Preotul Iorgu Gociu s‑a mutat la Domnul

După o lungă și grea suferință, în data de 24 iulie 2023, părintele Iorgu Gociu s‑a mutat la Domnul. Acesta s‑a născut la data de 20 noiembrie 1949, din evlavioșii părinți creștini ortodocşi, Iordache și Vasilica Gociu, în comuna Jorăști,…

Agenda Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian

LITURGICE I. EPARHIE 1. SFÂNTA LITURGHIE 2 iulie – Sf. Voievod Ştefan cel Mare – săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Toflea, judeţul Galaţi, cu ocazia celui de‑al doilea hram al acestui aşezământ monahal, rostind cuvânt de învăţătură. 3 iulie…

Călăuză ortodoxă nr. 416

Pedagogia de urmat în educaţia discreţiei lăuntrice a tinerilor Tineri în „catedrala cu vitralii foşnitoare“ Hramul Mănăstirii voievodale Măxineni Sfântul Voievod Ştefan cel Mare – omul lui Dumnezeu Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Alegerea unui nou…

Tineri în „catedrala cu vitralii foşnitoare“

  Pelerinajul de la Mănăstirea „Sfânta Treime“ de la Buciumeni, judeţul Galaţi, a adunat peste o mie trei sute de tineri care s‑au înscris la activităţile liturgice, educaţionale şi convorbirile duhovniceşti, organizate în cadrul celei de‑a XXVIII‑a ediţii a acestui…

Hramul Mănăstirii voievodale Măxineni

Aşezată strategic, la confluenţa râurilor Siret şi Buzău, mănăstirea Măxineni ctitorită de domnitorul Matei Basarab al Ţării Româneşti în perioada 1636‑1637, se află în judeţul Brăila, mai exact, pe şoseaua ce leagă reşedinţa judeţului de oraşul Focşani, și se constituie, …

Alegerea unui nou episcop‑vicar patriarhal

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s‑a întrunit în data de 4 iulie 2023, în şedință de lucru, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatului Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. În cadrul acestei ședințe de lucru, Preacuviosul Părinte…

„Copilăria de la tinereţe până la bătrâneţe“

În anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice Asociația Filantropică Creștin Ortodoxă „Sf. Vasile cel Mare“, Galați, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului a desfășurat activitatea ,,Copilaria de la tinerețe până la bătrânețe“. Astfel Asezământul Eparhial și‑a deschis porțile spre a‑i…

Episcopul Melchisedec Ştefănescu. preţuirea contemporanilor şi a posterităţii (III)

Continuăm publicarea considerațiilor despre personalitatea Epis­copului Melchisedec Ștefănescu, începută în nr. 411‑412/2023 al revistei Călăuză ortodoxă. Pr. Eugen Drăgoi * Teoctist Arăpașu (1915‑2007), Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1986‑2007): „Bogăția cunoștințelor Episcopului Melchisedec, erudiția teologică, strălucirea minții sale constituie pentru…

Agenda Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Casian

LITURGICE 8 iunie – participă la Sfânta Liturghie şi la slujba de Tedeum, în Capela Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galaţi, în prezenţa corpului profesoral şi a elevilor absolvenţi ai  clasei a VIII‑a, rostind cuvânt de învăţătură. 9 iunie…

Călăuză ortodoxă nr. 414-415

Învierea lui Hristos şi faptele învierii omului Învierea Domnului la Catedrala  Arhiepiscopală din Galaţi Izvorul Tămăduirii, sărbătorit la biserica greacă „Buna Vestire“ din Brăila „Paştele Blajinilor“ la Galaţi Şedinţă de lucru a Sinodului Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei Viaţa Sfântului Ierarh…

„Paştele Blajinilor“ la Galaţi

Pentru credincioşii de la Dunărea de Jos un semn văzut al dragostei neîntrerupte pentru cei răposaţi este rugăciunea care se săvârşeşte la mormintele celor dragi la Paştele Blajinilor, ca împlinire interumană a dragostei veşnice şi milostive pe care Dumnezeu o…