă
De obicei, în această perioadă în ţara noastră este foarte frig, de unde şi expresia „gerul Bobotezei“. Vom vedea că gerul este un semn de bun augur pentru anul abia început. Acum este şi punctul culminant al iernii. Se credea că de acum înainte puterea iernii începea să scadă.
Pe lângă vasele cu apă şi apele ce se sfinţeu exista şi obiceiul sfinţirii unei cruci de gheaţă. Această cruce se tăia din gheaţa de deasupra apelor.
Dacă crucea de gheaţă se topea, cât de puţin, în acestă zi, însemna că urmează un an îmbelşugat. Dacă nu va curge, anul va fi sărac.
Chiraleisa
Ectenia rostită de preot la casa gospodarului urmată de răspunsul dascălului Κύριε, ἐλέησον ‑ „Doamne, miluieşte!“ în limba greacă, a dat naştere unui obicei românesc. Preotul este precedat de copiii îmbrăcaţi în cămăşuţe albe şi purtând clopoţei, care strigă Kira Leisa, imitând ritualul sfinţirii caselor.
Botezul Cailor
Botezul Cailor are loc după slujba de sfinţire a apei şi este o manifestare etnofolclorică tradiţională. Acest obicei era răspândit în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
Gospodarii îşi împodobeau caii şi veneau cu ei la biserică sau la locul de sfinţire a apei. Se spune că cei ce‑şi botează caii vor avea un an bun, cu recolte mănoase şi – de obicei – acest ritual este urmat de o întrecere de cai.
Busuiocul
În tradiţia populară este absolut necesar la ritualul de sfinţire a apei, identificându‑se aroma pe care o lasă apei cu sfinţenia primită prin slujba de sfinţire. Era folosit la scară largă, cu rol apotropaic, şi în alte împrejurări din viaţa omului.
Fetele tinere cereau preotului o crenguţă din busuiocul pe care îl folosea şi îl puneu sub pernă cu dorinţa de a visa pe cel care urma să le fie mire. De altfel după această perioadă se începe peţitul fetelor.
Sfintirea apelor şi izgonirea duhurilor rele
„La Bobotează, când moaie preotul crucea în apă, toţi dracii ies din ape şi rătăcesc pe câmp până ce trece sfinţirea apelor“3.
Nimeni nu‑i vede, în afară de lupi, care se iau după ei şi unde‑i prind acolo îi sfâşie. Din această cauză, există şi superstiţia conform căreia nu ai voie să laşi rufe pe sârmă deoarece, dracii, în fuga lor, se pot ascunde printre ele. Totodată după Bobotează nu se spală cămăşile două săptămâni deoarece apele sunt încă sfinţite.
În această zi, de Bobotează, preoţii sfinţesc toate apele din care oamenii vor lua, mai apoi, pentru a stropi gospodăriile, casele şi animalele, păstrând restul apei în sticle, pentru leac, pentru protejarea de duhuri necurate şi pentru a lua din ea, cu binecuvantarea duhovnicului, atunci când este rânduit.
În satele şi oraşele traversate de râuri există obiceiul ca preoţii să arunce crucea în apa îngheţată, iar tinerii curajoşi au datoria de a o scoate la mal. Este consemnat faptul că săreau în apă cei neputiincioşi, cu probleme motrice. Aceştia primeau tămăduire prin actul lor de credinţă şi curaj şi erau răsplătiţi finaciar de către Vodă.
Se spune, conform tradiţiei şi credinţei, că cel care va face asta va avea parte numai de bine şi va fi ferit de toate bolile.
Meteorologie populară
Dacă pământul va fi acoperit de promoroacă în această zi, anul va fi unul bogat.
„Până la Bobotează căldura‑i pe văi şi frigul pe dealuri, iar de la Bobotează frigul se coboară la văi şi căldura se urcă la dealuri“4.
În ziua de Bobotează bătrânii spun că dacă vremea e frumoasă, atunci anul va fi bogat în pâine şi peşte.
Dacă la Bobotează vremea a fost rece, atunci după ieşirea cu „Iordanul“ se va înmuia, iar dacă vremea a fost caldă, atunci se va înăspri.
„Dacă plouă la Bobotează – va fi iarna lungă, iar dacă e vreme frumoasă ‑ va fi o vară frumoasă; dacă însă va picura streaşina, atunci să grijeşti ogrinjii, că iarna va fi lungă încă şi grea. Dacă e frig şi cerul e limpede, va fi primăvară timpurie şi frumoasă. Dacă va ploua, primăvara va fi târzie şi slabă. Dacă sunt sloi la streşini, primăvara va fi timpurie“5.
În ziua de Bobotează se stropesc cu aghiasmă seminţele ce vor fi folosite în culturile agricole arătând că puterea sfinţitoare a acestei mari sărbători are efect tot anul şi influenţează în mod direct buna rânduială a vieţii românului.
Pr. Daniel Popa