Din strana bisericii, în fotoliul de parlamentar. Filantropul brăilean Dumitru Ionescu

„Celor ce m‑au iubit, recunoștința mea; celor ce m‑au urât, iertarea mea și rugăciunea de a mă ierta și ei pentru oricât le‑am greșit în viață.

Celor ce se vor folosi de ajutorul ce le las… le recomand, din inimă, iubirea de dreptate și adevăr și, mai presus, aplicațiune la luptă neîntreruptă și cinstită, căci numai în acesta eu am găsit mai multă mulțumire în viața mea.

Milă către cei nenorociți și suferinzi și dragoste desăvârșită către religie și neam!“

Așa își încheia testamentul său, la 21 noiembrie 1910, de praznicul Vovideniei, marele filantrop brăilean Dumitru Ionescu, o efigie a Brăilei, oraș pentru care a ctitorit spiritual, cultural și material cum puțini au făcut‑o în această urbe, de‑a lungul unei jumătăți de veac (între anii 1870‑1919).

S‑a născut în Brăila, la 24 iunie 1846, tatăl său, Ioan Neagu Ghelase, fiind negustor. A început să învețe carte la școala privată înființată și condusă de diaconul Alexandru Sudețeanu (1834‑1900), buzoian de origine, slujitor la biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Brăila, mai apoi (din 1864) preot la aceeași biserică și protoiereu al județului Brăila, vreme de 21 de ani (1868‑1890), apreciat de către marele Episcop Melchisedec Ștefănescu al Dunării de Jos. Protopopul Brăilei, Ilie Didicescu, scria în anul 1906 că școala părintelui diacon Sudețeanu a dat „un contingent destul de însemnat de cărturari, unii ducându‑se pe la seminare și ieșind preoți, iar alții intrând ca funcționari în administrațiile publice“¹.

Dumnezeu l‑a înzestrat pe tânărul Ionescu cu o voce ex­cep­­țională, motiv pentru care fa­milia, probabil la sfatul dia­co­nului‑învățător, l‑a îndreptat către Seminarul Teologic din Buzău, cu gândul de a fi, mai târziu, preot. A frecventat cele patru clase ale seminarului de atunci finalizând studiile – după mărturia preotului profesor Al. Georgescu din Brăila, „cu deplin succes“². Director al seminarului era bănățeanul Luca Pavel Călăceanu, „teolog absolut“ și licențiat în drept, care a reorganizat școala teologică buzoiană, colaborând foarte bine cu Episcopul cărturar Dionisie Romano³.

În anul 1870 este numit institutor în Brăila, la Școala Primară „Broșteanu“ din strada Rahovei; după puțină vreme, fără voia sa, este transferat la Școala primară de la Schitul Nifon, județul Buzău. Monahii schitului l‑au îndrăgit pe tânărul institutor pentru cântările minunate pe care le executa în strana bisericii schitului, cu hramurile „Sf. Mc. Pantelimon“ și „Izvorul Tămăduirii“. Nemulțumit de arbitrariul din sistemul de învățământ promovat de guvernul Lascăr Catargiu (portofoliul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice îl deținea generalul Christian Tell) demisionează din învățământ și se întoarce în orașul unde văzuse lumina zilei. Se angajează cântăreț la biserica Sf. Spiridon din Brăila, unde va cânta în strana acestei biserici parohiale – moștenitoare și continuatoare a bisericii Mitropoliei Proilaviei – vreme de aproape opt ani, aproximativ între anii 1872‑1880⁴. Paroh era preotul Cosma Moșescu (1822‑1902), absolvent și el al Seminarului de la Buzău, slujitor exemplar, cărturar, traducător și publicist apreciat de Episcopul Melchisedec Ștefănescu⁵.

