Viaţa celui chemat de Hristos Domnul la apostolat şi trimis prin puterea Sfântului Duh la strămoşii noştri dintre Dunăre şi Mare se regăseşte în nenumăratele mărturii umane şi misionare de-a lungul secolelor, însă procesiunile cu sfintele sale moaşte au darul de a actualiza într-un anume mod efervescenţele veacului apostolic, în etapa secularizării, a consumismului şi a crizelor, prin care ne este dat să trecem în modernitate.
Acum 15 ani, Capul Sfântului Andrei de la Patras a fost adus la Iaşi, la iniţiativa Preafericitului Daniel. Am beneficiat de această unică binecuvântare şi noi, la Galaţi, rămânând marcaţi spiritual şi misionar în toată slujirea bisericească. Aceste memorabile date au fost înscrise, ca sărbători, în calendarele eparhiale de la Iaşi şi de la Galaţi.
Evenimentul apostolic de atunci a însemnat o revigorare a apostolatului, prin care s-au constituit primele comunităţi pe pământ românesc.
Impulsul acestor sacre peleri-naje a provocat un elan misionar fără precedent la Dunărea de Jos, la Galaţi, oraş aşezat sub ocrotirea sfântului încă din anul 1992 şi unde există, încă din anul 1908, cea mai veche şi mai semnificativă iniţiativă apostolească: Seminarul Teologic.
În Biserica noastră, Sfântul Andrei a fost recunoscut prin hotărârea Sf. Sinod din anul 1997, drept ,,Apostolul Neamului” şi încreştinătorul nostru şi sărbătoarea religioasă de la 30 noiembrie va fi şi zi naţională, pentru a se evidenţia ,,pecetea” Evangheliei în viaţa şi în istoria poporului român.
În anul închinat de Sfântul Sinod, la iniţiativa Preafericirii Sale, Tainelor Botezului şi Cununiei, s-a produs, cu prilejul hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, la Bucureşti, un eveniment cu semnificaţii profunde şi cu efect misionar excepţional pentru toţi românii.
Prezenţa Capului Sfântului Andrei a adus mulţimilor de pelerini, pe lângă multă mângâiere şi un mare impuls duhovnicesc, sfinţindu-se, astfel, temeliile Catedralei Mântuirii Neamului, care este închinată şi Apostolului Andrei. Sfântul a fost astfel prezent la locul şantierului viitoarei Catedrale Patriarhale naţionale, într-o procesiune nemaivăzută în ţara noastră, la care au luat parte ierarhi ai Sfântului Sinod, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh, peste 600 de preoţi în odăjdii, mulţime de monahi şi monahii, popor credincios şi îngeri din ceruri, vestindu-se astfel, tuturor, semnificaţia temeluirii unei biserici pe ,,lespezile” credinţei apostolice în prezenţa Apostolului lui Hristos şi al Românilor! Capitala a răspuns în mod evlavios acestei cereşti vizite, iar pelerinii au gustat din ,,dulceaţa” binecuvântării apostolice, cu credinţă multă şi cu răbdare pilduitoare pentru orice creştin. Poporul credincios şi-a onorat ,,naşul” sfânt al botezului de acum două milenii şi i-a adus, în dar, credinţa curată şi dreaptă, exprimată prin evlavie şi lucrare, demne de năzuinţa apostolică!
De la Bucureşti, Sfântul Andrei a purces, prin intermediul unui pelerinaj sacru în Ardeal, pe căile creştinismului de peste munţi, întâlnind la Sibiu un alt ucenic, care l-a urmat întocmai, peste secole, cu mare vrednicie şi cu fidelitate neşovăielnică, în timpuri de încercări pentru Ortodoxie, marele şi nemuritorul Andrei Şaguna, care a fost canonizat cu acest prilej, în chip solemn. Apostolul Andrei al români-lor a confirmat sfinţenia lucrării misionare, liturgice şi culturale a celui de un nume şi de aceeaşi vrednicie pentru creştinii ardeleni, supranumit ,,mesia”, ,,începător a toate”, cum se exprima despre Şaguna neuitatul şi vrednicul Mitropolit Antonie al Ardealului.
