,,Criza şcolii azi e mai ales o criză a atmosferei. Pedagogia progresează mereu, dar educaţia scade în măsură corespunzătoare sau chiar mai mult, ca şi când pentru fiecare pas înainte al pedagogiei, educaţia ar trebui să dea unul sau mai…
Ora de Religie. Criza 3.0 a modernităţii religioase româneşti
În anul 2007 am avut o primă „criză a icoanelor“ în sălile de curs. A urmat apoi, la mică distanţă, o alta, parcă şi mai violentă, în jurul manualelor de religie şi al conţinutului acestora. Am scris de fiecare dată pe…
Libertatea religioasă în contextul pluralismului şi democraţiei
Libertatea religioasă, libertatea de a crede în divinitate şi de a practica o religie, în spaţiul public şi în spaţiul privat, este statuată în Articolul 18 din Declaraţia universală a drepturilor omului: „Orice persoană are dreptul la libertatea de a…
Nu alungaţi Religia din şcoală!
Faptul că din ce în ce mai mulţi părinţi privesc cu mefienţă orele de religie în şcoală ar trebui să fie un semnal de alarmă depotrivă pentru şcoală şi pentru Biserică. Schimbarea practicii Curţii Constituţionale în privinţa administrării orei de…
Despre ora de Religie
,,O lecţie de religie este însă o experienţă sufletească ce tinde să cuprindă şi să valorifice cu putere tot sufletul, toate dimensiunile şi funcţiile lui, într‑un chip vădit pentru toate formele activităţii sufleteşti, de la înţelegerea subtilă a înaltelor adevăruri…
Argumente şi false argumente privind predarea religiei în şcoli
În ultimii ani au fost formulate diferite argumente împotriva predării religiei în şcolile publice de stat, sau pentru un tratament special al acestei materii. Ele au repurtat recent o victorie în faţa legii, astfel încât în plin an şcolar părinţii…
Biserica şi modernitatea. Care modernitate?
Dincolo de interpretări de tot felul (raporturi de putere, îndoctrinare, ideologizare, fundamentalism etc.), Biserica îşi identifică propria misiune prin raportare la o naţiune care este din ce în ce mai atomizată, în derivă, supusă presiunilor economice interne şi externe, iar…
Lecţia de Religie
Religia noastră creştin-ortodoxă are menirea de a ne îndruma copiii pe drumul moralităţii, înţelegerii, dreptăţii şi al iubirii. Peste 90% dintre copiii din Romania au ales să participe în continuare la orele de religie. Și atunci ne întrebăm (retoric poate):…
Ora de Religie la ceasul ,,probei de foc”
Decizia Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014 a generat, în Biserica Ortodoxă Română efectul pe care odinioară, îl aveau în viaţa Bisericii, marile provocări: acela de a găsi resurse şi soluţii acolo unde, aparent, nu ar exista şanse de reuşită….
Necesitatea orelor de Religie. Cuvântul Arhiepiscopului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, pentru părinţii ortodocşi
Cu prilejul înfiinţării filialei A.P.O.R. Galaţi, ca eparh al nostru invitata la această întâlnire, ÎPS Arhiepiscop a adresat un cuvânt de folos celor prezenţi. Spicuim câteva referiri dintr-un articol de presă apărut în cotidianul ,,Viaţa Liberă” pe acest subiect. E…
Despre ora de Religie
În viaţă, copiii noştri atât în perioada copilăriei, cât şi atunci când vor fi adulţi, vor trece prin momente de deznădejde sau de dezorientare, însă credinţa în Dumnezeu le va lumina întotdeauna drumul bun pe care trebuie să meargă. Părinţii…
Cine este împotriva binelui şi a adevărului?
„Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este Împărăţia cerurilor!” (Matei 19, 14) Aceasta, desigur, este o poruncă pentru noi, toţi cei care vrem să ne mântuim şi să atingem smerenia şi puritatea unui suflet de…
Un îndemn
S-a scris şi s-a vorbit prea mult despre trecutul şi prezentul învăţământului românesc. Au fost întâlniri, s-au elaborat legi, s-au înfăptuit reforme, am parcurs, părinţi, elevi, profesori, etape după etape de tranziţie. Mai mult sau mai puţin, cu prudenţă sau…
Cunoaşterea de sine prin credinţă şi cultură
În primul rând, voi vorbi în calitate de părinte, căci asta sunt, înainte de a fi profesor şi directorul unei şcoli importante din Brăila. Mă alătur celor care susţin predarea religiei în şcoli. Educaţia religioasă, fără a fi făcută pătimaş,…
Gânduri pentru ora de Religie
Alături de Familie şi Biserică, Şcoala este instituţia care reuşeşte să realizeze procesul de formare şi dezvoltare a individului, de educare şi dirijare a evoluţiei copilului, prin respectarea standardelor şi a principiilor de acordare a şanselor egale de acces la…
Ora de Religie continuă!
„Hotărârea cu care părinţii şi elevii ai optat deja pentru ora de religie este o palmă aspră dată celor care au determinat apariţia acestei probleme”. ,,LĂSAŢI COPIII SĂ VINĂ LA MINE!” este îndemnul milenar al Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe…
Ora de Religie – ora pentru suflet
Menirea orei de religie este de fapt o continuitate a liturghiei de Duminică. Necesitatea studierii acestei discipline este dată de însăşi natura umană. Libertatea religioasă consfinţită de constituţie şi dublată de majoritatea creştinilor ortodocşi ai acestei ţări, impune în mod…
Educaţia orei de Religie
,,Lumea modernă ar avea de învăţat mult de la cultura patriarhală, de la lumea ţărănească, de la oamenii aspri şi totuşi blânzi de odinioară, care tratau copilul ca pe o fiinţă de basm şi de joc de izvoare, ca pe…
Ora de Religie ca ,,basm” şi ,,model al fiinţei”
De fiecare dată când mă gândesc la ora de religie îmi amintesc de bunicul meu: om cu frică de Dumnezeu, „moşu” obişnuia să îşi strângă nepoţii (eram trei) şi să le spună „poveşti” din Sfânta Scriptură. Aşa am aflat eu,…
Elevii doresc ora de Religie
„Învăţ ca să fiu mai comunicativă, mai receptivă, mai sociabilă” Pentru mine, ora de religie e mai mult decât o simplă oră de istorie, de geografie sau de alte materii propuse în orar. Sunt de părere că ora de religie…
Un suflet călător…
Portalul unui nou început… Ştiu… Ştiu de ce eşti aici… Ştiu de ce citeşti aceste rânduri făurite… Te văd prin această foaie ca printr-o fereastră, cum te uiţi printre litere să mă poţi vedea în timp ce-ţi muţi privirea de…
Chemare la slujire sfântă: pc. preot Mircea Băncilă, noul protopop al Brăilei
La ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron (17 februarie 2015), Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a instalat noul protopop de Brăila, în persoana părintelui Mircea Băncilă, slujitor la biserica „Sfântul Spiridon Nou” din municipiu. Contextul…
Agenda Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian
LITURGICE 24 ianuarie – participă, în Capela cu hramul „Întâmpinarea Domnului” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Palatul Episcopal – Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, la slujba Sfintei Liturghii, urmată de slujba de Te-Deum, oficiată…
Ştiri din lumea creştină
Patriarhia Alexandriei: Prima vizită a Patriarhului Teodor al II-lea în Maroc Sâmbătă, 21 martie 2015, Preafericirea Sa, Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al Întregii Africi a ajuns în Maroc pentru prima dată de la întronizarea Sa,…
Călăuză ortodoxă nr. 314 (Cuprins)
2015, Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii Sf. Ioan Gură de Aur şi misiunea în parohie Viaţa bisericească în Arhiepiscopia Dunării…
2015, Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii
Cu dragoste în Hristos, Vă aducem la cunoştinţă că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 29 octombrie 2013 a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod în legătură cu declararea anului 2015 în Patriarhia Română ca…

















