Nu tot ce‑i vechi este și învechit și nici tot ce‑i nou este și înnoitor.
Aspectul retoric al frazei de mai sus are realismul său și în viața de zi cu zi.
Vechiul și noul gândite conceptual se îmbină, se completează, se întrajutoreză și dau astfel împreună sens concret actelor noastre.
Dacă în planul vieții singulare particulare, acest amănunt ar scăpa observațiilor zilnice, în planurile vieții sociale îmbinarea vechiului cu noul este aproape regulă. În vechiul și noul rupte de sensul profund al actului responsabil; Ziditor, interpretate ca acte ale purei întâmplări, pot să ne scandalizeze și să ne oblige, la atitudini pripite, grăbite, în afara realului.
Astfel, în concret, patria, Biserica, școala, armata, monumentul eroului, pot apărea în viziunea și imaginația unora dintre noi ca realități vechi sau învechite, pentru simplu motiv că au vârstă pierdută în memoria timpului necunoscut. Chiar și omul, la rândul său, când depășește vârsta psalmistului poate deranja o parte din semeni și, prin urmare, poate reprezenta vechiul de care nu mai este nevoie. Eroii, marile personalități și artiștii, la rându‑le, pot fi uitați pe simplul motiv că nu mai sunt contemporani vederilor și aspirațiilor noastre.
Spre exemplu de la alții, ca să ne cruțăm pe noi, nu oricui, dintre elevii unei școli occidentale, îi este la îndemână astăzi răspunsul privind viața și faptele lui Napoleon. Ce să mai vorbim de persoana, lucrarea și binefacerea unui sfânt!
Si așa, tineri sau vârstnici, ne găsim în confuzia totală când este vorba de raportul dintre cele vechi și cele noi în viața socială, culturală și spirituală și, îndeosebi, în cele ce privesc credința ortodoxă moștenită de la Sfinții Apostoli. Acest prea important aspect al vieții în latura sa umană nu se manifestă însă identic în planul vieții privită biologic. Niciodată biologul nu și‑ar putea imagina fructul fără rădăcină de sub pământul trunchiului. Tot așa ar trebui înțeleasă logica înrădăcinării noastre în trecut, în ceea ce ni se pare vechi pentru a oferi fructul înnoirii, al noului.
Românii, ca popor, sunt aidoma pomului cu rădăcini adânc înfipte în pământul propriu, iar conștiința vechimii este mai curând temelie în timp pentru orice act înnoitor.
Un astfel de act înnoitor, responsabil și reparator este la Galați alegerea unui ocrotitor spiritual al urbei celei mai mari de la Dunăre.
Inițiativa Consiliului municipal, binecuvântată de Eparhie s‑a concretizat într‑o autentică pagină vie de istorie, pentru care vechiul înnoitor și noul actual nu se incomodează. Dimpotrivă! Părintele Ioan Lupaș, mare personalitate românească și istoric, ne îndeamnă în istoria sa să cunoaștem trecutul, să înțelegem prezentul și să ne încredem în viitorul plin de lumină al României. Ne ajută să înțelegem că la temelia istoriei și a vieții românești este Evanghelia propovăduită acum 2000 de ani de un Apostol. Pagina de istorie creștină și de înnoire, eliberată de balastul faptelor și numelor comune este chemarea, cu smerenia cuvenită a întâiului Apostol al Mântuitorului, Andrei, ca oblăduitor spiritual al Galațiului și al gălățenilor.
Sfântul Apostol Andrei, care după tradiție a propovăduit Evanghelia la Dunărea de Jos, este fără îndoială în conștiința și memoria creștină a românilor rădăcina însăși, vechimea și începutul formării poporului. Este însăși vârsta neamului și pecetea apostolică a credinței!
Lipsa argumentelor din zona arheologică sau a datelor istorice menționate nu trebuie să ne tulbure când ne gândim că Domnul și Mântuitorul lumii Hristos nu și‑a scris viața și faptele pe monumente și‑n documente, ci‑n conștiința și‑n viața noastră!
Astfel și Sfântul Apostol Andrei dăinuie, biruie însăși memoria istorică a celor două milenii scurse și se apropie astăzi, ca și atunci de nevoile, suferințele și bucuriile noastre. Prin aceasta se deosebește ocrotitorul spiritual de ce cel omenesc într‑un oraș.
Cel dintâi ne însuflețește, ne întărește și ne amplifică convingerile profunde spirituale, care stau la baza oricărei fapte cu adevărat ziditoare – pentru azi!
La opera de zidire a credinței profunde în Dumnezeul părinților noștri și înnoirea ei în sufletele celor de azi, aici, la Dunărea de Jos, este chemat, invocat, rugat și așteptat Sfântul și întâiul Apostol al Mântuitorului și evanghelizator al nostru, Sfântul Andrei.
Consiliul Municipal și Episcopia Dunării de Jos în comuniune de interese spirituale cu toți pe care‑i prezintă doresc și au reușit să pună Galațiul sub ocrotirea unui sfânt!
Este, fără îndoială, actul cel important din viața românească și creștinească adus în zilele noastre la Galați ca semn autentic al înnoirii!
Este revenire în firea românului!
Să fim toți, așadar, la un astfel de binecuvântat eveniment: Sfinte Apostole ANDREI, păstorul și ocrotitorul celor ce‑și pun nădejdile în Dumnezeu, apără și ajută Galațiul și pe gălățeni, care ţi‑au gătit loc în sufletele și‑n inimile lor!
ARHIEREUL
† CASIAN GĂLĂŢEANUL
* Publicată în rev. Călăuză ortodoxă, anul III (1992), nr. 54‑55, p. 2.