Tâlcuirea articolelor din Crez referitoare la Patimile şi Învierea Domnului*

În Anul omagial al Crezului Ortodox oferim cititorilor noştri o analiză teologică asupra articolelor din Crez referitoare la Fiul lui Dumnezeu şi la lucrarea Sa de mântuire a lumii:

Articolul 4
ŞI S-A RĂSTIGNIT PENTRU NOI ÎN ZILELE LUI PONŢIU PILAT
ŞI A PĂTIMIT ŞI S-A ÎNGROPAT

În urma păcatului strămoşesc, toţi oamenii erau supuşi pedepsei morţii (Romani 5, 12), ca unii care dispreţuiau mărirea lui Dumnezeu. În acelaşi timp, moartea era urmarea slăbiciunii şi a tulburării, intrate în firea noastră prin păcat, datorită faptului că firea noastră trăia potrivnic Legii lui Dumnezeu, care a fost aşezată în toate şi pe care toate trebuie să păzească.

Rastignirea

Crucea a fost altarul pe care s-a adus jertfa adevărată pentru oamenii din toate timpurile. Iisus a fost şi jertfa adevărată, şi Preotul care a adus-o, câştigând de fapt mântuirea noastră. Sfântul Chiril al Ierusalimului zice: „Mântuitorul a suferit toate aceste patimi ca să împace prin sângele crucii pe cele din cer şi pe cele de pe pământ (Coloseni 1, 20). Din pricina păcatelor eram duşmanii lui Dumnezeu şi Dumnezeu hotărâse ca păcătosul să moară. Trebuia să se întâmple una din două: sau ca Dumnezeu, ca Unul ce-Şi îndeplineşte spusele, să-i omoare pe toţi, sau să anuleze hotărârea, ca Unul ce este iubitor de oameni. Totuşi priveşte la înţelepciunea lui Dumnezeu! A menţinut ca adevărată şi hotărârea, şi Şi-a arătat cu putere şi iubirea de oameni. În trupul răstignit pe lemnul crucii Hristos a luat păcatele, pentru ca prin moartea Lui noi să murim pentru păcate şi să trăim pentru dreptate (I Petru 2, 24). Nu era om de rând Cel ce a murit pentru noi. Nu era o oaie necuvântătoare. Nu era înger numai, ci Dumnezeu întrupat. Nu era atât de mare nelegiuirea păcătoşilor, pe cât de mare era dreptatea Celui care a murit pentru noi“.

La Domnul nostru Iisus Hristos nu ne putem gândi fără să-L vedem răstignit pe cruce. Iar la Cruce ne gândim tocmai pentru că ne gândim la Hristos, Care S-a răstignit pe ea, deci nu ne putem gândi la ea decât văzând cu ochii sufletului pe Hristos pe ea. Hristos şi Crucea Sa sunt nedespărţiţi. Crucea a devenit „semnul Fiului Omului“. Ea se va arăta pe cer împreună cu El (Matei 24, 30), când va veni să judece lumea, ca să ruşineze pe cei ce nu s-au căit şi nu au primit iubirea Lui cât au vieţuit în lume. Apoi Crucea este altarul pe care s-a adus cea mai înaltă jertfă şi orice altar trebuie cinstit (Ieşire 29, 37).

Cinstim Sfânta Cruce, pentru că ea este semnul iubirii celei mari pe care Dumnezeu ne-a arătat-o nouă, păcătoşilor. Căci din iubire faţă de noi, Domnul a luat asupra Sa păcatele noastre şi le-a nimicit pe altarul crucii. Crucea ne aduce aminte de răutatea cu care noi ne-am purtat faţă de Dumnezeu şi ne îndeamnă la smerenie; dar, totodată, ea ne aminteşte de iubirea şi jertfa pentru noi a Fiului lui Dumnezeu întrupat, ceea ce ne îndeamnă la cinstirea ei. Pentru credincioşi, Crucea este semnul biruinţei binelui asupra răului, al luminii asupra întunericului, al vieţii asupra morţii. În Sfânta Scriptură citim: „Crucea pentru cei ce pier este nebunie (adică nu-i pricep înţelesul), iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu“ (I Corinteni 1, 18). Despre cei ce s-au abătut de la credinţa în Sfânta Cruce, Apostolul Pavel spune că „sfârşitul acestora este pieirea“ (Filipeni 3, 19).

