Artă şi tradiţie românească la masa de Paşti

„Și când a venit ceasul, S‑a aşezat la masă, şi Apostolii împreună cu El. Și a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea“ (Luca 22, 14‑15).

Acestea sunt cuvintele Mântuitorului nos­tru Iisus Hristos ros­tite la Cina cea de Taină, corespunzând cu seara de „Seder“ a Paştelui evreiesc, ultima cină şi ultimul Paşti după tradiţia iudaică, celebrat de Iisus şi de Apostolii Lui. În continuare, spune evanghelistul Luca: „Și luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi‑l între voi. Că zic vouă: nu voi mai bea de acum din rodul viţei până nu va veni împărăţia lui Dumnezeu. Și luând pâine, mulţumind, a frânt şi le‑a dat lor zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi“ (Luca 22, 17‑20).

Și aşa s‑a făcut şi se face, de atunci şi până în zilele noastre, păstrând cuvântul Sfintei Scripturi, dar şi obiceiurile Sfintei Tradiţii ‑  credinţa şi tradiţia fiind doi arbori porniţi din aceeaşi rădăcină ale căror tulpini, crengi, frunze, flori şi fructe se împletesc armonios, aşa cum se împleteşte Binele cu Adevărul.

Căci prima „masă“ de Sfintele Paşti se cuvine a fi Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Domnului, aşa cum a stabilit, prin Legea Nouă, Iisus Hristos şi pe care creştinii o iau în perioada pregătitoare Învierii, în Sfântul şi Marele Post al Paştilor ‑ desigur, după spovedanie, curăţire de păcate şi primirea dezlegării prin duhovnic.

La masa de Paşti ‑ ca la orice altă sărbătoare religioasă, de altfel ‑ participă atât trupul, cât şi sufletul. Trupul pentru îndestulare şi întărire, iar sufletul pentru binecuvântare şi înălţare la cele de sus. Și pentru ca această împletire de suflet‑trup să se realizeze şi să fie bine înţeleasă, fiecare fel care se aşează pe masă nu se pregăteşte întâmplător, ci are o semnificaţie aparte:

‑  oul roşu (azi, şi vopsit diferit sau încondeiat) este simbolul sângelui vărsat de Mântuitorul pe Cruce şi al vieţii jertfelnice;

mielul, gătit în diferite moduri (ciorbă, friptură, drob) simbolizează jertfa lui Iisus Hristos, „Mielul lui Dumnezeu“, prefigurat de mielul pascal din tradiţia iudaică;

 – pasca  creştină (frământată cu aluat dospit, ca o plăcintă cu brânză şi cruce la mijloc) preînchipuie mana cerească cu care Dumnezeu a hrănit poporul evreu timp de 40 de ani în pustie (evreii au în tradiţia lor o pască nedospită, azima, simbolizând lipiile coapte la soare cu care s‑au hrănit în deşertul egiptean); şi cozonacul, un aluat copt, îndulcit, umplut cu nuci, rahat, stafide sau mac,  reprezentând bucuria pascală.

Peştele se adaugă  şi  el mesei pascale, ca simbol de recu­noaştere al primilor creştini, dar şi ca aliment uşor, recomandat după postul îndelungat.

Tot în mod tradiţional, ouăle, cozonacul şi pasca sunt aduse mai întâi la biserică, în noaptea de Înviere, în coşuri de rafie, frumos ornate cu ramuri de salcie (înlocuind finicul sau palmierul, simbolul legii divine şi a Intrării Domnului în Ierusalim). Acolo, după slujbă, spre dimineaţă, preotul le binecuvintează, şi numai după aceea se împart şi se consumă, fie acasă, fie pe loc, în comuniune – prima îmbucătură fiind pasca binecuvântată cu vin şi apoi celelalte.

O tradiţie spune că e bine ca dimineaţa, când vii de la Slujba de Înviere, să te speli pe faţă cu apă, în care s‑a pus un ou roşu.

La masa de Paşti, mai întâi se ciocneşte tradiţionalul ou roşu, cu un întreg ceremonial având semnificaţii diferite. Se spune că cel care sparge coaja oului partenerului său va avea parte de îndeplinirea dorinţelor în anul respectiv!