La Alba-Iulia, cetatea romană a Ortodoxiei româneşti din Ardeal şi capitala Marii Uniri a românilor, s-a continuat periplul sacru al Sfântului Apostol Andrei, însoţit de doi ,,apostoli” contemporani, păstori a două Biserici apostolice, Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei şi Preafericitul Daniel al României.
În cadrul ceremoniilor duhov-niceşti organizate de ierarhul locului s-a oficiat canonizarea altui ,,apostol” al dreptei credinţe şi al culturii şi limbii noastre strămoşeşti, Mitropolitul Simion Ştefan al Bălgradului.
Aceste etape ale periplului liturgic şi misionar, de sorginte şi cu impuls apostolic, au darul de a confirma unitatea creştinilor ortodocşi de pretutindeni în ,,una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică” pe de o parte, iar pe de altă parte de a dinamiza lucrarea sfinţitoare a lumii şi a creaţiei, în momente de cumpănă, de încercări şi de provocări secularizante.
Revenind la Dunărea de Jos, păstrătoare a ,,peceţilor” apostolice în conştiinţa şi în lucrarea bisericească, în mijlocul frământărilor sufleteşti şi încercărilor omeneşti actuale, evidenţiem importanţa unei necesare conştientizări a darului misionar moştenit de la generaţiile de martiri, de mărturisitori şi de creştini evlavioşi, toţi urmaşii celui dintâi chemat de Domnul.
La iniţiativele consolidării cultului Sfântului Andrei, în parohii şi în viaţa creştinilor, se adaugă pilduitoarea lucrare misionară într-un mare oraş, precum Galaţiul, îndeosebi în luna noiembrie, la sfârşitul căreia, cu toţii, cinstim martiriul Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Bisericii şi al neamului românesc.
Din mulţimea programelor liturgice, pastoral – misionare şi cultural – sociale, susţinute, cu însufleţire şi cu dăruire jertfelnică, de slujitori şi de credincioşi, se remarcă în chip special implicarea dinamică a tinerilor seminarişti, care an de an răspund, cu însufleţire, la chemările marelui lor dascăl, Sfântul Andrei, cinstit zi de zi şi nu doar la soroacele rânduite de Biserică.
Impresionantă este mărturia apostolatului tinerilor din ,,vatra” didactică apostolică andreiană, în comuniune şi cu frăţească deschidere spre alţi tineri liceeni din oraş, dar mai cu seamă spre colegii lor de la seminariile istorice din ţară, poftiţi mereu la hram şi provocaţi la consfătuiri misionare foarte actuale, pe care le publicăm spre a îmbogăţi, astfel, spectrul preocupărilor viitorilor slujitori ai altarelor, încă de pe băncile şcolii. Le urmează, apoi, tinerii studenţi teologi şi misionarii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi filiala ,,Sfântul Apostol Andrei” – Galaţi, mărturisitori ai dreptei credinţe în universitate şi în oraş, dând astfel tinereţe şi entuziasm programelor spiritual-culturale ale Bisericii.
O altă componentă demnă de remarcat privind implicarea tinerilor şi a elevilor în lucrarea andreiană este concursul organizat în toate şcolile, cu scopul de a se aprofunda mesajul credinţei în sufletele şi în viaţa celor mai provocaţi, astăzi, de tendinţele seculare şi uneori străine de matricea sănătoasă a educaţiei creştine. Peste 4000 de copii se remarcă anual în acest concurs andreian.
În luna Sfântului Andrei, instituţiile culturale din oraş răspund cu responsabilitate la programul spiritual-misionar al urbei, relevân-du-se astfel legătura dintre cult şi cultură, evident, la măsurile şi cu posibilităţile noastre locale.
De o mare importanţă sunt însă programele social-misionare, organizate în centrele de sănătate, în spitale, case de copii ori aziluri de bătrâni, dar şi în cele specifice ale Eparhiei.