Cuvintele „şi a pătimit“ arată încă o dată că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om cu adevărat şi a suferit într-adevăr pe cruce ca un om, până la moarte. Dar a pătimit numai cu trupul, nu şi cu Dumnezeirea, căci Dumnezeirea nu poate pătimi. Sfântul Ioan Damaschin zice: „Spunem că Dumnezeu a suferit în trup, dar în nici un caz că Dumnezeirea a suferit prin trup“. Prin cuvintele „S-a îngropat“ se arată mai întâi că Iisus a murit cu adevărat. „Încă păcătoşi fiind noi, Hristos pentru noi a murit“ (Romani 5, 8). Trupul Lui a fost părăsit de suflet şi a fost aşezat ca orice trup mort în mormânt. În al doilea rând, prin aceste cuvinte se garantează adevărul Învierii Lui din morţi. Căci dacă Hristos ar fi fost luat de pe Cruce de ucenici şi ascuns undeva, nu s-ar mai fi putut aduce mormântul gol ca o dovadă pentru Învierea lui Iisus Hristos. Dar mormântul Lui a fost public. Ba chiar a fost păzit de slujitorii iudeilor, care se temeau să nu-L fure pe Iisus ucenicii şi apoi să spună că a înviat (Matei 27, 64). Deci golirea minunată a mormântului e o dovadă a Învierii.

După cum prin păcatul lui Adam suntem, ca urmaşi ai lui, în păcat şi în osândă, tot aşa, prin Patimile şi moartea Domnului ne mântuim de păcat, de osândă şi de moarte, căci ne facem părtaşi ai Jertfei de pe Cruce, dacă ne facem urmaşi ai lui Hristos. Iar urmaşi ai lui Hristos ne facem dacă suntem botezaţi în Biserica Lui, care este Trupul Său tainic; dacă suntem mădulare vii ale acestei Biserici şi rămânem prin ea uniţi cu Hristos; dacă primim cu vrednicie harul răscumpărării în Sfintele Taine, păstrând toată viaţa credinţa vie şi urmând întru totul învăţătura Bisericii lui Hristos.

Articolul 5
ŞI A ÎNVIAT A TREIA ZI, DUPĂ SCRIPTURI

Faptul că Hristos a înviat are cea mai mare însemnătate pentru noi. Învierea Domnului ne arată că am fost cu desăvârşire mântuiţi. În primul rând, ea ne dă asigurarea că tot ce a spus Iisus Hristos e adevărat, deci şi aceea că El este Fiul lui Dumnezeu şi că moartea Lui a avut drept scop eliberarea noastră din robia păcatului şi împăcarea noastră cu Dumnezeu. În al doilea rând, Învierea lui Hristos ne asigură că moartea ce domnea peste firea noastră a fost învinsă, că trupurile noastre nu vor rămâne veşnic prefăcute în ţărână, ci vor învia.

Invierea+Inaltarea1

Precum Hristos a înviat, aşa vor învia şi trupurile noastre. Învierea nu e numai o revenire a trupului la viaţa dinainte de moarte, ci înseamnă şi o prefacere totală a trupului. Ea e o treaptă nouă şi cea din urmă pe drumul mântuirii noastre, urcat de Hristos. Lucrarea de mântuire a lui Hristos nu s-a încheiat cu moartea Sa pe Cruce; ea a constat şi într-o desăvârşire a firii noastre, slăbite de păcat, iar desăvârşirea aceasta a realizat-o Iisus Hristos întâi în firea Sa, până la capăt, ca apoi, prin împărtăşire din ea, să se desăvârşească şi firea noastră. Astfel, trupul nostru care va învia nu va mai fi ca trupul nostru de acum, ci desăvârşit, după asemănarea lui Hristos cel Înviat.