În anul 1875 se căsătorește cu Elena‑Zamfira, fiica preotului Simeon Budeanu (1814‑1889), ctitor și slujitor al bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Brăila, fost protopop al județului Brăila între anii 1861‑1868. Mariajul acesta a fost unul din cele mai fericite, soția sa fiind o femeie extrem de vrednică, onestă, credincioasă și echilibrată. De alt­fel, despre preotul Budeanu s‑a afirmat că la moartea sa „a lăsat în urma lui o familie numeroasă și onorabilă“⁶. Cei doi soți, neavând copii, au adoptat o nepoată (a unui văr de‑al lui D. Ionescu) de la vârsta de doi ani, pe care au instruit‑o în școli și care s‑a căsătorit la vreme cu inginerul George Pantazi.

În 1880, Dumitru Ionescu deschide o mică afacere – o librărie⁷ – în oraș care‑i va aduce în câțiva ani, printr‑o înțeleaptă administrare, sume de bani cu care se lansează în alte tranzacții: arendarea de terenuri agricole, cumpărarea de moșii în județele Brăila, Ialomița și Bacău, investiții în imobiliare, prin care devine un prosper om de afaceri.

Cunoscut drept un bun gospodar, cu „o viață de om cumpătat și fără vicii“⁸, dar și cu „dorul de a fi cât mai folositor altora“, râvnind să lase un exemplu bun în mijlocul celor cu care a trăit⁹, și‑a luat și jugul unor responsabilități publice și politice. Astfel, a fost consilier și președinte al Consiliului Județului Brăila (1880‑1881), deputat (în 1884) și senator de Brăila (în 1888), primar al orașului Brăila (1906‑1910), cu multe realizări pentru cetățenii urbei de pe malul Dunării.

Din averea sa impresionantă (cca 3.000.000 de lei la nivelul anului 1910) a rânduit prin testament să se facă fapte filantropice remarcabile, pentru care și‑a meritat renumele de mare filantrop. Redăm, în continuare, faptele sale de filantropie, potrivit propriilor dispoziții testamentare, fără a cuantifica pe cele făcute în viața sa de zi cu zi, până la întocmirea testamentului:

Astfel a oferit o bursă de 3.000 de lei anual pentru trei tineri (români ortodocși), absolvenți ai unor facultății de teologie din țară, pentru a studia „la o universitate teologică din străinătate“, teologia și arta oratorică bisericească, după care să fie predicatori la bisericile brăilene Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Fiecare din acești trei predicatori primeau o subvenție anuală de 2.400 de lei ca „să predice în toate duminicile și sărbătorile împărătești, la sărbătorile marilor sfinți de peste an și la hramul bisericilor“.

Școlii de Cântăreți Bi­sericești de la Galați, înfiin­țată de Episcopul Pimen Georgescu al Dunării de Jos, i‑a lăsat un ajutor de 2.000 de lei anual, „cât timp va funcționa“.

„Pentru îmbunătățirea și instruirea corului bisericesc din Brăila“ a prevăzut suma de 3.000 de lei anual.

A lăsat fonduri pentru construirea și dotarea unui spital în Piața Nordului, unde să fie primite doar femeile sărace ca să nască și unde să se îngrijească copii săraci de până la vârsta de zece ani. A asigurat, pentru acest spital, și sumele aferente plății medicilor, personalului auxiliar și hranei celor internați. De asemenea, a lăsat fonduri și pentru cheltuielile de botez ale celor ce se vor naște în acest stabiliment.

Două grădinițe de copii s‑au înființat în Brăila, tot din fondurile testamentare ale filantropului Dumitru Ionescu, donând imobilele sale din oraș, dar asigurând și mobilierul necesar, hrana și îmbrăcămintea „la cei lipsiți cu totul de mijloace pe fiecare an“.

Școlii de meserii din Brăila i‑a hărăzit zece burse pe an pentru „copiii de români săteni din județul Brăila“, iar Societății Ajutorul Copiilor Săraci, pntru care donase în anul 1898 suma de 10.000 de lei, încă pe atât „ca să se dea în fiecare an ajutor de cărți și haine la cei lipsiți de mijloace și celor mai merituoși școlari“.

