Unul dintre cei mai de seamă protopopi ai oraşului Galaţi şi ai ţinutului Covurlui din secolul al XIX‑lea, dacă nu cel mai important, a fost preotul Ioan Severin (1838‑1917), apreciat de episcopii Dunării de Jos, Melchisedec Ștefănescu, Iosif Gheorghian, Partenie Clinceni, Pimen Georgescu şi Nifon Niculescu. La 22 iunie 2017 s‑a împlinit un secol de la mutarea sa la cereştile locaşuri. Rândurile de mai jos, pe lângă aducerea în atenţie a unor mărturii biografice necunoscute până acum, se constituie şi într‑un act comemorativ de preţuire a acestui vrednic şi reprezentativ cleric de la Dunărea de Jos.
Născut în satul Rogojeni, ţinutul Covurlui, a învăţat la Seminarul Teologic din Huşi (1854‑1858), unde a rămas pedagog şi profesor, unul dintre elevii săi fiind viitorul mare dirijor şi compozitor Gavriil Musicescu.
Hirotonit preot de arhiereul Melchisedec Ștefănescu, mentorul său, Ioan Severin este numit protoiereu al Protoieriei I Covurlui, la 25 septembrie 1863. Va conduce această protoierie vreme de „22 de ani, 3 luni şi 6 zile“, după propria mărturie, până la 31 decembrie 1885, când îşi depune demisia, întrucât este numit superior al Capelei Române din Paris. În capitala Franţei a funcţionat vreme de 7 ani (1886‑1893), cu rezultate meritorii. Pensionându‑se, se întoarce la Galaţi, unde va sluji până la moarte la biserica „Sf. Nicolae“, fostă mănăstire şi, după anul 1878, Catedrală episcopală, la altarul căreia, de altfel, s‑a aflat timp de 40 de ani (1870‑1886; 1893‑1917). Anterior, între anii 1863‑1870, a fost preot slujitor la biserica Mavromol din Galaţi, de asemenea, fostă mănăstire.
A deţinut calitatea de membru al Sinodului General al Bisericii Ortodoxe Române, din anul 1865, de membru al Consistoriului Superior Bisericesc (Bucureşti) şi membru în Consiliul Comunal Galaţi până în februarie 1870, când demisionează. Între anii 1903‑1906 a fost preşedintele Spiritualului Consistoriu al Eparhiei Dunării de Jos.
În timpul Războiului pentru Independenţă a luat iniţiativa clădirii în Galaţi a unui spital destinat soldaţilor români răniţi, deschizând o listă de subscripţii publice pentru acest scop. Întreaga sa viaţă va fi „sufletul“ acestui spital, numit „Elisabeta Doamna“ (astăzi Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna“, str. Traian, nr. 290).
În calitatea sa de protopop de Covurlui, preotul Ioan Severin s‑a îngrijit cu mare pricepere şi dăruire de viaţa bisericească a clerului şi credincioşilor. Ierarhii Dunării de Jos l‑au delegat să îndeplinească importante lucrări: a instalat pe noul protopop al judeţului Brăila (pr. Alexandru Sudeţeanu) şi pe primul protopop al judeţului Tulcea (pr. Gheorghe Răşcanu); de asemenea, pe arhimandritul Nicodim Munteanu (mai târziu cel de‑al doilea Patriarh al României) ca director al Seminarului „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi.
Despre protopopul Severin episcopul Melchisedec Ștefănescu scria poetului Vasile Alecsandri, ministrul plenipotenţiar al României la Paris, la începutul anului 1886: „Eu, cu tot dinadinsul, îl recomand dumneavoastră (ca superior al Capelei române din Paris, n. ns.) în acea încredere că veţi avea acolo un preot mai bun decât toţi predecesorii săi pe care eu i‑am cunoscut. El este inteligent, modest, bun bisericaş, cu râvnă creştinească… În Galaţi a fost iubit şi stimat de toţi oamenii de bine“. Și arhiereul Veniamin Pocitan aprecia că protopopul de Covurlui „a fost în permanenţă un preot plin de distincţie, stimat şi iubit de toţi cei care l‑au cunoscut“. În biserica Sf. Nicolae, unde a fost prohodit, la sfârşitul slujbei pogribaniei iconomului I. Severin, arhimandritul Visarion Puiu, viitorul mitropolit al Bucovinei, rostea laudativ: „Protoiereu o jumătate de veac; de două ori membru în cea mai înaltă instituţie bisericească din ţară a Consistoriului Superior Bisericesc; şapte ani superior al Capelei române din Paris, apoi membru în Consiliul Comunal; iată demnităţi care alcătuiesc un frumos buchet din care se vede că iconomul Ioan Severin a fost cea mai distinsă figură a clerului gălăţean şi o mult respectată figură patriarhală a clerului din întreaga ţară“.
