Şi în acest an, în primul semestru al lui 2017 ‑ „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s‑au desfăşurat conferinţele pastoral‑misionare de primăvară ce au drept scop aprofundarea învăţăturii Bisericii Ortodoxe despre teologia şi rolul liturgic, catehetic şi spiritual al Sfintelor Icoane în viaţa preotului şi a creştinilor de astăzi.
„Icoana familiei preotului în societatea contemporană“
Seria conferinţelor pastoral‑misionare de primăvară a debutat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, chiar la praznicul Preasfintei Treimi ‑ luni, 5 iunie 2017 – prin întrunirea preoţilor din protopopiatul Nicoreşti, judeţul Galaţi, în biserica‑monument istoric „Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Ierarh Spiridon“ din cadrul Complexului Muzeal „Banu“, aflat în vecinătatea protoieriei.
Prezent la eveniment, Chiriarhul Dunării de Jos a susţinut prelegerea cu tema: „Icoana familiei preotului în societatea contemporană“, arătând că „aşa cum sfânta icoană este călăuză spre îndumnezeire, tot astfel şi familia preotului trebuie să fie chip al slujirii lui Dumnezeu în mijlocul credincioşilor“. În continuarea prelegerii, ÎPS Sa a subliniat faptul că: „Lupta slujitorului şi a familiei sale pentru încadrarea în normele stabilite de Biserică şi pentru păstrarea rânduielii este una puternică şi continuă, în fiecare clipă a vieţii! Preotul nu trebuie să creeze doar o imagine, ci să aibă un stil de viaţă creştină, impregnată de rugăciune şi cuvântul Evangheliei Domnului Hristos. Această trăire se împărtăşeşte şi se împrumută celor din jur, adică familiei, soţiei, copiilor, rudelor apropiate şi credincioşilor. Când preotul iese din casă cu familia, formează o singură icoană – icoana familiei creştine, în care fiecare membru al ei poartă pe umeri din greutatea celorlalţi. Răbdarea tuturor este semnul prezenţei lui Hristos în fiecare în parte… În acest fel, omul poate răzbate mai uşor prin valurile slăbiciunilor, unindu‑se în trăire şi în rugăciune cu cei din jur!“.
Înaltpreasfinţia Sa, valorificând ocazia de a fi prezenţi într‑un sfânt lăcaş cu o mare valoare sacră, liturgică şi patrimonială, a accentuat ideea responsabilităţii pe care slujitorii, în frunte cu protoiereul, o au pentru conservarea, dar mai ales pentru restaurarea bisericilor vechi, care ascund comori de nepreţuit, atât din punct de vedere al iconografiei, cât şi al elementelor decorative şi funcţionale (catapeteasma, ancadramentele icoanelor, candelele, iconostasele etc.): „Astăzi, când totul este realizat fără conştiinţa perenităţii, suntem datori înaintea lui Dumnezeu, dar şi a generaţiilor ce vor veni să luăm măsurile ce se cuvin pentru restaurarea şi păstrarea acestor frumuseţi unice, care ne fac să fim mândri de înaintaşii noştri!“
Prelegerea a fost urmată de dezbateri, ocazie cu care au fost invitaţi la dialog preoţii şi doamnele preotese, care au adus mărturii concrete despre slujirea lui Hristos şi a Bisericii, în familie şi în parohie.
Doamna preoteasă Raluca Arghire a făcut o emoţionantă mărturie despre rolul pe care soţia preotului îl are în familie şi dificultăţile învăţării secretelor acestuia: „Căsătoria cu un teolog, viitor preot este pentru orice tânără un lucru extraordinar! Însă nimeni nu o pregăteşte pentru aceasta, pentru aspectele concrete ale realităţii vieţii dintr‑o familie preoţească, în condiţiile unei parohii de la ţară, cu bunele şi relele ei… Eu, personal, nu am fost formată din familie să fiu foarte apropiată de Biserică, nu cunoşteam foarte multe lucruri despre acest mod de viaţă şi totul s‑a schimbat pentru mine odată cu căsătoria. Am descoprit lucruri noi, m‑am schimbat foarte mult, m‑am apropiat de Dumnezeu şi am aprofundat ceea ce înseamnă credinţa adevărată. Uneori, bineînţeles, îmi doream o viaţă liniştită, fără multe griji, dar viaţa m‑a învăţat că trebuie să am răbdare, să înţeleg că soţul meu nu mă poate ajuta uneori datorită obligaţiilor pe care le avea ca preot. Încet am înţeles că fiecare dintre noi are de făcut un sacrificiu pentru familie, pentru biserică, pentru cei pe care Dumnezeu ni i‑a încredinţat pentru slujire“.