Bibliotecii Comunale locale i‑a pus la dispoziție câte 1.000 de lei pe an „pentru cumpărarea de cărți religioase de morală creștină ale unor celebri predicatori bisericești din diferite timpuri și alte scrieri care au servit cu succes interesele religiei creștine și au contribuit la mărirea și întărirea creștinătății“.

Din suma de 2.000 de lei anual urma să se distribuie ajutoare la săracii din orașul Brăila, (lemne și pâine) la Crăciun și la Paști.

Cea mai mare sumă (300.000 de lei) a destinat‑o ridicării unei Catedrale în Brăila, în Piața Sf. Arhangheli, care urma să aibă hramul Sf. Dumitru. Această biserică, din varii motive invocate de legatarul testamentar, Primăria orașului Brăila, nu s‑a realizat.

Am prezentat aceste mărturii despre un mare creștin din Brăila, căruia bogăția nu i‑a întunecat mintea și nu i‑a scurtcircuitat altruismul, dragostea de aproapele. Faptele sale de milostenie au mângâiat suflete, au făcut posibilă continuarea vieții celor necăjiți, au contribuit la perpetuarea și întărirea credinței creștine ortodoxe și au slujit creșterea spirituală și culturală a brăilenilor.

Dacă oamenii l‑au uitat, Dum­nezeu nu uită niciodată pe astfel de slujitori ai Săi vrednici. Faptul că ne‑a picurat în minte ideea de a‑l readuce în atenție publică pe marele filantrop Dumitru Ionescu, în anul dedicat de Biserica noastră memoriei filantropilor români, este o dovadă a acestei realități.

Pr. Eugen Drăgoi

 

1. Econom Stavrofor Ilie Didicescu, Priviri asupra istoriei Bisericei Ortodoxe Române și orașului și județului Brăila, Brăila, 1906, p. 175.

2. Viața și faptele marelui filantrop și donator al orașului Brăila, Dumitru Ionescu (broșură tipărită cu ocazia comemorării organizată de «Asociația cântăreților bisericești», Filiala Brăila, în ziua de 8 noiembrie 1928), Brăila <1928> (p. III).

3. Preot Gabriel Cocora, Seminarul Teologic din Buzău la împlinirea a o sută cincizeci de ani, Editura Episcopiei Buzăului, Buzău, 1988, p. 186‑188.

4. În toamna anului 1872 la biserica Sf. Spiridon erau patru preoți, un diacon și doi cântăreți bisericești. Vezi Pr. Eugen Drăgoi, O statistică bisericească a județului Brăila de acum aproape 140 de ani, în „Analele Brăilei“, serie nouă, an. XI, nr. 11, Brăila, 2011, p. 231‑240 (şi extras).

5. Despre preotul Cosma Moșescu a se vedea: Pr. Gabriel Cocora, Preotul Cosma Moşescu „un rar fenomen între preoţi“ (1822‑1902), în GB, an. XLI, 1982, nr. 4‑6, p. 407‑415; Pr. Eugen Drăgoi, Un cărturar brăilean, preotul Cosma Moşescu, în „Călăuză ortodoxă“, nr. 124, Galaţi, februarie 1999, p. 24; Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ed. a III‑a, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, p. 423‑424.

6. Econom Stavrofor Ilie Didicescu, op. cit., p. 173.

7. Potrivit celor înscrise în Tastamentul său, librăria era activă în anul 1910, de aceasta îngrijindu‑se un fin al său, Ion Gheorghiu cu soția lui, Matilda. Viața și faptele marelui filantrop și donator al orașului Brăila, Dumitru Ionescu, p. 3.

8. Maria Stoica, Dumitru Ionescu, mare filantrop și donator; 80 de ani de la moarte, în „Brăila 632“, număr unic, 20 ianuarie 2000, p. 5.

9. Preambulul testamentului său din 1910, în Viața și faptele marelui filantrop și donator al orașului Brăila, Dumitru Ionescu, p. 2.