Pasiunea pentru cunoaşterea Istoriei Imperiului Bizantin în spațiul românesc s‑a manifestat în ultimul timp prin elaborarea şi traducerea unor remarcabile lucrări care se adaugă ca noi lumini la cercetarea românească din secolul XX din domeniul bizantinologiei. Faimoasa colecţie Bizantium coordonată de profesorul Vasile Adrian Carabă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, la Editura Nemira (Bucureşti), în cadrul căreia au fost traduse lucrări de referinţă despre istoria şi cultura bizantină, este completată de o serie de cercetări în acelaşi domeniu, traduse la Editura Polirom (Iaşi).
Averil Cameron (8 februarie 1940) este autoarea unei minuţioase cercetări despre statul, societatea și cultura bizantină, tradusă la Editura Polirom, în anul 2020. Specializată în istoria Bizanţului şi a Antichităţii târzii la Universitatea din Oxford, fondatoare a Centrului pentru Studii Elenice (1989) şi profesoară la King᾿s College, cercetătoarea britanică se remarcă printr‑un număr impresionant de lucrări în care aprofundează moştenirea culturală bizantină.
Lucrarea The Byzantines (Wiley ‑ Blackwell, 2006), distinsă cu premiul John D. Criticos al Societății Elene din Londra, în 2006, a fost recent tradusă şi în limba română. Titlul indică o cercetare axată pe identitatea societăţii bizantine şi pe structura ei. Încă din prefaţă Averil Cameron stabileşte punctele urmărite: analiza locului pe care Bizanţul îl ocupă în istoriografia occidentală, actuală, în contextul exprimării unor voci care îl minimalizează, şi prezentarea contribuţiei lui culturale pe durata existenţei lui. Sunt semnalate şi regândite ideile despre Bizanţ ale lui Edward Gibbon din perspectiva surselor istorice. Scrisă cu erudiţie, într‑un stil didactic şi accesibil, lucrarea cuprinde zece capitole din care reies atitudini şi trăsături specifice bizantinilor.
În primul capitol (Ce a fost Bizanţul?) Averil Cameron răspunde unor interogaţii legate de momentul înfiinţării Bizanţului, a naturii, a limitelor lui geografice, a compoziţiei lui sociale, eterogene şi a limbii lui. Caracteristica locuitorilor imperiului este identificată în apartenenţa lor la statul bizantin şi la creştinismul ortodox.
Capitolul doi (Configuraţia dinamică a Bizanţului: din Antichitatea târzie până în 1025) prezintă începuturile Imperiului, viaţa religioasă, contribuţia Sfinţilor Părinţi la explicarea dreptei credinţe creştine şi momentele dificile întâmpinate de stat până în secolul XI, apreciindu‑se perspectiva împăratului Constantin al VII‑lea Porfirogenetul asupra evoluţiei guvernării bizantine.
Capitolul trei (Configuraţia dinamică a Bizanţului: din 1025 până în 1453) evidenţiază etape noi din Istoria Bizanţului: impactul cruciaţilor asupra lui şi atitudinea împăraţilor bizantini faţă de occidentali, extinderea influenţei bizantine până la Marea Mediterană şi raporturile cu vecinii, atitudinea patriarhilor faţă de gesturile personale ale împăraţilor care n‑au respectat învăţătura Bisericii şi renaşterea culturală şi spirituală din epoca Paleologilor
Capitolul patru (Mirajul bizantin) explică ipotezele continuităţii şi discontinuităţii în cultura şi societatea bizantină, şi dimensiunea religioasă a artei bizantine.
Capitolul cinci (Guvernarea statului bizantin) cuprinde o analiză a organizării interne a Imperiului Bizantin, pe baza surselor şi o expunere a trăsăturilor etosului bizantin.
Capitolul şase (O societate ortodoxă?) prezintă rolul fundamental pe care l‑a avut Biserica Ortodoxă în Imperiul Bizantin. Opinia bizantinistului Paul Magdalino despre Bizanţ, descris ca teocraţie, este explicată în sensul recunoaşterii de către împăraţii bizantini a faptului că Hristos este cârmuitorul suprem al statului. Iconoclasmul, ca iniţiativă imperială este prezentat ca un abuz faţă de tradiţia teologică, spiritual şi liturgică bizantină, care a menţinut coeziunea socială a Imperiului Bizantin. Triumful Ortodoxiei este un reper cultural fundamental pentru istoria Bizanţului, urmat de o remarcabilă înflorire a vieţii monahale, a artei şi a literaturii. Averil Cameron reliefează trăsăturile spiritualităţii bizantine şi importanţa Bisericii ortodoxe în societate, susţinută de oameni de cultură şi demnitari.
Capitolul şapte (Viaţa cotidiană) punctează reperele vieţii bizantine: religiozitatea, rolul educativ al hagiografiei şi al învăţăturii creştine, continuarea organizării societăţii, culturii şi economiei bazate pe reţele de oraşe, moştenite din Imperiul Roman.
Capitolul opt (Educaţia şi cultura) pune în lumină preocuparea bizantinilor faţă de educaţie şi bogăţia culturii lor, fascinantă prin diversitatea ei. Educaţia s‑a specializat în funcţie de instituţiile care au dominat viaţa bizantină. Retorica a marcat dreptul, filosofia, teologia şi literatura ca urmare a cultivării de către bizantini a simţului frumosului prin arta cuvântului. Viaţa intelectuală bizantină a contribuit la dezvoltarea unui sistem de educaţie la nivel superior menit să formeze elite culturale. Constantinopolul este dat ca exemplu de centru cultural în care s‑au format profesori, ierarhi şi înalţi funcţionari ai statului. Mănăstirile sunt prezentate ca spaţii ale culturii spirituale în care au învăţat să scrie frumos şi să citească tineri din diferite stări sociale. Pentru o mare parte a populaţiei bizantine, care nu avea acces la învăţământul instituţionalizat, formarea se făcea prin participarea la Sfânta Liturghie şi predică, în familie, prin comunicare şi prin artele vizuale, iconografia având un pronunţat caracter spiritual‑didactic. Averil Cameron menţionează vieţile sfinţilor ca sursă importantă pentru cunoaşterea sistemului de educaţie bizantin.
Capitolul nouă (Bizanţul şi Europa) expune modul în care bizantinii cunoşteau Europa: ca unul din cele trei continente din Antichitatea clasică (Europa, Asia, Libia) sau ca o provincie eclesiastică şi civilă a Traciei. Averil Cameron prezintă modul în care istoricii occidentali au stabilit geneza Europei, certificând prin exemple rolul de netăgăduit al Bizanţului în formarea Europei medievale.
Capitolul zece (Bizanţul şi Mediterana) prezintă influenţa bizantină menţinută în bazinul mediteranean prin comerţ, campanii de apărare, pelerinaje şi cultură creştină şi relaţiile avute cu popoare şi comunităţi diferite din punct de vedere etic şi religios.
Scrisă într‑un stil analitic, cartea profesoarei Averil Cameron evidenţiază moştenirea culturală a Bizanţului în Balcani şi în Apus, prin mărturii menite să vorbească de la sine despre rolul pe care l‑a avut timp de mai bine de unsprezece secole şi continuă să‑l aibă, în plan spiritual.
Dr. Luminița Gina Scarlat