Lucrarea filantropică este susţinută de o mulţime de voluntari, tineri ori vârstnici, încât se poate observa, în timp de criză economică, puterea comuniunii, a frăţietăţii şi a generozităţii dezinteresate, izvorâte din inimi milostive şi întărite, cu entuziasm, de ,,braţele” deschise ale Domnului, prin ucenicii faptelor bune.
Deodată cu legiuitele cateheze andreiene în toate parohiile se organizează şi deplasări misionare şi filantropice la casele celor mai afectaţi de sărăcie, de singurătate ori de boală. Acest fapt se extinde în ziua hramului oraşului la toate parohiile, unde creştinii pot lua masa împreună, reconstituindu-se astfel mult-doritele agape ale celor dintâi credincioşi ai Bisericii apostolice.
Apostolatul se doreşte a fi, deci, o mărturie a solidarităţii şi a unităţii celor mulţi şi diferiţi, din multe unghiuri de vedere, iar adversităţile diversităţii pot fi estompate cu multă stăruinţă, cu răbdare şi cu harul păstorilor noştri de suflete, exemplar angajaţi în acest sacru demers apostolesc.
Evident, nu lipsesc accentele laicizante, uneori dorindu-se a se dilua sărbătoarea la simple manifestări stradale, unele contrastând cu scopul înalt, civilizat şi vădit spiritual al evenimentului.
Cei ce convertesc însă la duhul sărbătorii pe tot mai mulţi locuitori ai oraşului sau ai zonei sunt ,,prietenii” Sfântului Andrei, sfinţii chemaţi să oficieze împreună marea şi binefăcătoarea întâlnire.
Pe ,,calea sfinţilor”, asemenea altor centre de pelerinaj din Biserica noastră, Sfântul Apostol Andrei a confirmat în ultimele două decenii semnificaţia spirituală a oraşului său – Galaţi, care-i poartă, cu demnitate, numele apostolic, mai ales prin lucrările inspirate din exemplul viu. Vechimea unor mărturii istorice şi a unor locuri venerabile, care deţin ,,peceţile” apostolice, evidenţiază marea lor semnificaţie. Dar de mare profunzime şi de însemnătate bisericească, teologică, misionară şi apologetică sunt mărturiile vii ale apostolatului în viaţa secularizată. În acest sens, aici, creştinii devin pelerinii cinstirii sfântului, de la care învăţăm cum se cuvine a-i împlini mesajul şi a-i urma viaţa, precum el a urmat lui Hristos.
Pelerinii sunt apostolii revigorării credinţei şi mesagerii speranţei în toate zonele unde este trebuinţă de aceasta. Ei sunt şi împlinitorii chemării Evangheliei în lumea noastră şi continuatorii în Biserică, împreună cu sfinţiţii slujitori, ai vieţii în Hristos, care Se arată minunat în sfinţii Săi.
Anul acesta Sfântul Andrei cheamă la Galaţi un alt sfânt apostol al misiunii creştine şi al filantropiei, vindecător de multiplele răni sufleteşti şi sociale, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, de la Kerkira.
Această sacră întâlnire se constitu-ie în Liturghia sfinţilor, ca izvor al filantropiei, mijloc şi medicament al însănătoşirii noastre sufleteşti şi trupeşti.
Fără binecuvântarea Preafericitu-lui nostru Părinte Patriarh Daniel şi fără acordul Sfântului Sinod al Biseri-cii Ortodoxe a Greciei, fără marea bunăvoinţă a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nectarie de Kerkira, acest vis sfânt nu ar fi acum realitate.
Apostolat, sfinţenie şi filantropie, mari daruri de la Hristos Domnul pentru un popor creştin de la „gurile Dunării” înseamnă şi fidelitate şi responsabilitate faţă de chemarea noastră la mai multă iubire faţă de Dumnezeu, Cel în Treime slăvit, la mai multă jertfelnicie în slujirea bisericească şi la mai mult respect faţă de sacrele moşteniri ale neamului nostru dreptcredincios.