Spectacol mimico-gestual:,,Şi ei sunt asemenea nouă!”

19Joi, 26 noiembrie a.c., cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, a avut loc un spectacol religios-artistic ai cărui protagonişti principali au fost persoanele cu dizabilităţi, elevi ai Şcolii Speciale pentru Surzi „P.P. Neveanu”-Galaţi şi membri ai Asociaţiilor Surzilor şi Nevăzătorilor din Galaţi şi Brăila. Acest spectacol face parte din şirul acţiunilor dedicate sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi, şi este la cea de a IV-a ediţie.

Începutul a fost marcat printrun mic repertoriu coral de cântări bisericeşti, interpretat de elevii Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi. A urmat apoi o replică inedită din partea unui grup de nevăzători şi surzi care, sub bagheta pc pr. Adrian Vanghele, de la Capela destinată persoanelor cu dizabilităţi „Sf. 40 de Mucenici” din Brăila, au susţinut un grupaj de cântări bisericeşti -nevăzătorii au interpretat vocal, iar surzii au interpretat prin limbajul semnelor. Au mai fost prezentate trei piese de pantomimă şi cântări interpretate în limbajul semnelor de către surzii din Galaţi, după care eleve ale Aşezământului Social-Filantropic „Sf. Vasile cel Mare” din Galaţi au recitat câteva poezii.

Toate aceste manifestări religioase şi artistice au alcătuit împreună o „icoană” a darurilor revărsate de Dumnezeu în Biserica Sa atât în oamenii normali, cât şi în cei cu diferite deficienţe, dovadă că nimic nu ne împiedică să aducem slavă lui Dumnezeu în felul cel mai frumos şi, mai ales, nimic nu ne face să încetăm a fi oameni integri din punct de vedere spiritual.

Constantin Căuş