Învierea lui Hristos ne arată că am fost cu desăvârşire mântuiţi. Căci, în primul rând, ea ne dă asigurarea că tot ce a spus Iisus Hristos e adevărat, deci şi aceea că El este Fiul lui Dumnezeu şi că moartea Lui a avut drept scop eliberarea noastră din robia păcatului şi împăcarea noastră cu Dumnezeu. În al doilea rând, Învierea lui Hristos ne asigură că moartea ce domnea peste firea noastră a fost învinsă, că trupurile noastre nu vor rămâne veşnic prefăcute în ţărână, ci vor învia. Căci trupul lui Hristos e pârga firii noastre şi precum El a înviat, aşa vor învia şi trupurile noastre. Astfel, Învierea lui Hristos e temelia credinţei noastre. Dacă n-ar fi înviat El, tot ce a spus El n-ar fi căpătat adeverire şi nici noi n-am avea siguranţa că înviem. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: „Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre. Şi atunci şi cei ce au adormit întru Hristos au pierit… Iar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Căci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un Om şi învierea morţilor. Că precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia“ (I Corinteni 15, 17-18, 20-22).

Învierea nu e numai o revenire a trupului la viaţa de dinainte de moarte, ci înseamnă şi o prefacere totală a trupului. Ea e o treaptă nouă şi cea din urmă pe drumul mântuirii noastre, urcat de Hristos. Lucrarea de mântuire a lui Hristos nu s-a încheiat cu moartea Sa pe Cruce, ci e desăvârşită prin Înviere. Dacă lucrarea Lui de mântuire ar fi constat numai în răscumpărarea vieţii noastre cu viaţa Lui, ea s-ar fi isprăvit cu moartea Lui. Şi atunci viaţa Lui şi a noastră, după înviere, nu s-ar fi deosebit prea mult de cea dinainte de moartea lui Hristos pe Cruce. Dar lucrarea de mântuire a constat şi într-o desăvârşire a firii noastre, slăbită de păcat, iar desăvârşirea aceasta a realizat-o Iisus Hristos întâi în firea Sa, până la capăt, ca apoi, prin împărtăşire din ea, să se desăvârşească şi firea noastră. Şi capătul acesta al desăvârşirii firii noastre în Sine l-a ajuns Iisus Hristos prin Învierea Lui. Astfel, trupul nostru care va învia nu va mai fi ca trupul nostru de acum, ci desăvârşit, după asemănarea lui Hristos cel înviat.

Cuvintele a treia zi, după Scripturi sunt luate din Epistola I către corinteni (15, 3, 4) unde Apostolul Pavel scrie: „Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, cum că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; şi cum că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi“. Ele înseamnă că Hristos a murit şi a înviat întocmai cum s-a prevestit despre El în Vechiul Testament, adică toate acestea s-au întâmplat „potrivit Scripturilor“. În capitolul 53 din cartea prorocului Isaia e scris: „Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui. Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus la moarte“ (vers. 8), iar în cartea Psalmilor se spune: „Că nu vei lăsa sufletul Meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea“ (Psalmul 15, 10).

Învierea de a treia zi a fost închipuită de petrecerea, timp de trei zile şi trei nopţi, a lui Iona în pântecele chitului, precum Însuşi Domnul a spus: „Neam viclean şi desfrânat cere semn, şi semn nu i se va da lui, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului, trei zile şi trei nopţi“ (Matei 12, 39, 40).

Articolul 6
ŞI S-A ÎNĂLŢAT LA CERURI ŞI ŞADE DE-A DREAPTA TATĂLUI

După ce Fiul lui Dumnezeu S-a smerit „coborându-Se din cer“, adică făcându-Se om, după înviere S-a umplut de slavă dumnezeiască şi după firea Sa omenească, înălţându-Se cu trupul la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, adică la locul cel mai de cinste. De aici se desprind două lucruri: a) că Dumnezeu, Iisus Hristos a fost totdeauna în sânul Tatălui şi în tot locul; b) după Înălţare, Iisus este cu trupul numai în cer, nu şi pe pământ, dar în chip tainic Se află şi în dumnezeiasca Euharistie, din clipa în care pâinea se preface în Trupul Său, iar vinul în Sângele Său.

Invierea+Inaltarea2

Acest articol ne arată şi mai mult marea cinste cu care a îmbrăcat Dumnezeu pe oameni. Fiul lui Dumnezeu n-a lepădat după Înviere firea noastră, ci S-a suit cu ea la cer, stând ca un om pe tronul dumnezeiesc, cârmuind lumea şi ajutându-ne să ne facem şi noi după chipul Său. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut ca unul dintre noi, dar acest Unul dintre noi S-a înălţat la cinstea dumnezeiască şi cârmuieşte lumea.

