„Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim!” răsună într-un glas cântarea credincioşilor ce trăiesc pentru o clipă intrarea în cer, momentul în care uşile Împărăţiei se deschid, spre a-L lăsa să intre pe Împăratul Luminii – Domnul Hristos. „Veniţi de luaţi lumină!” spune ca un îndemn, ca o chemare glasul preotului, cu o privire în a cărui strălucire se oglindea lumina Învierii lui Hristos ce cuprinde întreg cerul şi pământul. Reminiscenţe mereu reactualizate an de an la slujba Praznicului Învierii, minunea minunilor, sărbătoarea sărbătorilor.
Cântările din Liturghia Învierii se unesc într-un glas cu ale îngerilor din cer… şi lumina e adusă în casele credincioşilor, pentru a fi păstrată în continuare, material şi faptic, mai ales. Lumină sfântă, toată pacea, toată bucuria, ca o pregustare a veşniciei. Pot oare cântarea şi lumina din candelă să întărească în noi aşteptarea şi nădejdea acelei vieţi?! Oare ochii trupeşti pot să o proiecteze în suflet şi atenţia să fie îndreptată acolo şi după Praznicul Învierii?!
Să trăim Învierea, prin fapte! Să trăim puterea vieţii celei noi pe care am cunoscut-o împărtăşindu-ne cu Hristos: prin lumină, prin Sfintele Taine, prin învăţătura Sa concretizată în fapte.
Oare unde-L vom primi pe Hristos; câţi vom fi pregătiţi pentru cămara Domnului? Oare lumina va topi ceara, se va stinge?… Cât ne va răpi din timpul nostru, când vom deschide uşa pentru întâmpinarea lui Hristos? Întâlnirea! Aici este sublimul. Nimic nu poate înlocui întâlnirea personală cu Hristos. Suntem fii de Împărat, copii ai lui Dumnezeu, având uriaşa cinste şi binecuvântare de a ne împărtăşi cu Preacuratele Taine şi totuşi amânăm întâlnirea de la Cina cea de viaţă făcătoare, Sfânta Împărtăşanie.
Sfântul Pavel în Epistola către Timotei, spune cu veridicitate: „Vor veni în vremea de apoi timpuri grele, pentru că vor fi oameni iubitori de sine.” (II Timotei 3, 1-2) De unde să înţelegem cumva, că Dumnezeu e Cel ce-l caută pe om pentru pocăinţă – omul având datoria să primească invitaţia lui Hristos. Dumnezeu te caută şi când auzi cuvântul Evangheliei şi când pui mâna pe o carte duhovnicească şi când te duci la slujbă şi când te întâlneşti cu un om al lui Dumnezeu… Cine poate fi omul lui Dumnzeu în comunitatea parohială în care eşti aşezat, rânduit prin pronie dumnezeiască?… un copil, un tânăr, un adult, un bătrân… toţi!
În toate împrejurările, încercările, necazurile ne caută Dumnezeu, dar noi ignorăm invitaţia Sa de aici către veşnicie, pentru că suntem preocupaţi doar de noi înşine, de exteriorul nostru.
Cum poţi să-l convingi pe un om că la întâlnirea cu Sfintele Taine suntem chemaţi toţi fiii lui Dumnezeu?! Să dai propria ta mărturie! Şi poţi să o dai explicit sau poţi să o dai implicit, trăindu-ţi discret viaţa ta creştinească în care îl implici pe aproapele tău. Îi oferi omului prilejul, fără mândrie, prin tine, să vadă ceva ,,din frumuseţea” cămării împodobite a Mântuitorului.
Prof. de religie Oana Alexandra Capotă,
Şcoala Gimnazială nr. 9, structură a Şcolii Gimnaziale nr. 5, Galaţi