Prăznuirea Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului, la Galaţi

Închinare la moaştele Sfântului Atanasie
Închinare la moaştele Sfântului Atanasie

În ziua de 2 mai, Biserica Ortodoxă de pretutindeni face pomenirea Sfântului Atanasie, originar din Insula Creta, Mitropolit al Tesalonicului şi mai apoi Patriarh al Constantinopolului, păstor al credincioşilor de la Dunărea de Jos la jumătatea secolului al XVII-lea, adormit în Domnul la 1654, în Ucraina,  ale cărui sfinte moaşte se păstrează întregi, aşezate pe un tron arhieresc, în Catedrala Mitropolitană din Harkov.

În conformitate cu Hotărârea nr. 1968/2008 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 2-3 mai ale anului 2009 au avut loc la Galaţi, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a membrilor Sfântului Sinod, manifestări liturgice şi misionare dedicate proclamării cinstirii şi introducerii în cultul Bisericii noastre a Sfântului Ierarh Atanasie. Acest act sacru a constituit o confirmare a evlaviei şi cinstirii pe care slujitorii şi credincioşii de la Dunărea de Jos le au astăzi faţă de cel ce a păstorit aceste meleaguri în urmă cu peste 350 de ani.

Soborul slujitorilor la Sfânta Liturghie de hram
Soborul slujitorilor la Sfânta Liturghie de hram

Anul acesta, programul manifestărilor a debutat încă din seara zilei de 1 mai, prin slujba de priveghere săvârşită la Catedrala arhiepiscopală de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian. Bucuria sărbătorii a fost mult sporită prin sosirea la Galaţi a unei delegaţii din Biserica Ortodoxă a Greciei condusă de ÎPS Pantelimon, Mitropolit de Veria, Nausa şi Kampania şi ÎPS Pavel, Mitropolit de Servion şi Kozani.

Distinșii oaspeți, elevii seminarişti şi credincioşii prezenţi în Catedrală la slujba privegherii au putut să se închine la icoana Sfântului Atanasie şi la fragmentul din sfintele sale moaşte păstrate în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

În data de 2 mai, la ziua de prăznuire a sfântului, într-o atmosferă de înălţătoare bucurie sufletească, la altarul de vară al bisericii din municipiul Galaţi care are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Atanasie, Sfânta Liturghie a fost prezidată de ÎPS Mitropolit Pantelimon de Veria, Nausa şi Kampania, ierarhul care a adus  moaştele Sf. Grigorie Palama în România la ziua proclamării cinstirii şi introducerii în cultul Bisericii noastre a Sfântului Ierarh Atanasie din anul 2009.

Tineri pelerini la sărbătoarea hramului
Tineri pelerini la sărbătoarea hramului

Din soborul slujitor au făcut parte şi ÎPS Pavel de Kozani şi Servion, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjuraţi de preoţi şi diaconi ai municipiului Galaţi. Pentru a spori evlavia credincioșilor gălăţeni, a fost adusă spre venerare racla cu moaştele Sfântului Ierarh Atanasie.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Ortodoxia“ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în simfonie cu numeroşii credincioși participanţi la sărbătoarea Sf. Atanasie.

Înalţii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe a Greciei s-au aflat într-o vizită de două zile în Arhiepiscopia Dunării de Jos, la invitația ÎPS Casian şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.