Şederea lui Hristos de-a dreapta Tatălui înseamnă că El are aceeaşi putere şi mărire ca şi Tatăl şi Sfântul Duh şi că împreună stăpânesc toată lumea văzută şi nevăzută.

Înălţarea Domnului la cer s-a făcut cu trupul, căci cu dumnezeirea este pretutindeni de faţă, totdeauna în cer şi pe pământ. Trupul cu care S-a înălţat este acelaşi trup cu care S-a zămislit şi S-a născut din Preacurata Fecioară, cu care a petrecut pe pământ, cu care a pătimit, a murit şi a înviat. Numai că, după Înviere, trupul este proslăvit şi nestricăcios.
Despre Înălţarea Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie în omiliile sale: „«Şi acestea zicând, privind ei, S-a înălţat». Putea să Se înalţe pe nevăzute. Dar, după cum a avut martori ai Învierii ochii ucenicilor, tot aşa îi face, tot pe ucenici, văzători şi ai Înălţării… Două lucruri s-au săvârşit. Căci după cum s-a spăimântat pământul când a văzut pe Mântuitorul îmbrăcat cu trup – după cum noi avem obiceiul să întrebăm când vedem o persoană străină: Cine-i acesta?, căci nimeni nu întreabă pe cineva pe care-l cunoaşte – tot aşa şi pământul, când a văzut pe Mântuitorul că are putere dumnezeiască şi că porunceşte vânturilor şi mării, a întrebat: «Cine este Acesta că şi marea şi vânturile ascultă de El?» (Matei 8, 27). Deci, după cum pământul s-a spăimântat şi a strigat: Cine este Acesta?, tot aşa şi cerul s-a spăimântat când a văzut Dumnezeirea în trup, şi a zis: «Cine este Acesta, Împăratul slavei?» (Psalmul 23, 8). Şi iată lucru minunat! Mântuitorul a venit, şi venind a adus Sfântul Duh, iar înălţându-Se a adus Trup sfânt, ca să dea lumii garanţie de mântuire puterea Duhului Sfânt.

Iarăşi, să spună creştinul că Sfântul Trup este însăşi lumii arvună de mântuire. Iar când spun aceasta, vorbesc şi de tine şi de orice creştin… Sus Trupul Lui, jos, la noi, Duhul Lui… S-a făcut un singur neam, din Dumnezeu şi oameni. După cum pe oamenii neînrudiţi între ei îi uneşte o legătură de căsătorie, şi când se căsătoreşte o fată cu un băiat, cele două neamuri ajung un neam şi dau naştere la nepoţi şi la unchi, tot aşa când Hristos a luat trup, prin acest trup, toată Biserica a ajuns rudă a lui Hristos: Pavel rudă cu Hristos, Petru rudă cu Hristos, orice credincios, noi toţi, orice drept-credincios…

Avem dar garanţia neamului sus, adică trupul pe care l-a luat de la noi, iar jos, Sfântul Duh cu noi… Şi pentru ce te minunezi că Duhul este şi cu noi, şi sus, iar Trupul lui Hristos şi sus, şi cu noi? A avut cerul Sfântul Trup, a primit şi pământul Sfântul Duh. A venit şi Hristos şi a adus Sfântul Duh, S-a înălţat Hristos şi a dus sus trupul nostru. Şi ai putea să vezi chipul lui Adam cel îngropat în pământ, nu stând cu îngerii, ci şezând împreună cu Dumnezeu mai presus de îngeri, ca să ne aşeze şi pe noi împreună cu el… Avem dar arvuna noastră în ceruri; am fost înălţaţi împreună cu Hristos. Vom fi iarăşi răpiţi în nori, de vom fi vrednici să-L întâmpinăm, când va veni pe nori. Cel vinovat nu întâmpină pe Judecător, ci este înfăţişat Judecătorului; nu-L întâmpină pentru că nu are îndrăznire.

Dar noi, care ne-am arătat nevrednici de pământ, am fost urcaţi astăzi în ceruri. Noi care nu eram vrednici nici de împărăţia cea de jos, am fost urcaţi la Împărăţia cea de sus, am trecut dincolo de ceruri şi am luat tronul cel împărătesc. Iar firea omenească, din pricina căreia heruvimii păzeau raiul, stă astăzi peste heruvimi“.

Comments are closed.