Vatra monahală de la Buciumeni are adânci rezonanţe în sufletele noastre, locul de rugăciune datând ‑ potrivit unei tradiţii a locului, neconfirmată însă de documente! ‑ din perioada 1420‑1430, din vremea voievodului Alexandru cel Bun (1400‑1432).
Se spune că, în perioada amintită, începuturile vieţii călugăreşti în această vatră autentică de suflet românesc şi creştinesc au fost puse de câteva călugăriţe. Subliniem, nu sunt surse documentare, dar intuiţia ne spune că bătrânii noştri codri de la Buciumeni, situaţi la doar o sută de kilometri de portul maritim Galaţi, nu erau lipsiţi de rugători.
În codrii Buciumenilor, primele vetre sihăstreşti datează de la sfârşitul veacului al XVI‑lea, susţine arhimandritul Daniil Oltean, în documentarul Repere ale vieţii mănăstireşti în Eparhia Dunării de Jos.
În apropierea acestui loc, la Poiana, potrivit unui document din 18 martie 1602, exista ”chilia lui Gheorghe Dascălul”. Localitatea Poiana a fost sat al comunei Nicoreşti şi a devenit comună din anul 2004.
La Buciumeni, încet, încet viaţa monahală capătă continuitate.
Primul schit cu hramul „Sfântul Ierarh Nicoale” a fost ridicat, din lemn, la începutul veacului al XVIII‑lea, fiind sfinţit de Episcopul Sava al Romanului, la 1718. Unii autori susţin că această bisericuţă din lemn ar fi fost transferată într‑o localitate din judeţul Bacău.
Lipsa informaţiilor ne fac însă să fim prudenţi.
În anul 1806, serdarul Manolache Radovici, mare proprietar din Buciumeni, a refăcut locaşul de închinare, dându‑i hramul Sfintei Treimi. Tot din surse istorice ştim că la 25 august 1817, Gherasim, Episcopul Romanului a transformat aşezarea de la Buciumeni în metoc al Mănăstirii Văratec.
Într‑un act din 1829, ni se relatează că, în ţinutul Tecuciului – care cuprindea şi Nicoreştiul – vieţuiau 79 de călugări, cei mai mulţi dintre ei aparţinând schiturilor Buciumeni şi Toflea, susţine aceeaşi sursă, menţionată mai sus.
Actuala aşezare monahală de la Buciumeni a fost ridicată de Dumnezeu, prin oamenii Săi, între anii 1840‑1844. Vicisitudinile vremii şi ale istoriei ne arată că locaşul a suferit degradări în mai multe rânduri şi a fost închis în două rânduri; odată cu Legea secularizării averilor mănăstireşti din 1863, pentru ca apoi, după 1879, primul Episcop al Dunării de Jos ‑ Melchisedec Ştefănescu ‑ să pună bazele restaurării. În 1884, locaşul a fost restaurat şi pictat de Stoica Ioniţă Gheorghe, zis, ”Păcătosul”.
În cel de‑al II‑lea Război Mondial, biserica Mănăstirii Buciumeni a devenit adăpost, masă şi casă pentru refugiaţii din Ardeal. După ce armele au încetat, deteriorat, locaşul a fost restaurat din grija Episcopului de Buzău, dr. Antim Angelescu. Astfel, între 1957‑1959, pictorul Anatolie Cudinof a pus haina bizantină a locaşului, cu sprijinul ucenicului său Mihael Corbu. Numai că în scurt timp, o altă filă neagră se deschide în istoria acestei aşezări monahale, care ‑ prin decretul 410 din 1960 ‑ sub regimul ateist, a fost închisă, asemenea altor mănăstiri din spaţiul românesc. În acea vreme au fost dărâmate biserici, slujitorii Sfintelor Altare au fost închişi şi persecutaţi, iar Hristos ”încătuşat şi exilat în Siberii îndepărtate”…
Cu toate impedimentele, printr‑o tainică minune, la Buciumeni, în toţi anii ateismului, cât mănăstirea a fost CAP, maica Luciana Partenie (+ 11 septembrie 2015) – care astăzi odihneşte în luminatul cimitir al Mănăstirii Buciumeni – a întreţinut aprinsă candela credinţei, alături de monahia Evsevia Costin şi de schimonahia Teoctista Busuioc (1885‑1977), pustnică la Locurile Sfinte.
La Buciumeni, în 1990, viaţa monahală şi‑a reluat cursul firesc, prin grija Arhiepiscopului Dunării de Jos, în fruntea obştii de maici aflându‑se monahia Macrina Humă. Astfel, în ultimul sfert de veac, o filă de aur se scrie, alături de părinţii duhovnici Teoctist Dobrin şi Mihail Nare. În ultimul sfert de veac au fost ridicate noi chilii, a fost regândit şi reorganizat întregul complex mănăstiresc, a fost construită o clopotniţă, s‑au amenajat, ireproşabil cimitirul şi alte anexe gospodăreşti. Astăzi, totul sclipeşte de curăţenie, de frumuseţe, de lumină şi sfinţenie.
Din 1995, prin grija Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, aşezarea monahală de la Buciumeni se identifică cu „sărbătoarea tinereţii”, prin organizarea tradiţionalelor „Dialoguri duhovniceşti” cu tinerii, manifestare de suflet românesc, aflată în acest an la a XXI‑a ediţie.