Acţiuni filantropice la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei

Sfinţii lui Dumnezeu sunt cei care fac să sporescă duhul unităţii slujitoare a lui Hristos şi a semenilor noştri şi ne întăresc acolo unde, în slăbiciuni, ne prăbuşim sub povara neputinţelor, ei fiind cei care, prin mijlocirile lor rugătoare, ne ajută să trecem peste grelele încercări din viaţa noastră şi să cerem ajutorul lui Dumnezeu sau sprijinul semenilor nostri.

Pelerini la moaştele Sfântului Efrem cel Nou

Sf. Andrei, ocrotitorul Eparhiei noastre, ne-a bucurat şi anul acesta prin prezenţa sa slujitoare în cadrul manifestărilor dedicate păstoririi lui cereşti pe aceste meleaguri, de către creştinii de la Dunăre, şi prin chemarea pe care a adresat-o şi Sfântului Efrem cel Nou de a veni la noi ca să-l cinstim după cuviinţă, dar mai cu seamă pentru că ne-a ajutat în lucrarea de apostolat şi de mărturisitori ai credinţei adevărate.

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, în cadrul sărbătorilor dedicate cinstirii celor doi sfinţi, Sf. Ap. Andrei şi Sf. Efrem cel Nou, în Protoieria Galaţi au fost desfăşurate o seamă de programe social filantopice, după cum urmează:

„Mai fericit este a da decât a lua!” – alimente de primă necesitate, la domiciliul a 800 de familii nevoiaşe, valoarea ajutoarelor oferite fiind de apox. 2.600 lei;

„Bucuraţi-vă sfinţilor toţi!”1 noiembrie a.c., prilejuit de sărbătorirea ocrotitorilor spirituali ai Centrului de asistenţă medicală „Sf. Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian” unde 150 persoane de la mai multe parohii din municipiul Galaţi şi din oraşul Tecuci au donat sânge pentru victimele tragediei din Clubul ,,Colectiv”;

„Sfinţii – ajutători în încercări şi necazuri”9 noiembrie a.c., deplasare cu sf. moaşte ale Sf. Ier. Nectarie şi Sf. Ap. Andrei la Spitalul de Urgenţă „Sf. Andrei” unde bolnavii de la mai multe secţii ale spitalului s-au închinat sfinţilor ajutători şi tămăduitori, după ce în prealabil s-a oficiat slujba Sf. Maslu;

„Ajută-ţi aproapele!” – 26 noiembrie a.c., vizite la penitenciare, centre de copii şi azilurile de bătrâni, de către preoţii şi credincioşii din parohii, fiind ajutaţi un număr de aprox. 550 persoane, valoarea ajutoarelor fiind de 3.000 lei;

„Speranţe pentru vârsta a III – a”26 noiembrie a.c., program social-filantropic desfăşurat în cadrul Centrului multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a” de la parohia „Pogorârea Sf. Duh” din Galaţi;

„În căutarea celor trişti şi singuri” – 28 noiembrie a.c. – oferirea mesei de prâz, la spitalul TBC din Galaţi şi a 50 de pijamale şi 50 de halate, ce vor fi folosite de spital pentru pacienţii nevoiaşi ce vor fi internaţi, valoarea ajutorului fiind de 5.700 lei;

„Asistenţă pentru pelerini” 27-30 noiembrie a.c. – program ce a constat în oferirea de sandvişuri şi ceai, de către parohiile din mun. Galaţi, pelerinilor prezenţi la sărbătoarea Sf. Andrei.

Urmare a centralizării datelor de la parohii privind implicarea pe care a avut-o, la nivelul Protoierie Galaţi, în cadrul programelor social-filantropice, au fost sprijiniţi: 370 de copii, 1.946 adulţi şi 1350 de familii, valoarea ajutoarelor acordate fiind de 18.800 lei.

Pe acestă cale, adresăm muţumirile noastre tuturor celor care s-au implicat în acest efort comun de a ajuta persoanele nevoiaşe din fiecare parohie, de a sprijini asistaţii din cadrul unor centre sau instituţii sociale şi de a răspunde cu seriozitate şi promtitudine la solicitările Centrului eparhial, în vederea bunei desfăşurări a programelor social-filantropice, arătând asfel că împlinim cu toţii chemarea Evangheliei Mântuitorului Hristos.

Pr. Cătălin Sava