Presbitera Niculina Țuchel a vorbit despre crucea greutăţilor de zi cu zi, dar şi despre frumuseţea familiei preoţeşti: „De multe ori aveam nevoie de ajutor în casă, ori la bucătărie, ori la copii… şi soţul nu era pentru că se afla fie la un bătrân sau bolnav acasă sau la biserică, pe şantier! La început eram mâhnită, spunând că este nedrept ca eu să mă ocup singură de casă şi de copii. Însă, de fiecare dată, venea un ajutor din altă parte! Mai târziu am înţeles că acel ajutor era, de fapt, trimis de la Dumnezeu. Părintele era la biserică, în parohie, la protoierie… avea de slujit faţă de cei pe care i‑a primit în grijă de la Dumnezeu, prin binecuvântarea ierarhului. Acum, după 14 ani de căsătorie, văd şi înţeleg destul de bine erminia după care este alcătuită icoana familiei, în special cea a familiei de preot. Aceasta are la bază jertfa personală a fiecăruia dintre noi.“
Ultima parte a întâlnirii s‑a desfăşurat la sediul protoieriei gazdă prin vizionarea unei expoziţii cu icoane de patrimoniu din bisericile aflate pe teritoriul protopopiatului, obiecte şi cărţi de cult, dar şi vestigii istorice şi culturale din zona Nicoreşti, precum şi vizitarea spaţiul de etnografie, amenajat la demisolul protoieriei.
Pr. Mihai Roşu
„Fiul este icoana Tatălui!“
Conferinţele pastoral‑misionare rânduite pentru primul semestru al anului 2017 au continuat cu întrunirea clerului din Protopopiatul Făurei, care a avut loc ziua de marţi, 13 iunie 2017, în biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din localitatea Ianca, judeţul Brăila. Programul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. Răspunsurile liturgice au fost oferite de elevii implicaţi în programele educaţionale din parohia Ianca I, înveşmântaţi în portul popular local şi care, la momentul cuvenit, au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
Imediat după otpustul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Dunării de Jos a rostit o rugăciune de mulţumire pentru binefacerile lui Dumnezeu revărsate asupra slujitorilor şi credincioşilor de la Dunărea de Jos. În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a vorbit despre principalul argument al pictării icoanelor – Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos în Care „locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii“ (Coloseni II, 9). În acest sens, „după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi: Fiul este icoana Tatălui! Însuşi Domnul ne învaţă acest adevăr fundamental cân spune: Cel ce m‑a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl (Ioan XIV, 9) sau: Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine (Ioan XIV, 11)! Iată de ce şi lumea cea văzută printr‑Însul s‑a făcut! Acesta este şi argument dogmatic al creării lumii de către Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt.. În continuare, Înaltpreasfinţia Sa a remarcat că, prin cinstirea icoanei, omul credincios este dator să descopere frumuseţea chipului pe care Dumnezeu l‑a aşezat în fiecare dintre noi: „Sfântul Ioan Damaschinul ne învaţă că cinstirea icoanei se suie la Cel zugrăvit pe ea. Iată de ce Sfinţii Părinţi, când au alcătuit rugăciunile de închinare înaintea icoanei Domnului nu au spus: «Icoană, mă închin ţie!», ci: «Preacuratului Tău Chip ne închinăm, Bunule…!», întrucât persoana este cea care emană sfinţenia şi nu obiectul în sine. De aceea, icoanele nu sunt sfinte în mod automat, ci sunt sfinţite (…) Noi căutăm de multe ori şi alergăm la icoanele făcătoare de minuni, dar mai important ar fi să ne dorim sfinţirea vieţii noastre; este bine să avem în vedere închinarea la icoane făcătoare de minuni, dar mai important ar fi ca să ne îngrijim să nu ducem o viaţă departe de adevăr şi de sfinţenie…!“
Totodată, a fost evidenţiat rolul pe care icoana şi pictura bisericii îl au în înfrumuseţarea slujbelor şi în asigurarea unui cadru special pentru ca fiecare participant la cultul divin să se apropie şi să trăiască bucuria comuniunii şi întâlnirii cu Dumnezeu şi cu Sfinţii Săi. „Prin participarea noastră la Sfânta Liturghie, înţelegem că Biserica de pe pămînt este icoana Împărăţiei lui Dumnezeu. În Biserică ne împărtăşim din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, care se descoperă, în chip special, la Sfânta Liturghie, în cadrul căreia pregustăm, prin Sfintele Taine, din lumina şi bucuria comuniunii cu Dumnezeu şi cu Sfinţii, care sunt în ceruri“, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
În cadrul dezbaterilor au fost analizate în mod practic şi comparativ o serie de aspecte privind erminia icoanei şi a picturii bisericeşti (cu accentuarea abaterilor de la regula ortodoxă, care se regăsesc din păcate în pictura bisericilor de sec. XIX, de influenţă renascentistă), precum şi importanţa prezenţei icoanei autentice în şcoli şi în casele creştinilor.
