(continuare din numărul 392-393) Și pentru „vii“, şi pentru „morţi“, creştinii aduc la Sfântul Altar pomelnice care se citesc de către preoţi duminica, în sărbători sau la alte slujbe ale Bisericii din cursul săptămânii. Atunci când se pomenesc în cadrul…
Author: admin
Candele nestinse la monumentele unor mari creştini, filantropi şi patrioţi
Sâmbătă, 20 noiembrie, în Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost organizată o „lecţie“ de viaţă fără de moarte, în înţeles creştinesc, spiritual, moral, cultural şi social. Această „lecţie deschisă“ s‑a desfăşurat sub forma unui pelerinaj la altarele recunoştinţei din trei…
Sfinţirea bisericii Cimitirului „Eternitatea“ din municipiul Galaţi
Marţi, 9 noiembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din Cimitirul „Eternitatea“ din municipiul Galaţi. De asemenea, această biserică a primit…
ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, „Gânduri din visteria inimii. Interviuri, meditaţii şi convorbiri“
Hărnicia editorială a părintelui nostru Arhiepiscop dr. Casian al Dunării de Jos ne bucură iarăşi sufletele prin volumul intitulat atât de sugestiv Gânduri din visteria inimii. Interviuri, meditaţii şi convorbiri, apărut în Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi imprimat în…
Un alt fel de jurnal de pandemie
În martie 2020, cînd am început să scriu la ceea ce urma să devină cartea Săptămîni interioare, Jurnal de coronavirus, îmi răsuna în minte fraza găsită într‑o publicație americană potrivit căreia e bine să consemnezi ce trăiești acum pentru că…
Apariţii editoriale
Sorin Geacu, Biserici din Eparhia Dunării de Jos în anul 1921 Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Casian Crăciun, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos a mai deschis o fereastră spre trecutul eparhiei noastre, prin publicarea volumului „Biserici din eparhia Dunării…
Domnul Grigore Lazarovici este prin adormire, viu în sufletele şi în inimile noastre
Încă un om al cetăţii, Domnul Grigore Lazarovici, a trecut din viaţa aceasta Dincolo! Atitudinea noastră, a celor ce l‑am cunoscut, l‑am apreciat şi am beneficiat de mulţimea formelor concrete de implicare a sa în buna chivernisire a stării de…
Părintele Constantin Lungu s-a mutat la cele veşnice
În această toamnă, la sfârșit de noiembrie, a plecat pe cărarea veșniciei părintele Constantin Lungu. Personalitatea precucerniciei sale a fost mai puțin cunoscută, nouă, celor din generația mai tânără, crescuți după evenimentele din anul 1989, în această parte de țară….
Vechi cimitire şi morminte creştine din Galaţi. Cimitire mănăstireşti
(continuare din numărul 392-393) O altă mănăstire de călugări din Galați, „Sf. Nicolae“ 1 (str. Ion Creangă, nr. 15), astăzi biserică de mir, avea propriul cimitir în jur. A fost ridicată, probabil, în prima jumătate a secolului al XVII‑lea şi…
Agenda Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian
LITURGICE 5 noiembrie – săvârşeşte Taina Sfântului Maslu în Catedrala Arhiepiscopală din Galați și rostește cuvânt de învățătură. 7 noiembrie – săvârşeşte Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi și rostește cuvânt de învățătură. 8 noiembrie ‑ Sf. Arhangheli Mihail…
Călăuză ortodoxă nr. 394-295
Biblia, Mama, Patria din inima Regelui Mihai la un secol de la naştere Eveniment istoric la Dunărea de Jos – strămutarea rămăşiţelor pământeşti ale Episcopului Nifon Niculescu, la Galaţi Veşmântul harului pentru biserica din localitatea Ciureştii Noi O nouă filă…
Biblia, Mama, Patria din inima Regelui Mihai la un secol de la naştere
Câteva clipe de reculegere, de tainică întâlnire şi de preţuire a unora dintre cei mai reprezentativi bărbaţi ai Bisericii şi ai ţării, la anumite soroace, cifre rotunde ale vieţuirii sau de la naştere, ori de la plecarea în veşnicie, iată…
Eveniment istoric la Dunărea de Jos – strămutarea rămăşiţelor pământeşti ale Episcopului Nifon Niculescu, la Galaţi
În perioada 24‑26 septembrie 2021, în Arhiepiscopia Dunării de Jos s‑au desfășurat o serie de manifestări cultural‑duhovnicești prilejuite de aducerea rămășițelor pământești ale Episcopului Nifon Niculescu al Dunării de Jos de la Cimitirul „Șerban Vodă“‑ Bellu din Capitală la Catedrala…
Veşmântul harului pentru biserica din localitatea Ciureştii Noi
În ziua de 30 august a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Sf. Apostol Toma“, „Sf. Ierarh Alexandru“ și „Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei“, din localitatea Ciureștii Noi, jud. Galați….
