Călăuză ortodoxă nr. 406-407

Moaştele Sfântului Grigorie Palama şi icoana familiei sale la Bucureşti Decizii luate de Sfântul Sinod privind Spovedania şi duhovnicia Hotărâri ale Sfântului Sinod luate în şedinţa din 28 octombrie 2022 Mitropolia Basarabiei 30 de ani de la reactivare Naşterea Maicii…

Slujba de sfinţire a apelor, la Galaţi

La sărbătoarea Botezul Domnului din 6 ianuarie 2018, mii de credincioşii din municipiul Galaţi, ce îl au drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Apostol Andrei, s‑au întâlnit la tradiţionalul pelerinaj, în faţa bisericii Precista, unde au participat la slujba de sfinţire…

Centrul multifuncţional „Speranţe pentru vârsta a III‑a“ – casă, masă şi familie pentru 60 de semeni

Programul liturgic, pastoral‑misionar şi social‑filantropic cu prilejul sărbătoririi Sfântului Stelian Paflagonul, ocrotitorul parohiei în cadrul căreia funcţionează Cen­trul multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III‑a“, s‑a desfăşurat etapizat, pentru a atinge mai multe obiective. Acţiunile filantropice s‑au intensificat,…

Prof. dr. Adrian Gabor – Date biografice

Părintele profesor dr. Adrian Gabor s‑a născut la 5 ianuarie 1960. A urmat Seminarul Teologic din Buzău între anii 1977‑1982, apoi studiile de licenţă la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti  între anii 1983‑1987. În perioada 1987‑1990 urmează cursuri…