Ca aperitiv, se mănâncă oul cu lămâie, cu sare, piper sau cu muştar, după gust. Dar şi cu cozonac, deşi gusturile sunt contrarii sau poate tocmai de aceea. Pe platouri, frumos ornate, pe „aşternut“ de salată verde, se servesc: caş proaspăt, simbolizând prospeţimea primăverii, drob de miel cu ou întreg în el, pifteluţe din carne de miel, icre cu măsline, salată de Beuf etc.

Postul Mare presupune o încetinire a funcţiilor metabolice timp de şapte săptămâni, după care masa tradiţională de Paşti trebuie să fie cumpătată, nicidecum îmbelşugată peste măsură. Se recomandă, tot ca început, să se mănânce peşte şi derivatele sale, făcând mai uşoară trecerea spre alimentele „de dulce“ ce vor urma.

Felul întâi este tradiţionala ciorbă de miel acrită cu zeamă de varză sau cu borş, după caz.

Felul doi: friptura de miel cu garnitură de spanac şi de cartofi natur, salată verde cu leurdă, ceapă şi usturoi verde, ridichi.

Desert: cozonac şi pască.

Primii creştini consumau mân­­cărurile cu măsură şi beau vinul după masă, nu în timpul mesei. Astăzi nu se mai ţine cont de acest obicei şi se serveşte în timpul mesei, dar se bea moderat, pentru ca excesul să nu deturneze frumuseţea şi semnificaţia religioasă a sărbătorii.

Ar fi bine să ne amintim de simplitatea primilor creştini, fiindcă aşa se deosebeau de mesele sardanapalice ale păgânilor romani, care în perioada imperială consumau câte 40 de feluri la o singură masă (vezi Macrobius, Saturnaliile sau Petronius, Satyricon)!

Timpurile au trecut, obiceiurile s‑au mai schimbat, bucătăria a devenit, din necesitate, o ştiinţă. Gastronomia beneficiază azi de o adevărată şcoală a perfecţiunii şi artei culinare. Și, sigur, având în vedere măiestria fiecărui bucătar, mesele de Paşti s‑au îmbogăţit şi ele cu noi adaosuri şi variante, care mai de care mai sofisticate. A apărut, mai nou, pasca cu ciocolată; ouăle, din roşii, pentru consum, sunt  astăzi „încondeiate“ cu motive populare, foarte frumoase de altfel, şi de la oul de găină s‑a ajuns la împodobirea, pentru expoziţie, a ouălor de struţ. Ce‑i drept, o artă!

Pe lângă bucatele tradiţionale s‑a mai adăugat şi consumul altor alimente, fără semnificaţii speciale sau cu semnificaţii doar inventate, în funcţie de necesităţi. A apărut „iepuraşul de Paşti“, fără nicio semnificaţie creştină, importat la noi de la popoarele germanice, ca şi bradul de Crăciun, de altfel.  Vacanţele de Paşti, prelungite şi favorizate de zile libere aprobate legal, se transformă în ieşiri în natură cu grătare, mititei, băuturi şi muzici cu mulţi decibeli sau în excursii în ţări exotice.

Creştinii care mai simt creş­tineşte păstrează totuşi tradi­ţiile primite de la părinţi şi bunici şi nu uită că mâncarea de Paşti nu înseamnă numai îmbuibare şi distracţie, ci  ‑ mai ales ‑ a sta la masă cu Mântuitorul Iisus, cu rudele, cu prietenii, dar şi cu părinţii, moşii şi strămoşii care nu mai sunt şi a te bucura astfel împreună cu ei de Învierea Lui.

Se ştie însă că, pentru creştini, Masa Pascală nu are loc o singură dată pe an, ci în fiecare duminică. Fiecare Sfântă Liturghie de peste an este în fond o Masă Pascală, căci colo, pe Sfântul Altar, se jertfeşte Domnul.

Acesta este prilejul de a sta, duminică de dumincă, la masă cu Mântuitorul.

Violeta Ionescu