Părintele Dan Ene s-a mutat la Domnul !

În ziua pomenirii Sfântului Simon Zilotul, a plecat către Domnul, în călătoria spre Împărăţia cea veşnică, părintele Dan Ene de la parohia Tătaru, Protoieria Însurăţei. Părintele Dan s‑a născut la 14 noiembrie 1953 în loc. Brăieşti, jud. Buzău, într‑o familie…

Agenda Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian

LITURGICE 25 martie – Buna Vestire ‑  slujeşte, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, împreună cu ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Sfânta Liturghie, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu ocazia proclamării solemne a canonizării „Sf….

Călăuză ortodoxă nr. 353 (Cuprins)

Învierea Domnului – lumina unităţii de credinţă Întreită aniversare pentru Ierarhul nostru: Blândeţe părintească, slujire jertfelnică şi responsabilitate pastorală Ordin circular eparhial privind alegerile de membri în organismele bisericeşti deliberative şi executive Inima României Un secol de la unirea Basarabiei…

Învierea Domnului – lumina unităţii de credinţă

† CASIAN, din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Dunării de Jos Preacucernicilor şi preacuvioşilor părinţi, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din Eparhia noastră har, milă, pace sfântă şi ajutor ceresc de la Mântuitorul Hristos, înviat din morţi, iar de…

Inima României*

În 2018, „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam“ şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918“, pe tot cuprinsul Patriarhiei Române, aducem în actualitate discursul patriotului Nicolae Titulescu, rostit în ziua de 3 mai 1915, la…

Un secol de la unirea Basarabiei cu Patria Mamă

În 27 martie a.c., s‑a îm­plinit un secol de când Sfatul Țării, forul legislativ al Republicii Democrate Moldoveneşti, proaspăt ieşită de sub dominaţie rusească, declara unirea cu patria mamă, România. La scurgerea unui veac de la acel eveniment măreţ, suntem…

Hramul bisericii „Sfinţii 40 de Mucenici“ din Galaţi

În ziua de 9 martie, declarată „Zi a Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944‑1989“, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost organizate multiple manifestări liturgice, misionare şi cultural‑educaţionale. În aceeaşi zi, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“, de „Sfântul Mare…

„O lume pentru viaţă“

În calitate de organizatori, putem spune că Marşul pentru Viaţă, desfăşurat în 24 martie 2018, la Galaţi, a fost o binecuvântare pentru toţi participanţii, fiind un exerciţiu de unitate, de comuniune în gând şi faptă, în care un număr de…

Conferinţa „Sfinţii, îmblânzitori de civilizaţie“

Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie Galaţi a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în 8 martie 2018, conferinţa cu tema: „Sfinţii,  îmblânzitori de civilizaţie“, având un invitat mult-aşteptat de gălăţeni, părintele  conferenţiar univ. dr. Constantin…

„Nea Lică“ urcă spre Înviere!

Mesajul de condoleanţe, adresat de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, familiei îndurerate a ctitorului Alexandru Marin: În Postul Sfintelor Paşti, în Săptămâna Sfintei Cruci, când Domnul ne‑a chemat pe fiecare să ne purtăm, cu răbdare, cu credinţă…