Activităţi de vacanţă: Tineri la Mănăstirea Cârlomăneşti

În contextul Anului omagial al Misiunii Parohiei şi Mănăstirii azi, tinerii de la parohiile Lieşti, Buceşti şi Iveşti, implicaţi în programele „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege Şcoala” au mers într-un pelerinaj la Mănăstirea Cârlomăneşti, în perioada 28-30 iulie ac. Cei 28 de tineri au fost însoţiţi de către preoţii parohi (subsemnatul, pr. Lucian Spătariu şi pr. Vasile Ionel).

Bucuria credinţei la Mănăstirea Cârlomăneşti

La mănăstire, părintele Nicodim le-a vorbit despre istoria vetrei monastice (despre mânăstire vorbesc documentele din vremea lui Alexandru cel Bun 1445, când este pomenită Mânăstirea lui Ciunca Stan), despre importanţa mănăstirilor în istoria poporului român şi despre viaţa din mănăstire şi misiunea călugărilor în lumea de azi.

Tinerii au fost impresionati de cuvintele părintelui şi au ascultat cu mult interes sfaturile sale. În fiecare zi au participat la slujba Sfintei Liturghii dând răspunsurile cuvenite de la strană. După micul dejun şi masa de prânz, sub supravegherea părintelui au învăţat cântece religioase specifice slujbelor bisericii. Un moment deosebit, a fost atunci când, tinerilor li s-a explicat despre toaca de lemn şi despre rolul ei în viaţa bisericii. Au aflat când şi cum se bate toaca, ei inşişi încercând acest lucru. Toaca este un instrument de percuţie folosit pentru a chema pe credincioşi la rugăciune. Aceasta s-a mai numit şi clopotul de lemn. În Biserică s-a folosit toaca înaintea clopotelor din metal, iar în mănăstire toaca anunţă începutul slujbelor.

A fost organizat şi un atelier de pictură unde copiii au desenat şi pictat icoane. Tinerii au vizitat împrejurimile mănăstirii, organizând diferite jocuri cu mingea şi mişcări sportive în aer liber. Pe jos, tinerii au mers şi vizitat biserica de lemn din Cerţeşti, un monument deosebit din eparhia noastră. La stupina mănăstirii tinerii au învăţat despre albine şi despre organizarea şi întreţinerea unui stup. Din ceara de albine se fac lumânările care, se aprind pe Sfânta Masă, iar mierea este un aliment deosebit de gustos.

La plecare părintele Nicodim i-a binecuvântat, le-a dăruit iconiţe şi cărţi de rugăciune iar, tinerii au promis că vor mai revenii la această frumoasă mănăstire.

Am revenit la casele noastre mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, iar ca mărturie stă bucuria tânărului  Ioan Mitu: „La Mănăstirea Cârlomăneşti am învăţat lucruri desosebite despre viaţa de călugăr, despre slujbele şi cântările bisericeşti. Am învăţat să bat toaca şi imi place foarte mult acest lucru. Voi reveni cu mare bucurie la această mănăstire.

Îi mulţumim părintelui Nicodim pentru toate lucrurile pe care ni le-a spus, pentru toate sfaturile sale şi pentru că a avut multă răbdare cu noi.

Mănăstirea este un loc de linişte, un loc de rugăciunea unde fiecare dintre noi putem sta de vorbă cu Dumnezeu”.

Pr. Titi Gabor, Parohia Lieşti