Încheierea anului calendaristic 2014 a însemnat şi capătul călătoriei pământeşti a unui distins slujitor şi mărturisitor al Bisericii de la Dunărea de Jos; odată cu gerul şi ninsoarea care s-au coborât peste acest colţ de ţară, în dimineaţa zilei de 29 decembrie 2014 s-a coborât şi îngerul Domnului pentru a înălţa sufletul părintelui Ionel Ostache către zările neţărmurite ale Împărăţiei lui Dumnezeu.
După ce a slujit în zilele de Crăciun şi în Duminica ce a urmat marelui Praznic, slăvind Naşterea Domnului prin imnele Bisericii, părintele Ionel – parcă atras de armonia cetelor îngereşti, care s-au coborât iarăşi pe pământ să ne reamintească de ,,slava lui Dumnezeu”, de ,,pacea şi de bunăvoirea dintre oameni” – s-a mutat, spre a fi prezent la începutul anului mântuirii 2015, la Altarul Ceresc pentru a sluji, acolo, veşnic împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, ocrotitorul său şi cu toţi sfinţii.
Părintele Ionel s-a născut la 22 mai 1957 în familia bunilor creştini Constantin şi Ileana Ostache, din satul Ocheni, comuna Huruieşti, judeţul Bacău. Bunicul său Ion şi dascălul satului au avut un rol important în călăuzirea părintelui Ionel pe calea Bisericii, încă din primii ani ai vieţii sale. Odată cu vârsta, în sufletul său s-a aprins ca un foc mistuitor dragostea faţă de Mântuitorul Hristos. Această dragoste arzătoare i-a devenit imbold puternic de a-L sluji şi de a-L urma pe Hristos, pe calea vieţii sale.
După ce, între anii 1965-1972 a făcut şcoala primară şi gimnazială în comuna Huruieşti, între anii 1972-1973 a urmat cursurile Liceului de cultură generală din Adjud, judeţul Vrancea. În anul 1973 se număra printre cei admişi la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, pe care l-a absolvit în anul 1978. Între anii 1978-1983 a urmat cursurile Institutului Teologic de grad Universitar din Bucureşti. Sub îndrumarea ştiinţifică a regretatului părinte profesor Petre David, părintele Ionel a început, în anul 1984, cursurile doctorale, pe care le-a abandonat după trei ani, pentru a se dedica în totalitate activităţii pastoral-misionare şi obligaţiilor familiale. Stăpânit de o permanentă preocupare pentru studiu, avea să reînceapă, după aproape 20 de ani, cursurile doctorale. Astfel, în anul 2006, devine doctorand la două centre universitare. La Facultatea de Mecanică a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, a început elaborarea tezei „Ingineria industrială în acustica bisericilor”, iar la Facultatea de Teologie ,,Sfântul Andrei Şaguna” a Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu, a început elaborarea tezei: „Muzică bisericească şi ritual”.
În anul 1980 s-a căsătorit cu tânăra profesoară de matematică Victoria Abaza, nepoata renumitului arhimandrit Nicodim Sachelarie, autorul „Pravilei bisericeşti” şi al altor opere de mare valoare teologică şi duhovnicească. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Antim al Tomisului şi Dunării de Jos l-a hirotonit în anul 1981 (la 1 martie întru diacon), la 15 martie întru preot pe seama bisericii cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Traian, comuna Braniştea, judeţul Galaţi.
Datorită calităţilor sale oratorice, a credinţei şi a dragostei sale faţă de Biserică, în anul 1985, părintele Ionel Ostache a fost desemnat de către Arhiepiscopul Antim drept misionar protopopesc, având spre coordonare activitatea misionar-pastorală a 10 parohii din Protoieria Galaţi. În anul 1988 a fost transferat şi numit preot paroh al bisericii ,,Sfânta Treime” (Fileşti) din Galaţi, unde a desfăşurat o rodnică activitate pastoral-misionară, liturgică, culturală şi administrativă, până în anul 2007, când a fost transferat ca preot slujitor la parohia ,,Sfântul Ioan Botezătorul” din Galaţi, continuându-şi aceeaşi bogată activitate până în ziua plecării sale la cele veşnice.
Preocuparea permanentă pentru studiu, calităţile sale de pedagog şi bun duhovnic au stat la baza deciziei ÎPS Arhiepiscop dr. Casian al Dunării de Jos de a-l chema, în anul 1997, pe părintele Ionel Ostache în cercul universitar al Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie a Universităţii ,,Dunărea de Jos” din Galaţi. Aici, în cadrul Departamentului de Teologie şi-a îndeplinit cu deplină responsabilitate misiunea de duhovnic, asistent şi lector la catedrele de Teologie Morală, Muzică bisericească, Practică Liturgică, Istoria Religiilor, Sociologia Religiei şi Ecleziologie; aceleaşi calităţi ale părintelui Ionel l-au determinat pe ÎPS Arhiepiscop Casian să-l desemneze şi îndrumător al doamnelor din cadrul Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe din România, filiala Galaţi.