La final, a fost prezentată o expoziţie de icoane vechi aflate în patrimoniul parohiilor din cadrul protoieriei Făurei, iar ÎPS Părinte Chiriarh, înconjurat de preoţii din protoierie, a săvârşit o slujbă de pomenire la mormintele preoţilor slujitori la biserica parohiei Ianca I, trecuţi la cele veşnice.
Pr. Cristian Ion,
Pr. Mihăiţă Cocârlea
„Zidind iubire, urci în icoană“
În data de 19 iunie a.c., în biserica „Sfânta Ana“ din municipiul Galaţi, a avut loc întrunirea semestrială a preoţilor din Protopopiatul Galaţi. Slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de preoţii protoieriei, s‑a desfăşurat într‑o atmosferă de bucurie şi armonie duhovnicească încât, la finalul acesteia, ierarhul a remarcat: „Slujirea preoţilor la Sfânta Liturghie a fost o icoană a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, căci zidind iubire reuşeşti să urci în icoană…“ Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de către cântăreţii bisericeşti de la parohiile din municipiu. A urmat o rugăciune de mulţumire pentru binefacerile lui Dumnezeu revărsate asupra credincioşilor şi preoţimii de la Dunărea de Jos.
Întrucât în această biserică se realizează lucrări de pictură, Chiriarhul Dunării de Jos a explicat teologic preoţilor prezenţi scenele reprezentate în Sfântul Altar, iar maestrul Ioan Moldovan a vorbit despre tehnica realizării acestora.
Lucrările propriu‑zise ale conferinţei au continuat la demisolul bisericii „Sfânta Ana“ ‑ Galaţi, unde a fost expusă şi prezentată o colecţie de obiecte tradiţionale româneşti şi vernisată o expoziţie de icoane, realizate de către tineri de la mai multe şcoli şi licee din municipiul Galaţi.
adresat preoţilor din Protoieria Galaţi
În cadrul dezbaterilor Chiriarhul Dunării de Jos a precizat faptul că orice icoană „trebuie să corespundă dogmelor, canoanelor şi erminiei Bisericii“. Înaltpreasfinţia Sa a apreciat, de asemenea, frumuseţea veşmântului pictural al bisericii „Sfânta Ana“, notând că în acest sfânt lăcaş „s‑a scris o nouă pagină despre frumuseţea pe care o creează comuniunea bisericească, morală, umană şi socială“.
