Bucureşti, 18 februarie 2020
Înaltpreasfintiei Sale,
Înaltpreasfinţitului Părinte CASIAN,
Arhiepiscopul Dunării de Jos
Înaltpreasfinţia Voastră,
Cu prilejul aniversării a 30 de ani de la hirotonia Înaltpreasfintiei Voastre întru arhiereu, vă adresăm alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală şi misionară pe care o desfăşuraţi spre slava Preasfintei Treimi şi binele Bisericii.
Hristos‑Domnul, Arhiereul Cel veşnic, să vă dăruiască în continuare aceeaşi râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei şi mult ajutor în slujirea Bisericii şi a credincioşilor ei. Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelşugare asupra Înaltpreasfintiei Voastre, dăruindu‑vă roade alese şi binecuvântate!
Întru mulţi şi fericiţi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!
Cu părintească binecuvântare şi frăţească dragoste în Hristos,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Am avut numeroase ocazii să‑l cunosc îndeaproape pe Înaltpreasfințitul Casian, ca fost student al meu, ca doctorand, preot, inspector, consilier și în alte funcții pe care le‑a deținut în cursul timpului.
Îmi amintesc, de pildă, de momentul când a absolvit Institutul Teologic Universitar din București și primise diploma de licență; el dorea să aprofundeze în continuare învățătura de credință a Bisericii noastre, iar primul act care trebuia îndeplinit, în acest caz, era intrarea la cursurile de doctorat de la Institutul pe care îl absolvise. Examenul de admitere era sever, dar pe lângă aceasta, mai trebuiau îndeplinite și alte condiții: alegerea unui conducător științific și tema de studiat. Locurile pe care se putea candida erau extrem de puține, fiindcă guvernarea de atunci a României nu agrea faptul ca Biserica noastră să aibă teologi cu calificare înaltă.
Cum tânărul Constantin Crăciun fusese ales de Dumnezeu din pântecele mamei sale ca să aibă un rol important în viața Bisericii și a Poporului Român, i‑a fost trimis atunci și conducătorul spiritual și științific de care avea nevoie, pe drumul cu multe încercări ale vieții. Acest îndrumător a fost marele Mitropolit al Ardealului dr. Antonie Plămădeală, care, după Pronia divină, îl cunoscuse la Buzău când exercita funcția de episcop al acelei eparhii, dar și ca deținător al unor funcții importante, în cadrul Patriarhiei Române.
Mitropolitul Antonie a intuit de la început tezaurul de valențe intelectuale și morale ale tânărului absolvent, l‑a luat sub aripa sa protectoare și l‑a ridicat mai sus decât se aștepta oricine: l‑a trimis la studii de doctorat cu o bursă a guvernului francez în vestitul centru universitar Strasbourg, unde a studiat teologia și limba franceză. Studiile au fost încoronate la sfârșit cu titlul de doctor prin susținerea tezei cu o temă de teologie și artă creștină privind mănăstirile noastre din Moldova de nord cu pictură murală exterioară.
Mitropolitul Antonie l‑a învrednicit apoi cu responsabilități didactice și duhovnicești la Facultatea de Teologie din Sibiu și la Catedrala Mitropolitană de acolo: ca ieromonah, protosinghel, arhimandrit, asistent universitar și alte grade didactice.
Am menționat toate aceste evenimente din viața tânărului teolog Constantin (Casian Crăciun) pentru a evidenția ajutorul providențial dat lui de Dumnezeu prin persoana Mitropolitului Antonie, care a devenit un adevărat părinte ocrotitor al vieții sale. Acest ierarh al Bisericii noastre a avut un rol decisiv în tot ce a putut deveni teologul Casian Crăciun în cursul timpului, adică progresul de la stadiul de absolvent de facultate la cel de doctor în teologie și fiu duhovnicesc al unui mare mitropolit.
Ceea ce doresc să subliniez acum este faptul că tânărul teolog Casian n‑a uitat niciodată, în niciun moment al vieții sale, ceea ce a însemnat pentru el Mitropolitul Antonie. Dacă este cineva în lumea aceasta – în afară de părinții săi, mai ales de mama sa, Rada – pe care el să‑l aibă la inima sa plină de recunoștință, acesta este Mitropolitul Antonie.
Recunoștința plină de iubire este o valoare spirituală adânc sădită și în persoana Arhiepiscopului Casian.
O altă personalitate a Bisericii noastre care a intuit în adâncul sufletului Episcopului Casian energii clocotitoare și capacități creatoare multiple, împodobite cu daruri spirituale, este Patriarhul Daniel al României.
Amintesc acum și un eveniment concludent în această privință, care a avut loc în toamna anului 2006, când la Iași au fost aduse din Grecia moaștele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. Mitropolitul a acceptat ca aceste moaște să fie duse și la Galați, unde o mulțime imensă de oameni a venit să i se închine. Faptul acesta a contribuit la întărirea credinței localnicilor în puterea Sfântului Apostol Andrei, care le era patron doar în chip nominal. Prezența moaștelor la Galați a contribuit la întărirea evlaviei credincioșilor în cinstirea lui Dumnezeu și a Sfinților Săi.
Adaug și eu câteva amintiri despre Înaltpreasfințitul Casian și evoc momentul în care, cu ani în urmă, am fost împreună la Mănăstirea „Pasărea“, însoțind un oaspete francez, un mare medic trecut la Ortodoxie. Era vremea vecerniei și am intrat în biserică ducându‑ne direct la strană. Preacuviosul părinte de atunci, Casian, a luat cărțile de slujbă, le‑a deschis și a cântat o „Slavă“ pe glas 5 cu atâta frumusețe și corectitudine de execuție a notelor, încât m‑a impresionat profund. Vocea sa frumoasă și capacitatea de a anima mulțimile de credincioși m‑au încântat și altă dată, când eram la slujbe în catedrala episcopală de la Iași. Dar o amintire de neșters o reprezintă momentul când am fost la Mănăstirea Adam, într‑o seară care s‑a prelungit până târziu noaptea. S‑a făcut o slujbă în care credincioșii țineau toți lumânări mari în mână, fiind aprinse, și erau momente în care Înaltpreasfințitul le spunea credincioșilor: „Ridicați lumânările!“, după aceea le spunea să le lase în jos și iar se repeta același îndemn. Comunitatea de credincioși și cea monahală au trăit atunci momente de neuitat. Se repunea în funcțiune mănăstirea după o perioadă în care activitatea ei a fost întreruptă. Eu personal nu pot uita noaptea aceea, în care lumina venea doar de la stelele de pe cer și de la luminile din mâinile credincioșilor.
Am încercat să evoc momente din viața Înaltpreasfințitului cunoscute de mine, iar amintirea lor mă face să‑mi întăresc convingerea că este purtător de valori spirituale, din păcate rare astăzi: recunoștința, fidelitatea, dăruirea totală pentru binele păstoriților săi. Daruri a primit și daruri dăruiește celor din jurul său!
Prof. univ. dr. Emilian Popescu,
Membru de onoare al Academiei Române