Duminica Ortodoxiei, mărturisire a dreptei-credinţe şi sărbătoare a icoanei

Cinstirea Icoanei la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi
Cinstirea Icoanei la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Având în vedere apropierea Postului Mare şi, implicit, a „Duminicii Ortodoxiei” (24 martie a.c.), în baza precizărilor Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, în sensul aplicării hotărârilor Consiliului eparhial, în spiritul tradiţiei deja create prin prăznuirea la Dunărea de Jos, de 12 ani, într-un mod cu totul aparte a acestei însemnate zile din viaţa Bisericii Ortodoxe, se va desfăşura, în conlucrare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Galaţi şi Brăila, în şcolile de stat din cuprinsul Eparhiei, tradiţionalul concurs de schiţe şi desene cu tematică iconografică,  organizându-se, totodată, un complex program liturgic, cultural, misionar şi didactic dedicat Duminicii Ortodoxiei, pe tema „2013 – Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi maica sa, Elena”, prin parcurgerea următoarelor etape:

1. La nivelul şcolilor gimnaziale:

– în perioada 25-28 februarie a.c., profesorii de religie au procurat icoane autentice, ortodoxe şi, împreună cu profesorii de desen, le-au oferit elevilor, pentru a le servi drept model;

– în perioada 1-19 martie s-a desfăşurat concursul propriu-zis, iar în zilele de 19-20 martie a avut loc jurizarea şi selecţionarea celor mai bune 30 de lucrări din şcoală. Dintre acestea, s-au ales 10 lucrări, pentru a fi premiate cu cărţi şi icoane, din fondurile parohiilor;

– în toată această perioadă, profesorii de religie au prezentat, în cadrul orelor de religie, importanţa cinstirii Sfintelor Icoane de către creştinii ortodocşi şi, totodată, au repetat, cu elevii, la ore şi în afara orelor, cântările Sfintei Liturghii;

– în ziua de 24 martie – „Duminica Ortodoxiei“, toţi cei 30 de elevi au participat, în biserica parohială, la Sfânta Liturghie, aducând lucrările lor. Tot ei au dat  răspunsurile la strană, la Sfânta Liturghie, în cântare omofonă, dirijaţi de cântăreţul bisericesc şi de profesorul de religie;

– din timp, aceşti copii s-au spovedit şi pregătit pentru a se împărtăşi în această duminică;

– după Sfânta Liturghie şi împărtăşirea elevilor pregătiţi, preotul a rostit un cuvânt adecvat momentului şi au fost premiate cele 10 lucrări alese, ceilalţi elevi primind premii simbolice;

– după terminarea concursului, lucrările selecţionate, fiind creaţii ale elevilor în cadrul orelor de curs, s-au constituit în expoziţii în şcoli sau la bisericile parohiale, în spaţii adecvate. Cele mai reuşite lucrări au fost aduse la eparhie, spre o eventuală publicare în periodicul „Călăuză ortodoxă“.

2. În cazul special al Liceelor de Artă din Galaţi şi Brăila, al Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei”- clasele de Patrimoniu, al Palatelor Copiilor din Galaţi şi Brăila, Clubului Copiilor din Tecuci, precum şi al Centrelor parohiale pentru copii şi tineret din Lieşti şi Barcea, elevii acestor instituţii de învăţământ, care au fost premiaţi la concursuri naţionale, vor fi invitaţi, în data de 24 martie 2013, la Catedrala Arhiepiscopală pentru a participa la Sfânta Liturghie, începând cu ora 9.00; elevii  au adus icoanele zugrăvite de ei, pentru a le prezenta credincioşilor. Dintre aceştia, ti-nerii pregătiţi din vreme prin post, rugăciune şi Taina Spovedaniei, au primit Sfânta Împărtăşanie.

Totodată,  în perioada 19 – 22 martie, sub îndrumarea profesorilor de desen de la Seminarul Teologic şi de la Liceul de Artă din Galaţi, şi cu contribuţia elevilor seminarişti de la clasele de Patrimoniu, care să fie şi gazde, s-a organizat, în sala mare a Palatului Episcopal, o expoziţie cu lucrări ale elevilor, apropiate de tematica anului 2013, de la Liceele de Artă din Galaţi şi Brăila, Palatele Copiilor din Galaţi şi Brăila, Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, Clubul copiilor din Tecuci precum şi de la Centrele parohiale din Lieşti şi Barcea. Vernisarea acestei expoziţii şi premierea participanţilor s-a făcut de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos în ziua de duminică, 24 martie, după Sfânta Liturghie, la Palatul episcopal, toţi elevii implicaţi în activitate primind diploma „Tinereţe şi credinţă” şi premii constând în acuarele, pensule şi alte diverse instrumente pentru pictori, cărţi, iconiţe etc.

3. Pentru implicarea şcolilor teologice ale eparhiei în acest program, în perioada 11-22 martie, profesorii de la Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie şi cei de la Seminarul Teologic au organizat dezbateri despre teologia şi cinstirea sfintelor icoane şi despre importanţa activităţii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena privind viaţa Bisericii în secolul IV şi, mai ales pentru următoarele perioade din istoria creştinismului. La aceste dezbateri au participat tineri şi cadre didactice de la alte licee din Galaţi şi Brăila, respectiv studenţi şi cadre universitare de la alte facultăţi.

Pr. Daniel Popa, consilier cultural – învăţământ