Invitat la eveniment, domnul conf. univ. dr. Ioan Tudor de la Facultatea de Arte din Galaţi, a vorbit despre semnificaţia teologică a cinstirii icoanelor: „Tradiţia nescrisă, confirmată şi întărită de Sinodul al VII‑lea ecumenic, prevedea cinstirea icoanelor Mântuitorului, ale Născătoarei de Dumnezeu, ale Sfinţilor şi ale îngerilor, aşa după cum ne mărturiseşte Sf. Ioan Damaschinul: «Noi venerăm icoana Sa, a lui Hristos, dar venerăm şi tot ce este al Său, pe slujitorii Săi, pe prietenii Lui, şi, mai presus de orice, pe mama Sa, Născătoarea de Dumnezeu». Într‑adevăr, Biserica Ortodoxă a adus şi aduce Sfintei Fecioare ‑ icoana vie a Evei celei noi, care a născut Adevărata Lumină ‑ o cinstire mai mare decât aceea a Sfinţilor, şi anume supravenerarea. Venerarea icoanelor Sfinţilor n‑a fost considerată niciodată de Biserica Ortodoxă ca o diminuare a cultului de adorare adus lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, «noi pictăm pe Hristos ca Domn, în aşa fel ca să nu‑L privăm de armata Sa. Sfinţii sunt… armata Domnului» (…) Cinstirea sfintelor icoane, in concepţia teologiei ortodoxe, nu este deci o închinare la chipuri cioplite, de la care fusese oprit poporul evreu, ci o veneraţie adusă celor care mijlocesc pentru noi (Facere XVIII, 17‑33; Iov XLII, 7‑10), pentru că «nu ne închinăm materiei, ci celui ce este înfăţişat în icoană, după cum nu ne închinăm materiei din care este făcută Evanghelia, nici materiei Crucii, ci chipului Crucii».“
În continuare, domnia sa a subliniat faptul că „ (…) lumea noastră ortodoxă a instituit o trăire religioasă şi istorică specifică, diferită faţă de lumea occidentală sau orientală. Icoanele şi pictura bisericească respectând canoanele impuse de erminie, dau sentimentul stabilităţii şi permanenţei, al comuniunii cu toate generaţiile trecute, dar şi cu cele viitoare. (…) Pentru noi creştinii ortodocşi, icoana nu se defineşte pe ea însăşi ca o arta aparţinând uneia sau altei epoci istorice, nici ca expresie a particularităţilor naţionale ale unui popor sau altul, ci numai prin funcţia ei care este universală, precum Ortodoxia însăşi, fiind determinată de însăşi esenţa chipului şi rolului ei în Biserică. Icoana are deci, in Ortodoxie, in primul rând, un rol liturgico‑sacramental, şi apoi unul artistic. Simbolurile creştine, şi mai ales sfintele icoane, au constituit întotdeauna reprezentări în imagini ale catehismului ortodox. Iconografia, ca şi teologia, este un element viu din trupul cel viu al Bisericii şi nu se poate mulţumi cu simpla reproducere a unor modele date o data pentru totdeauna. Arta iconografică, dacă se mărgineşte la aplicarea unor reguli, la exercitarea unei tehnici, la reproducerea unor procedee, este o artă moartă. Iconarul, a mai adăugat domnia sa, este dator să fie creator (…) exprimându‑şi personalitatea ca membru al Bisericii, unit cu Dumnezeu şi cu semenii; talentul şi‑l pune în slujba înfăţişării lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor, pentru ca aceştia să fie cinstiţi şi slăviţi prin icoane. Geniul propriu artistului şi puterea sa de creaţie nu se sting, dar sunt puse in slujba Bisericii.“
În finalul expunerii sale, dl Ioan Tudor a vorbit despre importanţa icoanei în viaţa creştinului, despre darul tămăduirii pe care aceasta o poate revărsa asupra celor credincioşi, aducând din propria experienţă şi a unor rude apropiate mărturia a două vindecări minunate, pe care le‑a trăit după ce s‑au rugat cu multă evlavie şi cu lacrimi înaintea icoanei Sfântului Ierarh Spiridon de la biserica ce îi poartă numele din municipiul Galaţi.
Pr. Gelu Aron,
Pr. Rareş Bucur
„Icoană“ a frumuseţii şi comuniunii duhovniceşti
Preoţii din Protopopiatul Covurlui au luat parte miercuri, 20 iunie 2017, la conferinţa pastoral‑misionară desfăşurată la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ ‑ Cudalbi. Sfânta Liturghie săvârşită în Paraclisul mănăstirii, la care au slujit, în sobor, preoţii din protopopiat, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a adus în sufletele participanţilor pacea mult dorită. La rugăciune au participat credincioşi pelerini, precum şi doamnele preotese şi copiii acestora. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de cântăreţii bisericeşti din zona Covurluiului şi maicile de la această mănăstire, sub coordonarea maicii stareţe, stavrofora Mariani Popa.
După Sfânta Liturghie a urmat o rugăciune de mulţumire pentru binefacerile lui Dumnezeu revărsate asupra credincioşilor şi preoţimii din această parte a eparhiei.
La predică, Înaltpreasfinţia Sa a deschis tema lucrărilor conferinţei pornind de la pictura realizată cu multă măiestrie în paraclisul şi în biserica mare din cadrul acestei mănăstiri, arătând că „materia trebuie convertită la icoană“, iar „familiile preoţeşti trebuie să fie în lume icoane de vieţuire şi exemple demne de urmat pentru ceilalţi credincioşi“. Ierarhul nostru a mai precizat că „este o binecuvântare astăzi, întrucât am putut sluji în această mănăstire frumoasă, care în perioada comunismului a fost transformată în IAS, iar acum este o oază de rugăciune, de linişte şi de frumos, toate acestea realizate în comuniune şi dragoste jertfelnică“.
