Alimentaţia astăzi: Abordare ştiinţifică şi teologică

Cina cea de taina

De ce mâncăm? „Mâncăm pentru ca să trăim, sau trăim pentru ca să mâncăm?“1 Mâncăm pentru a ne satisface trebuinţele biologice, motivaţia fiind de natură interioară, organică, dar şi pentru că avem atracţie şi preferinţe, respectiv o motivaţie psihologică. Alimentul nu trebuie tratat ca o marfă oarecare, ci ca un produs purtător de substanţe nutritive şi proprietăţi senzoriale, dar şi ca purtător de informaţie, care emite semnale gustative după ce a fost ingerat şi continuă să poarte semnale de‑a lungul digestiei şi metabolizării sale (nivelul glucozei în sânge şi nivelul de serotonină din creier reprezintă unele dintre semnale).

*

Cât mâncăm, ce mâncăm şi cum mâncăm? Trebuie să mâncăm cât mai puţin şi mai des şi cât mai variat, în sensul că trebuie să avem o armonie între produsele de origine vegetală (cereale, fructe, legume, leguminoase) şi cele de origine animală (carne, peşte, lapte, ouă). Armonie înseamnă să aducem organismului toate nutrimentele de bază şi micro‑nutrientele bioactive, astfel încât să avem un organism sănătos şi rezistent la anumite condiţii de stres2.

Modul de preparare a alimentelor este nu numai un indiciu al treptei de civilizaţie pe care ne aflăm, dar are şi corelaţii interculturale, semnificaţii diferite pentru un anumit grup etnic. Astăzi, pregătirea alimentelor se găseşte între gastrotehnie (producţie de alimente în industria alimentară) şi gastronomie, când pregătirea hranei îmbracă aspect de rafinament, ca urmare a dezvoltării şi diferenţierii simţurilor. De la gastrotehnie, care este mai degrabă o tehnică, s‑a trecut la gastronomie, care este o artă3.

Cantitatea de alimente ingerate la o masă are o importanţă deosebită în asigurarea şi menţinerea sănătăţii. O masă copioasă care caracterizează o zi  de sărbătoare sau o zi  festivă este una în care predomină cărnurile, antreul începând cu „tărie“, piftie, tobă, cârnaţi, urmat de sarmale ce înoată în grăsime, friptură cu cartofi prăjiţi şi puţine legume, apoi dulciuri. Masa este udată din belşug cu vin/bere, cafea, care se consumă între două feluri de mâncare. Toate acestea pot provoca o indigestie gravă, terminată chiar cu spitalizare. Acest tip de masă socială este departe de a asigura sănătatea omului şi îl îndepărtează pe acesta de dietetica sufletului, trecându‑l pe om în categoria pofticioşilor, gurmanzilor, laco-milor.

Cum mâncăm? Trebuie să existe un ritual al mesei, care trebuie să se desfăşoare cu o anumită solemnitate, cu o anumită ordine de servire a preparatelor culinare, fără însă a fi anihilată starea de satisfacţie, precum şi armonia fondului cu mirosul, coloritul, gustul, sensibilitatea tactilă şi termică a alimentelor. „Graba strică treaba“ este valabilă şi în cazul consumării diferitelor alimente. Acestea trebuie bine mestecate pentru ca actul de digestie să fie cât mai deplin, iar o dietă bogată în legume şi fructe care conţin fibre este o necesitate pentru un bun tranzit intestinal, deci pentru o bună sănătate a tractului digestiv. Consumul a 2‑2,5 l apă/zi este esenţial pentru sănătatea organismului, mai ales în sezonul cald, când pierderile prin transpiraţie sunt mari.

*

Trăim în secolul lui „FAST“. Totul este o cursă contracronometru. Totul trebuie făcut cât mai bine cu putinţă, în cel mai alert ritm posibil. ,,Fast‑food” este o consecinţă nefericită, pe care am cosmetizat‑o de‑a lungul timpului sub imaginea unui „stil de viaţă normal“. Ne‑a trebuit mult până să înţelegem că fast‑food este echivalentul unui mod de viaţă nesănătos, în care cea care suferă este propria persoană. Suntem egoişti cu noi înşine şi ne pierdem în mirajul ambalajului uitând că, cel mai important, este să te „respecţi“ pe tine, întreg: trup şi suflet. America şi Europa se confruntă cu ceea ce specialiştii au început să denumească „epidemie de obezitate“, iar ţara noastră nu face excepţie. Unul din trei români este supraponderal sau, mai grav, obez. Cauzele, spun medicii, sunt multiple: mâncăm haotic: de multe ori, din cauza programului, alegem alimente mai ieftine şi nu neapărat mai hrănitoare, tindem să înlocuim mâncărurile pregătite în familie cu snacks‑uri sau cu produse de tip fast‑food3.