Părintele Ionel Ostache a participat la numeroase dezbateri cultural-ştiinţifice, simpozioane naţionale şi internaţionale, fiind autorul mai multor prelegeri, studii şi articole, unele dintre ele publicate în reviste şi volume de specialitate. Dintre acestea amintim aici doar câteva: Familia azi: probleme pastorale şi sociale, în vol. „Biserică. Misiune Slujire”, Editura „Episcopiei Dunării de Jos”, Galaţi, 2000; Pronia divină şi predestinaţia la protestanţi şi neprotestanţi, în vol. „Teologie şi istorie la Dunărea de Jos”, Galaţi, 2000; Smerenia – reazem al blândeţii, în vol. „Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos”, Editura „Episcopiei Dunării de Jos”, Galaţi, 2003; Aspectul moral al dragostei şi solidarităţii faţă de aproapele, în vol. „Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos”, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2005; Invidia, mânia, ura şi duşmănia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, în vol. „Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos”, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2007; Biblia de la 1688 – «monument» al limbii române, în vol. „Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos”, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2008; Teologia cântării în opera Sfântului Vasile cel Mare, în vol. „Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos”, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2009.
Stăpânit de dragostea neţărmurită faţă de Mântuitorul Hristos şi faţă de Biserică, s-a jertfit pentru credincioşi şi familie, ignorând de cele mai multe ori timpul, nevoile personale şi greutăţile ce-l înconjurau. A fost permanent alături de doamna preoteasă în greutăţile pe care le-au înfruntat împreună şi în bucuriile pe care le-au trăit în familie. S-a străduit să ofere o creştere bună şi o educaţie aleasă celor cinci copii pe care i-a dăruit Dumnezeu (trei fete şi doi băieţi). Fără să se impună prin cuvânt poruncitor a căutat, ca un bun pedagog, să-i înveţe, mai ales, prin exemplul personal. Şi-a îndeplinit pe deplin datoria faţă de familie, făcându-şi în acelaşi timp pravila de rugăciune asemenea monahilor. Sacrifica ore întregi din noapte, pentru rugăciune şi studiu. S-a dovedit a fi un model vrednic de urmat, nu numai pentru copiii săi, ci şi pentru fiii săi duhovniceşti, pentru credincioşi, pentru studenţi şi pentru mulţi preoţi mai tineri.
Bunătatea, dăruirea, credinţa, dragostea, sinceritatea, blândeţea, dreptatea, bunăvoinţa, smerenia, dinamismul, spontaneitatea, facerea de bine, spiritul de jertfă, buna dispoziţie, capacitatea de a-i încuraja şi a-i bine dispune pe ceilalţi sunt doar câteva dintre virtuţile care îl caracterizau pe părintele Ionel Ostache. Privirea lui blândă, vie şi profundă exprima căldură sufletească şi compasiune, insufla încredere şi speranţă în biruinţa binelui, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dăruirea şi bunăvoinţa lui de a veni în ajutorul celorlalţi tindeau spre cotele cerute de Evanghelie. Aşa se întâmpla adesea, când cei din jur îi atrăgeau atenţia spunându-i că măsura iubirii aproapelui cerută de Evanghelie este: „ca pe tine însuţi”. De cele mai multe ori însă părintele renunţa la ale sale, se neglija pe sine, pentru a se pune în slujba celorlalţi. De multe ori prelua de la morga pe săracii adormiţi, care trăiseră pe străzi, anonimi, abandonaţi de societate şi de autorităţile civile şi se îngrijea de înmormântarea şi pomenirea lor.
Orator de excepţie, părintele Ionel Ostache avea darul de a propovădui cu spontaneitate şi claritate mesajul Evangheliei. Cuvântul său viu, pornit din inima sa înflăcărată de credinţa puternică, pătrundea cu uşurinţă la inimile credincioşilor. Dincolo de cuvânt, întreaga sa viaţă a fost o predică neîntreruptă. O predică i-a fost şi clipa despărţirii sufletului său de trup. Prin felul în care a plecat, a transmis tuturor un ultim mesaj: „Privegheaţi şi vă rugaţi, căci niciodată nu cunoaştem clipa chemării noastre la cele veşnice!”.
Prin felul lui de a fi, prin tot ceea ce a făcut, prin zelul său misionar, prin modul în care s-a dăruit Bisericii, părintele Ionel Ostache s-a făcut iubit de mulţi. Dragostea faţă de părintele s-a putut observa în numărul mare de credincioşi, care au trecut pe la căpătâiul său în zilele în care a fost depus la biserica ,,Sfântul Ioan Botezătorul” din Galaţi. În ziua înmormântării, nu numai biserica, ci şi curtea şi strada s-au dovedit neîncăpătoare. Căldura dragostei faţă de părintele le-a dat putere credincioşilor care au venit să participe la slujba înmormântării şi să se roage pentru sufletul părintelui, să înfrunte gerul şi să rabde în zăpadă. Aşa cum a subliniat ÎPS Arhiepiscop Casian în necrologul rostit la sfârşitul slujbei, în prezenţa numeroasă a credincioşilor s-a putut evidenţia chipul preotului bun şi jertfitor al părintelui Ionel Ostache. Toţi cei prezenţi, preoţi, studenţi, credincioşi de toate vârstele, în frunte cu ÎPS Arhiepiscop Casian s-au rugat cu căldură şi cu dragoste, ca Bunul Dumnezeu să pomenească veşnic în Împărăţia Sa sufletul părintelui Ionel, să-l aşeze în ceata sfinţilor, în ,,sânurile lui Avraam” şi să-l numere cu drepţii!
Părintele Ionel Ostache va rămâne viu în memoria tuturor celor ce l-au cunoscut.
Odihneşte, Doamne, sufletul părintelui Ionel acolo unde străluceşte Lumina Feţei Tale! Părinte drag, nu înceta a te ruga şi pentru noi!
Pr. dr. Iulian Eni, Tesalonic – Grecia