A urmat în biserica mare o analiză practică, împreună cu slujitorii participanţi la conferinţă, a picturii realizate până la momentul de faţă în Sfântul Altar şi în naos. În cadrul acestui demers, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a subliniat semnficaţia teologică a culorilor veşmintelor Mântuitorului şi Maicii Domnului, raportul dinamic dintre chip şi culoare, dintre arhitectura bisericii şi lumina naturală, importanţa reprezentării în Sf. Altar şi a sfinţilor ierarhi români, dar şi unele erori de proiectare (proscomidiar, veşmântar, instalaţii termice, mobilier, vitralii etc.) care pot afecta în mod direct armonia şi frumuseţea veşmântului pictural al sfântului lăcaş. „De aceea, a concluzionat ÎPS Părinte Casian, este de dorit să ne dezvăţăm de lucrurile şi lucrările care nu sunt conforme cu învăţătura Bisericii cu privire la construcţia sau pictarea unui nou sfânt lăcaş de închinare. Pentru aceasta este nevoie de consultarea dintre slujitor, teolog, arhitect, specialist în rezistenţă şi în instalaţii, constructor, lucrător în lemn şi, nu în ultimul rând, pictorul de biserică/iconarul! Să facem în aşa fel încât frumuseţea noastră sufletească să se vadă în sfintele noastre biserici prin atenţia pe care o dăm fiecărui detaliu şi respectării principiilor stabilite de către Sfinţii Părinţi.“
Întrunirea din biserică s‑a încheiat prin săvârşirea de către Chiriarhul Dunării de Jos a unei slujbe de pomenire pentru Eugenia Pană şi părinţii acesteia, Gheorghe şi Maria, ctitori ai sfintei mănăstiri, precum şi pentru ceilalţi binefăcători trecuţi la cele veşnice.
La final, preoţii, împreună cu membrii familiilor, au participat în trapeza mănăstirii la o agapă creştinească. În acest cadru, au fost analizate aspecte privind activităţile educaţionale, misionare şi filantropice pe care unele parohii din protoierie le‑au realizat în ultimii ani. Înaltpreafinţia Sa a invitat doamnele preotese să împărtăşească din experienţa dumnealor în acest domeniu. Au vorbit despre implicarea lor în aceste proiecte şi activităţi cu copiii şi tinerii din parohie doamnele preotese Dicu, Ioniţă şi Năstase, ÎPS Sa felicitându‑le şi încurajându‑le să continue astfel de activităţi, iar o dată pe lună să poposească la sfânta mănăstire cu tinere din parohie pentru ale ajuta să se iniţieze în taina cusutului sau ţeserii covoarelor tradiţionale. La final, au fost ascultate de către cei prezenţi o priceasnă interpretată cu mare sensibilitate de tânăra Elena Boldeanu, precum şi o însemnare a tatălui maicii stareţe în care se arăta că „inima omului îşi află odihnă numai când începe a bate pentru Iisus Hristos“!
Cu acest prilej a fost vernisată, în Sala „Eugenia Pană“ a mănăstirii, o expoziţie de icoane vechi, dar şi noi, aflate în patrimoniul parohiilor din cadrul protoieriei Covurlui.
Pr. Rareş Bucur,
Pr. Ionuţ Glăvan
„În Biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu“
În data de 24 iunie a.c., în ziua praznicului Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Măxineni, unul din cele mai importante repere istorice ale judeţului Brăila, aflată la 10 km depărtare de localitatea cu acelaşi nume, şi‑a cinstit ocrotitorul. Ctitorie a domnitorului Matei Basarab al Ţării Româneşti, biserica mănăstirii a fost ridicată în anii 1636‑1637.
Manifestările liturgice şi pastoral misionare au debutat în ajunul sărbătorii prin oficierea slujbei de priveghere şi au continuat în ziua hramului.
La altarul de vară amenajat în curtea mănăstirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, în prezenţa rugătoare a evlavioşilor credincioşi sosiţi în număr mare atât din Brăila, cât şi din localităţile judeţelor învecinate.