Tot cu prilejul acestui trist moment, cotidianul gălăţean „Galaţii Noi“ consemna: „A fost un om cu un trecut bogat, un om inteligent, un om al cărţii bisericeşti şi laice, un om priceput în multe, un om care a ştiut să trăiască pentru a nu fi uitat iute după moarte“.
La această succintă fişă biografică, prezentăm în continuare, câteva elemente biografice inedite, descoperite după publicarea, în urmă cu 30 de ani a studiului nostru, O figură bisericească de seamă la Dunărea de Jos. Protopopul Ioan Severin, în „Îndrumător bisericesc, misionar şi patriotic“, 3, Galaţi, 1987, p. 102‑109 şi reluarea datelor, cu mici completări, într‑un alt context editorial, în volumul: Ierarhi şi preoţi de seamă la Dunărea de Jos, 1864‑1989, Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, Galaţi, 1990, pp. 99, 100, 157‑159, 200.
În afară de bisericile pe care le‑a sfinţit, din încredinţarea ierarhilor Dunării de Jos, despre care am scris în materialele anterioare (Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din Frumuşiţa, la 26 octombrie 1866; Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Săseni şi Puricani, la 2 noiembrie 1869; Izvorul Maicii Domnului din oraşul Galaţi, în anul 1873; Sfinţii Voievozi din Moscu, la 14 martie 1882; Sf. Voievozi din Smulţi, la 28 octombrie 1884) a mai sfinţit, la 25 octombrie 1881, şi biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Găneşti, construită din nou.
Tot protopopul Severin sfinţeşte locurile pentru ridicarea unor noi locaşuri de rugăciune, şi anume: Adormirea Maicii Domnului din noul cimitir al oraşului Galaţi (astăzi Cimitirul „Eternitatea“), la 19 septembrie 1863; Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Găneşti şi Adormirea Maicii Domnului din Șiviţa, în primăvara anului 1881; Sfântul Mare Martir Dimitrie din Cudalbi şi Sfântul Mare Martir Gheorghe din cătunul Puţichioaia (astăzi satul Viile), în vara anului 1881.
Acelaşi cotidian gălăţean de care am amintit mai sus, scria cu admiraţie, dar şi regret pentru plecarea din lumea aceasta a protopopului Ioan Severin:
„În incinta bisericească, ca şi în domeniul umanitar, a desfăşurat o preţioasă activitate şi, rând pe rând, a fost superior al Capelei române din Paris, a ocupat demnitatea de protopop al judeţului Covurlui, de consilier comunal şi ofiţer al Stării civile, a fost membru al Consistoriului Superior Bisericesc, preşedinte al Consistoriului bisericesc (din Galaţi, n. ns.), membru fondator şi apoi, mulţi ani până la moarte, preşedintele comitetului Spitalului «Elisabeta Doamna»… Cu spitalul s‑a identificat; el era factotumul şi prea adeseori asista el însuşi la consultaţiile medicale…Pentru unii avea o vorbă blândă, pentru alţii o privire bună, pentru mulţi un zâmbet părintesc… A fost sufletul locaşului de suferinţe, şi unul din primii care a contribuit la punerea pietrei fundamentale în 1878, răspunzând chemării neuitatei, blândei şi bunei regine, «mama răniţilor» Elisabeta“.
La înmormântarea sa, petrecută sâmbătă, 24 iunie 1017, pe lângă preoţi mulţi, au luat parte şi prefectul judeţului, Alexandru Gusii, comandantul Garnizoanei din Galaţi, colonelul Rizea Niculescu, ajutorul de primar G. Iacovachi, toţi medicii şi personalul sanitar al spitalului „Elisabeta Doamna“ şi foarte mulţi gălăţeni.
„Cu părintele Severin – îşi încheia predica sa în ziua înmormântării arhimandritul Visarion Puiu – se stinge una din cele mai distinse figuri ale oraşului Galaţi“.
Am considerat că un astfel de cleric, model de vieţuire şi de certă vocaţie şi lucrare preoţească, merită şi trebuie evocat în acest an 2017, când s‑a împlinit un veac de la încheierea călătoriei sale pământeşti.
Pr. Eugen Drăgoi