Simpozion – Un sfânt promotor al medicinei: Sfântul Vasile cel Mare

12Luni, 9 noiembrie 2009, în ziua prăznuirii Sfântului Nectarie Taumaturgul, la Centrul de asistenţă medicală „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian” din cadrul Aşezământului social-filantropic „Sf. Vasile cel Mare” – Galaţi, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi în prezenţa cadrelor medicale, a maicilor de la mănăstirea aşezământului, a tinerilor studenţi, a cadrelor didactice, a părinţilor şi, cu deosebire, a Înaltpreasfinţiei Sale, s-a desfăşurat simpozionul ştiinţific: „Sfântul Vasile cel Mare, un sfânt promotor al medicinei”.

Evenimentul a debutat cu un moment deosebit, în capela Aşezământului social-filantropic „Sf. Vasile cel Mare”, în prezenţa duhovnicească a Sfântului Nectarie Taumaturgul, a fost venerată sfânta sa icoană şi părticica din cinstitele sale moaşte, rostindu-se, în acelaşi timp, cu evlavie, în sobor, Acatistul sfântului părinte, spre bucuria comuniunii şi mângâierii celor prezenţi.

S-au susţinut apoi, bogate aprofundări de ordin teologic şi medical, prin frumoase referate, dintre care remarcăm: „Repere duhovniceşti din viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare”- Ramona Necel, elevă la Liceul „Emil Racoviţă” – Galaţi; „Medicul şi preotul – împreună lucrători pentru sănătatea omului” – pr. Ionuţ Manolescu, capelan la Spitalul de Urgenţă „Sf. Nicolae” – Brăila; „Model de credinţă prin activitatea medicală” – dr. Costinela Georgescu, director al Direcţiei de Sănătate Publică – Galaţi şi preşedinte executiv al Asociaţiei Medicilor Creştini Ortodocşi „Sf. Chir şi Ioan” – Galaţi; „Pledoaria Sfântului Vasile cel Mare pentru medicină” -monahia Nectaria Murariu.

Menite să întreţină o prezenţă vie, concretă, în viaţa semenului suferind de lângă noi, în noi înşine, cuvântările, asemenea unor doctori însufleţiţi, privind omul în totalitatea sa, trup şi suflet, ne-au arătat calea spre înălţime, prin abordarea, în amănunt, a slujirilor folositoare naturale, sănătatea sufletească – izvor de apă vie, spre sănătate trupească.

S-a accentuat, în spiritul teologiei Sfântului Vasile cel Mare, cu sensibilitate, calitatea de dar, a vieţii, a sănătăţii trupeşti şi sufleteşti, asemenea unei lumini, în noi, cu care venim în această lume şi necesitatea unei relaţii minimale, fireşti, armonioase şi responsabile, între pacient şi medicul său.

13În orice etapă, în taina bolii, omul rămâne persoană, împreună-suferindă, vulnerabilă, având nevoie de înţelegere, de pace şi speranţă. El trebuie să înţeleagă, în credinţa restauratoare, asumată în chip ortodox, cum apare suferinţa, boala, rolul şi rostul lor ontologic, cu implicaţiile lor purificatoare, profunde, chiar cu (în) paradoxul acutizării.

Dumnezeu a făcut trupul, nu boala, sufletul, nu păcatul, iar singurul lucru de care trebuie să ne temem, în viaţa de aici, este păcatul. Această lipsă a binelui – păcatul – ne desparte nu doar de Dumnezeu, dar şi slăbeşte puterea sufletului şi izgoneşte harul lui Hristos din noi.

Om al durerilor şi Cunoscător al suferinţei (Is. 53, 3), Hristos-Domnul, împreună-pătimitor în noi, împreună-luptător, mângâie suferinţele trupeşti şi sufleteşti dând o şansă îngăduită de Dumnezeu, spre eliberarea din păcat şi boală, spre viaţă nouă.

Purtând război bolii, iar nu bolnavului, având în mâini miros de bunămireasmă, medicul este un iubitor al omului, un filantrop. Grija faţă de om, afirmarea demnităţii sale personale, în orice circumstanţă, sunt crezul său suprem.

Studiind medicina, la fel de atent pe cât teologia, Dumnezeu a dat în persoana Marelui Vasile un trup foarte bolnav. Opera Sfântului Părinte face dovada unor profunde cunoştinţe de anatomie.

Vede în prezenţa multor plante, cu profunde calităţi curative, magistral, o lucrare a Creatorului Însuşi, nicidecum rodul întâmplării oarbe, ci purtarea Sa
de grijă, cu deosebire.

14Frumoasă iniţiativă a Aşezământului „Sf. Vasile cel Mare”, manifestarea a căpătat, treptat, o semnificaţie importantă, arătând dimensiunile profunde ale stării de sănătate şi de boală, niciodată deplină, dacă e doar sufletească sau trupească: „…tratăm grava şi complicata stare a sănătăţii sau după simptomele trupeşti, sau sufleteşti, fiecare nedesăvârşite. Când apelăm la medici doar pentru a calma, stopa, ameliora durerile trupului parcurgem jumătate din drum; când ne aflăm în izolare de ispitele lumii şi ignorăm durerile trupului. Tratând doar leziunile sufletului, facem doar jumătate de drum …deci trebuie să ne rânduim a lupta potrivit unor exemple care trebuie reperate din istoria vieţii şi Bisericii, din experienţele unor persoane lovite de boli, care au luptat împotriva bolii, au biruit şi au creat un spirit de slujire a sănătăţii omului în integralitatea sa”, sublinia Înaltpreasfinţia Sa.

Se impune, aşadar, să receptăm aspectele pozitive din viaţa comunităţii, din care avem de învăţat. Un cuvânt viu, lucrător, o chemare necontractuală, liberă şi responsabilă; o teologie a asistenţei sociale cu implicare practică, concretă, unitară şi integrativă. Să arătăm micile modele, izbânzi, lupte şi experienţe, o luminiţă în întuneric, o împărtăşire în comunitate, spre comuniune şi comunicare. Persoane care cresc în forţa binelui, persoane lângă noi în boală, persoane-medicament, smulse din forţa indiferenţei, ancorate, prin trăire, într-o capacitate de prezenţă, completă şi concretă.

Parte activă în lucrarea vindecării, prin credinţa sa, bolnavul devine o jumătate de medic. Boala sa, cu efortul medicului şi ajutorul lui Dumnezeu, devine o şansă de a deveni sănătos, iar nu pedeapsă, spre înţelegerea bunătăţii lui Dumnezeu.

Prilej de pelerinaj în spitalele din municipiul Galaţi, la patul bolnavilor, ziua Sfântului Nectarie Taumaturgul a culminat printr-o mărturie extraordinară de solidaritate în suferinţă, totodată devenind o analiză profundă, de încurajare şi entuziasm, spre lucrarea faptelor bune, garanţia sănătăţii trupeşti şi sufleteşti, spre slujire curată lui Dumnezeu şi a semenilor noştri.

A consemnat prof. Ciprian Nazare