Gânduri pentru ora de Religie

Alături de Familie şi Biserică, Şcoala este instituţia care reuşeşte să realizeze procesul de formare şi dezvoltare a individului, de educare şi dirijare a evoluţiei copilului, prin respectarea standardelor şi a principiilor de acordare a şanselor egale de acces la…

Ora de Religie continuă!

„Hotărârea cu care părinţii şi elevii ai optat deja pentru ora de religie este o palmă aspră dată celor care au determinat apariţia acestei probleme”. ,,LĂSAŢI COPIII  SĂ VINĂ  LA  MINE!” este îndemnul milenar al Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe…

Ora de Religie – ora pentru suflet

Menirea orei de religie este de fapt o continuitate a liturghiei de Duminică. Necesitatea studierii acestei discipline este dată de însăşi natura umană. Libertatea religioasă consfinţită de constituţie şi dublată de majoritatea creştinilor ortodocşi ai acestei ţări, impune în mod…

Educaţia orei de Religie

,,Lumea modernă ar avea de învăţat mult de la cultura patriarhală, de la lumea ţărănească, de la oamenii aspri şi totuşi blânzi de odinioară, care tratau copilul ca pe o fiinţă de basm şi de joc de izvoare, ca pe…

Elevii doresc ora de Religie

„Învăţ ca să fiu mai comunicativă, mai receptivă, mai sociabilă” Pentru mine, ora de religie e mai mult decât o simplă oră de istorie, de geografie sau de alte materii propuse în orar. Sunt de părere că ora de religie…

Un suflet călător…

Portalul unui nou început… Ştiu… Ştiu de ce eşti aici… Ştiu de ce citeşti aceste rânduri făurite… Te văd prin această foaie ca printr-o fereastră, cum te uiţi printre litere să mă poţi vedea în timp ce-ţi muţi privirea de…

Ştiri din lumea creştină

Patriarhia Alexandriei: Prima vizită a Patriarhului Teodor al II-lea în Maroc Sâmbătă, 21 martie 2015, Preafericirea Sa, Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi a ajuns în Maroc pentru prima dată de la întronizarea Sa,…

Darul sfinţilor în viaţa noastră

Din mila şi cu darul bunului Dumnezeu iată-ne păşind, cu credinţă şi speranţă, în noul an 2015, „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii, azi”, la îndemnul şi povaţa Întâistătătorului Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Prima filă a noului…

Sărbătoarea Bobotezei la Brăila

Printre sărbătorile mari ale Ortodoxiei, cu o însemnătate aparte în sufletele românilor de pretutindeni, se numără şi Praznicul Botezului Domnului, al ,,Dumnezeieştii Arătări” a Mântuitorului în repejunile Iordanului, prilej cu care, atât în ajunul praznicului, cât şi în ziua de…

Omagierea lui Mihai Eminescu

La 165 de ani de la naştere, Mihai Eminescu, poetul nostru naţional a fost omagiat la Galaţi în ziua de 13 ianuarie 2015, în cadrul Centrului de Studii Interdisciplinare „Sf. Ioan Damaschin”, într-un mod deosebit, printr-o şedinţă festivă, în cadrul…

Rugăciune

de Mihai Eminescu Craiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalță-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Fii scut de întărire Și zid de mântuire, Privirea-ți adorată Asupră-ne coboară, O, Maică prea curată Și pururea Fecioară, Marie! Noi, ce din mila Sfântului…