România va continua să se îngraşe pentru că tinerii din ziua de azi cântăresc mai mult decât cei de acum 10‑20 de ani. În clasamentul pe Europa, ţara noastră ocupă un îngrijorător loc trei la obezitatea infantilă, cu 90.000 de micuţi, cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani. Pentru a limita efectele fenomenului, autorităţile române au interzis vânzarea în incinta şcolilor a produselor cu un aport ridicat de grăsimi şi zaharuri, dar măsura e departe de a fi suficientă, cât timp elevii nu conştientizează implicaţiile unei alimentaţii nesănătoase.

*

Dincolo de aceste consideraţii ştiinţifice, există un aspect spiritual care trebuie menţionat aici: sănătatea adevărată şi vindecarea adevărată nu se datorează doar regimului alimentar, stilului de viaţă şi ceaiurilor de plante pe care le‑am băut. Toate acestea nu ar fi de ajuns fără acea convingere intimă, stimulată de rugăciune, că bunătatea lui Dumnezeu se poate revărsa asupra omului în suferinţă, vindecându‑l.

Omul credincios înţelege că rugăciunile lui pot fi împlinite. Cel mai puţin credincios crede că autosugestia face minuni. Cei care dobândesc vindecare în cazuri pe care medicina le considera pierdute mărturisesc că o anumită stare de spirit, specifică momentelor în care ne rugăm cu credinţă nestrămutată, are o importanţă covârşitoare. Mergând pe firul acestei dimensiuni spirituale, se pot cita cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“, precum şi ale Sfântului Pavel: „Rugaţi‑vă neîncetat!“. Rugăciunea, deci, ne conduce pe această „cale“ spre Dumnezeu.

*

La rugăciune se adaugă, firesc, postul. El este urmaşul normalităţii alimentare pe care am uitat‑o de mult. Există o ordine, o înţelepciune în aşezarea posturilor: postul Paştilor se ţine primăvara şi reprezintă, pe lângă terapia spirituală, cea mai benefică şi mai radicală cură de detoxificare, fiindcă în mesele zilnice apar o mulţime de plante cu efecte depurative (diuretice). Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi postul Adormirii Maicii Domnului deschid vara şi, respectiv, anunţă venirea toamnei, dispunerea lor fiind deosebit de utilă în cadrul igienei alimentare din acea perioadă a anului. Iar postul Crăciunului este ultima perioadă de curăţire fizică şi spirituală din cursul anului.

Ce este postul? În tradiţia creştină a vorbi despre post şi chiar a‑i da o definiţie pare foarte simplu, deoarece postul este cunoscut şi recunoscut de toată lumea. El conţine un set de reguli restrictive din punct de vedere spiritual şi alimentar.

Postul nu trebuie limitat doar la alimentaţie, aşa cum facem adesea. El are un aspect material şi unul spiritual, reprezentând un mijloc şi o cale de desăvârşire a omului, care este şi trup, dar şi suflet. Din punct de vedere material, postul se referă, într‑adevăr, la hrana omului şi, în general, la „mişcarea trupului“; iar din punct de vedere spiritual, el se referă la hrana sufletului şi la „mişcarea sufletului“, având în vedere desăvârşirea trupească şi sufletească. Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire. Dar este, în acelaşi timp, şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, jertfă izvorâtă din credinţa, iubirea şi respectul pe care le avem faţă de Dumnezeu.

Care e rostul şi folosul postului? Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul. Păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea, cuvintele Evangheliei şi sfaturile Sfinţilor Părinţi îl recomandă şi îl propun cu stăruinţă.

Asist. dr. ing. Daniela Istrati,

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Galaţi

1. V. Sahleanu, Omul şi alimentaţia, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 67.

2. C. Banu, E. Bărăscu, E. Săhleanu, A. Stoica, D. Ianischi, C. Popescu, Alimentaţia în bolile digestive, Ed. ASAB, Bucureşti, 2010, pp. 9‑11.

3. C. Banu, V. Nour, A. Stoica, E. Bărăscu, Alimentaţie pentru sănătate, Ed. ASAB, Bucureşti, 2009, pp. 281‑285