Pentru a spori evlavia şi bucuria duhovnicească a credincioşilor, din patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost adusă spre venerare Icoana Maicii Domnului – copie a icoanei Prodromiţa de la Sfântul Munte Athos. Astfel, numeroşi credincioşi de la parohiile din apropiere, însoţiţi de păstorii lor duhovniceşti, au venit în pelerinaj către sfânta mănăstire, pentru a se ruga şi a săruta sfintele odoare. La momentul cuvenit, mulţi dintre tinerii prezenţi, îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional românesc, dar şi mulţi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învăţătură, Ierarhul a vorbit credincioşilor despre Icoana Maicii Domnului ‑ Prodromiţa: „În anul închinat sfintelor icoane, ne‑am bucurat să fim pelerini la icoana Prodromiţa, una din cele mai vechi copii comandate de Neagu, tânăr elev copilot la Comisia Europeană a Dunării, de la Sulina, pentru Eparhia Dunării de Jos, de obârşie din localitatea Corbu, foarte aproape de Mănăstirea Maxineni“.
De la Altarul de vară, slujitorii şi credincioşii prezenţi au intrat în biserica ridicată pe locul ruinelor vechii biserici, unde a fost săvârşită slujba parastasului pentru binefăcătorii sfântului aşezământ: voievozii ctitori, egumeni, monahi şi ostenitori.
Cu acest prilej, în după‑amiaza zilei de 24 iunie a.c., tot aici s‑a desfăşurat şi conferinţa semestrială a preoţilor din Protoieria Brăila. În biserica veche a mănăstirii, reconstruită la iniţiatva şi sub purtarea de grijă a Înaltpreasfinţiei Sale, preoţii au meditat şi s‑au bucurat de frumuseţea icoanelor şi a chipurilor de sfinţi reprezentaţi cu o măiestrie unică dl Marcel Codrescu şi echipa sa de pictori. Privind la acest veşmânt minunat de culori şi chipuri sfinte, ÎPS Sa a spus: „Trebuie să fim foarte atenţi! În biserică, nimic nu e întâmplător. Nimic nu trebuie să contrazică Scriptura. Totul trebuie să se regăsească în cântările liturgice, totul trebuie să se regăsească în cateheza primelor secole, în veşmântul picturii ‑ biblia celor ce nu ştiu carte, totul trebuie să ne mute privirea şi imaginaţia noastră la realităţi mai presus de această lume: «în Biserica slavei tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu» (…) un preot care primeşte în inima lui pictura aceasta, e de 1000 de ori mai frumos! Iubiţii mei părinţi, de câte ori veţi fi puşi în situaţia de a face un metru pătrat de pictură, veniţi până aici! De câte ori veţi vrea să restauraţi ceva, veniţi aici! De câte ori vreţi să aveţi trăirea frumuseţii depline a Ortodoxiei, să nu se împiedice ochiul, veniţi aici! Nu este legitim faptul că la unele biserici sunt puse aplice, fire, iţe peste sfinţi… cum mai poate ochiul meu să se urce la cer, dacă el se împiedică de toate cioturile modernităţii?! Amar slujitorului care are instalaţii mai sus decât brâul şi strănile bisericii. Orice biserică unde se vede un fir, un bec, nu mai este biserică, este sufragerie. Să faceţi ca în această biserică şi veţi vedea că vă veţi putea ruga mai liber!“
Apreciind prezenţa la acest eveniment a dlui academician şi profesor universitar dr. Ionel Cândea, cel care în urmă cu peste 40 de ani venea pentru prima dată în acest ţinut aproape pustiu pentru a face cercetări arheologice cu privire la mănăstriea voievodală a Măxinenilor, precum şi a dlui arhitect Călin Hoinărescu, expert restaurator şi specialist în monumente de arhitectură veche românească, cărora li se datorează, împreună cu antreprenorul, dl Dumitru Bahamat, readucerea la viaţă a bisericii vechi şi a stăreţiei mănăstirii, Înltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a vorbit despre eforturile de refacere şi înfrumuseţare a acestui chivot de frumuseţe de la Dunărea de Jos, cei trei specialişti dând aici „cel mai mare examen pentru un autentic de icoană, pentru un autentic de patrimoniu, pentru un autentic de demnitate voievodală, deoarece nu este voievod al Ţării Româneşti de la Matei şi până la Cuza care să nu se fi implicat la menţinerea şi înfrumuseţarea acestei biserici.“
Pr. Mircea Băncilă,
Pr. Rareş Bucur