O nouă filă pe „Calendarul de inimă românească“ în localitatea Mircea Vodă ‑ Brăila
La sfinţirea unui Altar totul se concentrează în lumina, în căldura şi‑n puterea harului Sfântului Duh, care se aşază mai întâi în iubirea Mântuitorului transferată către inimile şi sufletele slujitorilor şi ale credincioşilor, deoarece deodată cu biserica se sfinţesc şi…
Sfinţirea bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ din satul Căuieşti
Ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir a fost pentru credincioșii din localitatea Căuiești, comuna Drăgușeni, Protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați, un moment de o profundă simțire duhovnicească prin participarea la sfințirea bisericii parohiale cu hramul…
Avem, cu siguranţă, modele în educaţie şi dascăli, şi părinţi, şi elevi!
Şcoală, profesori, elevi, educaţie, criză de modele, teamă de contagiere, evitarea sistematică a modelelor în beneficiul virtualului, schimbarea de paradigmă, lipsa de răbdare în faţa nerăbdării elevului, dificultatea urcării la iubirea ucenicului prin smerenia maestrului, absenţa motivaţiei în actul educaţiei…
O frumoasă zi de toamnă, petrecută la parohia Fundeanu
Sâmbătă, 9 octombrie a.c., micii seminariști, la inițiativa preotului co-diriginte Florin Lefter, slujitor la Parohia Fundeanu, împreună cu doamna învățătoare, au vizitat parohia. Aceștia au asistat la un atelier de pictură pe pânză, au învățat să bată toaca de lemn…
Slujire apostolică la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“
Cu puțin timp înainte de începutul anului școlar 2021‑2022, la o întâlnire de suflet între profesorii Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ coordonați de părintele director Costel Bulgaru și întâistătătorul eparhiei noastre, desfășurată într‑un spațiu filantropic al Eparhiei, Lacu Sărat, aveam…
Burse pentru studenţi oferite de Ierarhul Dunării de Jos
De mai bine de 20 de ani, salariul de profesor universitar al Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, este oferit sub formă de burse studenţilor merituoşi, cu posibilităţi materiale reduse. În anul universitar 2021‑2022, în urma examinării dosarelor pentru…
Departamentul de teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie la început de nou an universitar
Comunitatea academică a Universității „Dunărea de Jos“ din Galați s‑a bucurat de începerea festivă a noului an universitar, care s‑a desfășurat luni, 4 octombrie, cu prezența fizică a cadrelor didactice și a studenților, îndeosebi a „bobocilor“ din primul an de…
Tudor Pamfile – 100 ani de la trecerea sa la Domnul
„Înzestrat cu o putere de muncă neobișnuită, Tudor Pamfile a scris mult și a dat la iveală o comoară neprețuită de cunoștințe despre sufletul poporului nostru, care, poate că ar fi rămas pe veci pierdută dacă nu ar fi răscolit…
Răspuns la un nou atac calomnios
ÎCa urmare a publicării pe site‑ul Recorder a unui material video cu titlul „Clanul Marelui Alb“, Arhiepiscopia Bucureștilor dorește să aducă unele lămuriri cu privire la câteva întrebări ridicate în acest material de presă. Materialul este construit cu intenția obsesivă…
Răspuns edificator la un atac nedrept şi ofensator
Ca urmare a apariției pe site‑ul Recorder a unui material cu titlul profund ofensator „Catedrala prăduirii neamului“, titlu care traduce de la început ca impură intenționalitatea întregului demers jurnalistic, Patriarhia Română dorește să aducă mai multe lămuriri cu privire…
Rugăciuni şi daruri pentru cei bolnavi
În contextul dificil în care numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus este în creştere, iar secţiile ATI ale unităţilor medicale sunt pline cu persoane care suferă de forme grave ale acestei boli, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost intensificate…
Preasfinţitul Părinte Gurie s-a mutat la Domnul
Preasfinției Sale, Preasfințitului Nestor Hunedoreanul, Arhiereu‑Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei Preasfinția Voastră, Cu durere sufletească, am primit sfâșietoarea veste a plecării, în timp atât de neașteptat, mult prea devreme, după omeneștile noastre calcule, a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei…

























